veceul

iubesc mancarea indiana, am si un prieten caruia sa ii impartasesc detaliile acestei idile ..
este colacul meu de salvare de ficare data cand ma asez pe el si incep sa regret prima intalnire, prima senzatie, prima data cand mancarea indiana mi-a facut cu ochiul.

mancarea indiana este ca o piesa rock care incepe calm pentru ca putine acorduri mai tarziu totul sa se dezlantuie,
mancarea indiana este exact ca in povestile celor care iau droguri si la inceput nu simt nimic doar ca imediat dupa .. sa simta

esti avertizat ca este spicy, si cand iei o inghititura "calculata" nu simti nimic, apoi continui si apoi .. plangi
mananc de 28 ani si ajungi la un moment dat sa nu mai ai surprize, devine cam la fel totul, ai senzatia ca orice ar pune cineva in acea mancare, GUSTUL final e tot pe acolo;
mancarea indiana in schimb .. are mai multe gusturi, in timp ce o mesteci ca un "bum" cand treci de la viteza subsonica la cea supersonica,
mancarea indiana incepe cu un gust si pana sa termini de inghitit mai schimba vreo doua trei

stomacul e clar ca nu are nici cel mai mic habar ce sa faca cu ce ai inghitit tu (cu multa apa)

colacul pe care te asezi e prietenul la care te duci sa te plangi cand relatia merge prost; cel ce te asculta cand spui ca ai o relatie pe care nu o poti abandona,
pentru ca ajungi sa iti placa, sa iti lipseasca acea senzatie din gura, acel ars din stomac, acel gidilat al tuturor simturilor de fiecare data cand o gusti.
si ajungi sa petreci mai mult timp cu prietenul tau decat cu noua iubire ...