Ca alpini?ti români, dornici s? ar?t?m ce putem, noi ?i alpinismul românesc, am ales traseul aerian, adic? al doilea, f?r? de materiale ?i numai prin mijloace proprii. Aceast? variant? demonstra curaj ?i m?estrie. Am mers cî?iva metri pe un prag de piatr? foarte îngust, avînd sub mine un abis ?i un perete vertical de 600 metri. Pe acest prag am g?sit un piton. Am asigurat coarda în el cu ajutorul unei carabiniere ?i am început s? urc. Din vîrf, prin topirea z?pezilor ?i scurgerea apelor ploii, pe fa?a de calcar a peretelui, se s?paser? ??n?ule?e. Acestea se uneau aproape de baza vîrfului, într-unul din aceste ??n?ule?e (al locului de unire a lor) am pus vîrful piciorului drept ?i, cu mîinile, prin presiunea exterioar? f?cut? pe muchiile acestor ??n?ule?e, am reu?it s? fac primii pa?i. Am dat apoi de ni?te prize micu?e, dar bune. Le-am folosit ?i, încet, încet, pas cu pas, f?r? a m? gîndi la h?ul de sub mine, am urcat cei 40 de metri. Cît de ciudat? este psihologia unui c???r?tor ! Eu, de cîte ori urcam o tur?, sim?eam o team?, o re?inere, ?i m? întrebam: oare am s? pot urca ? sînt oare suficient de antrenat ? Odat? intrat în traseu, îns?, dup? primii pa?i, toate îndoielile disp?reau ?i urcam cu o pl?cere pe care niciodat? nu o voi putea exprima în cuvinte. Nu am pornit niciodat? f?r? antrenamentul necesar. Antrenamentul era secretul meu în c???r?tur?. ?i ca s? nu mint, totu?i, am plecat odat? sa urc hornul din Co?tila ?i Creasta Co?tilei, cu mai mul?i prieteni, la un început de sezon. Nu aveam antrenamentul necesar. Urcînd hornul, mi-am dat seama de lipsa antrenamentului, nu am mai urcat creasta ?i am coborît în Valea G?lbenelelor. Nu ?tiu ce ?i-au zis prietenii, dar nu mergeam f?r? s? m? simt bine cînd urcam.
Fiindc? în vremea aceea iarna nu ne c???ram, începeam activitatea abia în prim?var?. Dup? o var? întreag? de antrenament, toamna f?ceam, uneori, un drum frumos, în minimum de timp posibil ?i în condi?iile cerute de practicarea acestui sport al sporturilor.
Ajuns pe vîrf, dup? mine a venit Dan Popescu, apoi Gigi Creang?, pe care l-a asigurat Dan. Am stat pu?ul pe vîrf, am notat ascensiunea noastr? în cartea ce se g?sea acolo ?i ne-am preg?tit de coborîre.
Coborîrea din vîrf trebuia s? o facem pe un horn, numit Botzongkamin, în rapeluri. ?ase sute de metri de rapel însemnau 15—20 lungimi de coard?. Necazul mare a venit acum. Am f?cut o trist? constatare: Gigi Creang?, de?i mergea cu noi în ascensiuni de vreo doi ani, nu f?cuse nici un rapel pîn? atunci. Vrînd — nevrînd, a trebuit s? înve?e acum, dar asta a costat timp pre?ios. Cînd am terminat coborîrea ?i am ajuns la locul de plecare, se întunecase . Încet ?i cu pruden?? am coborît pe întuneric pîn? în potec? ?i de acolo la caban?. Cînd am ajuns aici, de cealalt? parte a u?ii, cu mîna pe clan??, st?tea unul din ghizi, iar în spatele lui al?ii; erau constitui?i în echip? de salvare, gata s? plece dup? noi. Ne urm?riser? în timpul ascensiunii ?i s-au convins c? urcam normal, ne-au v?zut ?i cînd am ajuns pe vîrf, dar n-aveau cum s? ?tie c? Gigi nu se pricepea la coborîrea în rapel.
Aschenbrenner ne-a întrebat din nou cum a fost. Pentru c? ne urm?rise cu luneta, i-a f?cut observa?ie lui Dan c? nu l-a asigurat corect pe Creang?. Am observat, în acela?i timp, c? Peter era mul?umit de noi. Acesta a fost examenul, neoficial, prin care am cî?tigat simpatia lui pentru alpinismul românesc. Traseul urcat avea gradul 5.
agregate