Dup? prima ascensiune a Crestei Co?tila—G?lbenele voiam s? repet urcarea pe acest traseu, s? gust, cu adev?rat, pl?cerea c???r?turii pe aceast? frumoas? creast?. Am hot?rît acest lucru, împreun? cu Dan Popescu, pentru ziua de l mai 1937. Era cu adev?rat o zi frumoas? de mai. Am plecat împreun? de diminea??, am urcat Munticelul ?i am ajuns la ?ancul Ascu?it. Dup? un scurt popas, am mers la Pintenul de la baza crestei. Prima lungime de coard?, pe creast?, s-a desf??urat în mod normal. Am trecut prin jnepeni? ?i am ajuns acolo unde panta se accentueaz?. Ascensiunea a început pe o firav? fisur? cu un anin pe ea, am trecut la dreapta ?i, în sus, pîn? la o platform?, unde am f?cut regruparea. Am continuat peste cîteva praguri pe fisura cu dou? pitoane ?i „cheia" de mîn?, despre care am mai vorbit. Dup? ce am asigurat coarda ?i în al doilea piton, f?r? a folosi „cheia", mergeam în afara fisurii. Cu mîna stîng?, m-am ?inut de o piatr? ie?it? în relief. Piciorul drept îl aveam pe o gr?mad? de pietre suprapuse, care p?reau c? stau s? cad?, dar care nu au c?zut nici pîn? azi. Cu mîna dreapt?, f?ceam doar aderen?? pentru echilibru. Am încercat s? pun piciorul stîng pe piatra pe care a fost mîna stîng?, ca apoi, s?ltîndu-m? pe el, s? prind pitonul de deasupra ?i smocul de iarb?. Cînd m-am s?ltat pe piciorul stîng, piatra s-a rupt, iar eu am venit peste cap, fiindc? nu aveam prize de mîn?, decît pentru aderen??. Am v?zut cerul, apoi v?ile Co?tila ?i G?lbenele cu pu?in? z?pad? pe ele. În c?dere, dep?rtat de stînc?, la un moment am sim?it o smucitur?, s-a produs o r?sturnare ?i iar am v?zut v?ile ?i cerul. C?deam cu capul în jos. Undeva, am v?zut o creang? de jneap?n, pe care am sperat, ultima speran?? ! s? o prind cu mîna dreapt? de care atîrna ciocanul. Un nou ?oc ?i... deodat? m-am oprit pe o platform? destul de mic?, c? abia-mi înc?peau picioarele, în pozi?ia „?ezînd pe vine". Am stat a?a, un timp, f?r? s? respir.
Dan, speriat, a?tepta din clip? în clip? s?-l smulg de pe platform?. Contrariat c? acest lucru nu s-a petrecut, m-a întrebat:
— Ce-ai f?cut, m?, te-ai oprit ?
Atunci am îndr?znit s? m? mi?c pu?in, convins c? nu l-am smuls, ?i s?-i strig:
— Da, m-am oprit. Scurteaz? frînghia !
Am v?zut cum coarda a început s? se mi?te ?i s? plece în sus. Cînd s-a scurtat suficient, am pornit ?i eu pîn? pe creast?. Odat? ajuns, m-am a?ezat jos ?i au început emo?iile. Tremuram. M? ardea pe gît, spatele m? ustura ?i-mi era sete. Au început momentele de depresiune, regretele. M? întrebam: ce caut acolo ? de ce nu m? astîmp?r ? de ce nu m? însor ?i eu ca to?i tinerii, s? am familie, nevast?, copii ? M? gîndeam la atîtea situa?ii avute, cînd puteam face acest pas, ?i nu l-am f?cut, preferînd s? fiu liber, s? merg pe munte...
Am stat pe creast?, deasupra jnepeni?ului, mai mult? vreme, timpul fiind frumos, fiind cald ?i soare. Am început s? recapitulez cele întîmplate... Dan m? fila în timp ce eu urcam, îmi aminteam c? am asigurat coarda în cele dou? pitoane existente, dar b?tute în locuri necorespunz?toare. Am vrut s? urc pentru a ajunge la al treilea piton, dar priza s-a rupt ?i, cum cu mîinile nu-mi ?ineam decît echilibrul, am sim?it cum m-am desprins de stînc?. Am strigat:
— Dane, ?ine...
Dan, care m? urm?rea în timpul ascensiunii, v?zîndu-m? c? scap ?i m? pr?bu?esc, a dat drumul frînghiei din mîn? ?i s-a lipit de stînc?. A?tepta momentul fatal, cînd s?-l antrenez în c?dere.
Cum s-a întîmplat de am sc?pat ?i nu m-am zdrobit de stînci ? Simplu. În c?derea mea, coarda a început s? se deruleze. Nefiind controlat?, a f?cut o bucl?, care a opus rezisten?? în carabinier?. Datorit? mi?c?rii accelerate cu care c?deam, trebuiau s? cedeze coarda sau pitonul. A cedat pitonul, ie?ind, fiind b?tut într-o fisur? cu nisip ?i p?mînt. Rezisten?a opus? de piton m-a r?sucit ?i iar am v?zut cerul ?i p?mîntul. În momentul cînd c?deam cu capul în jos ?i voiam s? m? prind de creanga de jnep?n, o alt? bucl? a corzi a opus rezisten?? în a doua carabinier?, a amortizat c?derea, m-a întors cu picioarele în jos ?i a?a am aterizat u?or pe acea mic? platform? în pozi?ia „pe vine". Centrul de greutate fiind jos, nu m-am mai rostogolit. Am c?zut circa treizeci de metri, acesta a fost motivul c? nu l-am tras pe Dan dup? mine.
Fiind cald ?i vremea frumoas?, urcam în c?ma??. Acum spatele c?m??ii era fî?ii, fî?ii. R?ni nu aveam, doar zgîrieturi pe spate. Dup? ce am stat un timp de m-am lini?tit, am început s? cobor. Mergeam primul. Dan m? asigura. Am ajuns în Bu?teni, la Dan acas?, înainte de amiaz?. M-am culcat într-un pat, cu fa?a în jos, deoarece spatele m? durea. Sim?eam totu?i ni?te dureri, la care se ad?uga acea ardere din gît. Seara ne-am întors la Bucure?ti. A doua zi m-am dus la medic, la doctorul Vasile Steopoe. Diagnosticul: dou? coaste fisurate ?i mai multe alveole pulmonare sparte. Pe corp, la mijloc, aveam dou? dungi ro?ii, f?cute de coard?, atunci cînd pitoanele au fost solicitate. La gît, în stînga ?i în dreapta, obi?nuitele goluri se umpluser? cu aer ?i gîlgîiau. Prin alveolele sparte, ie?ise aer în corp. Devenisem, deodat? un caz interesant, aparte, pentru medici. Mai mul?i medici, care au aflat p??ania mea, au vrut s? m? vad?. Eram omul care a v?zut moartea. În tot timpul c?derii, m-am gîndit s? fac ceva s? m? salvez. S? m? ag?? de acea crengu?? de jneap?n. Nu a fost o abandonare. Luciditatea s-a p?strat tot timpul. Dup? cum se vede, nu mi-a fost dat s? mor acolo. Timpul a trecut. Vreo dou? s?pt?mîni n-am mai urcat pe munte. Au trecut ?i durerile, s-au dus ?i remu?c?rile. Ce bun? este uitarea. Am reînceput s? urc, ca ?i cum nimic nu s-a întîmplat. Activitatea mergea bine. Gimnastic?, biciclet?, canotaj ?i... zbor, iar duminica, pe munte.
agregate