18.11.02
Ce ti-as spune in lumea mea, o lume unde cuvintele inseamna exact ceea ce inseamna (!) si unde exprima aproape la perfectie trairile… Ti-as spune ca te simt aproape, ca simt o legatura intre noi, ca ma simt linistita si calma cand esti prin preajma, ca-mi vine sa te sun doar sa-ti zic “neata” sau sa te intreb cu adevarat si fara vreun motiv anume “ce mai faci”… Ti-as mai spune ca atunci cand esti langa mine imi vine in mod firesc sa te iau de mana sau sa te sarut si ca mi se pare tare ciudat ca trebuie sa ma opresc chiar inainte de a gandi una ca asta… In lumea asta a mea, toate chestiile pe care tocmai le-am scris nu ar suna ca desprinse dintr-un roman de 2 lei sau dintr-o telenovela, pentru ca aici prea putina lume e in stare sa simta asa ceva, cu atat mai putin sa o si exprime in cuvinte. In lumea asta nu exista complicatii, sau exista prea putine pentru a fi luate in seama. Aici “nu stiu ce simt” dureaza foarte putin, atat cat trebuie pentru ca ceea ce simti sa formeze un val enorm care sa mature tot ce e in plus. Aici placi sau nu placi, simti ceva sau nu simti nimic, iubesti sau nu iubesti… Iar verbul “a iubi” de aici nu are nici o legatura cu cel al oamenilior de rand… Oamenii de rand nu iubesc si n-au iubit niciodata. Ei se indragostesc si in loc sa se trezeasca prin asta ei adorm si mai adanc. In lumea asta a mea in care ma tot chinui ca o scolarita sa te aduc, a iubi inseamna o succesiune de “stari de iubire”, atat de deosebite una de alta ca nici nu-ti vine sa crezi ca e acelasi sentiment. Pana acum nici aici nu a existat iubire vesnica, doar iubiri ingropate si reinventate de fiecare data.
Ce ma fac eu, scolarita din lumea ei de vis, cand imi vine sa-ti spun tot felul de chestii de genul asta? Stii cum e sa-ti vina sa povestesti “teoria” machiajului sau a labii la inima si in loc de asta sa-ti iasa pe gura “ce-ai mai facut azi?” sau “cand mai facem machete?”. E cam ca atunci cand visezi ceva si parca ai fi constient de ceea ce se intampla, dar nu poti controla personajul care te reprezinta in vis… stii atat de sigur ce ar trebui facut pentru ca visul sa fie ceva mai bun, poate chiar perfect, dar omuletul ala – care esti tu – nu vrea sa te asculte… si te trezesti cu o boala pe el de nu-i adevarat, gandindu-te cat e de fraier si cat de fraier esti tu ca n-ai incercat mai mult sa-l convingi.
In lumea mea exista perfectiune. Aici “perfect” inseamna mai precis “perfect aici si acum”. Poate exista o anumita succesiune de momente, stari, evenimente al caror ansamblu sa-ti dea o senzatie de desavarsire, de plin, de complet… de perfect, doar aici si doar acum. Cum ar fi o dimineata in care iti dai seama ca traiesti si prin constientizarea asta traiesti si mai “tare”… si in momentul ala aproape perfect sa intalnesti o privire care sa te “dribleze de 3 ori si sa te degajeze”… sunt aproape convinsa ca nu m-ai crede ca acela a fost un moment perfect, strict momentul ala, inainte sa sa apara vreun gand care sa incerce sa aduca cuvinte ce vor strica perfectiunea… Sau cum ar fi o imbratisare, care te umple, oftezi usurat si te culcusesti, si mai lipseste doar un sarut pentru ca mementul si starea sa fie perfecte…
Acum spune-mi si mie, cum sa-ti explic eu tie teoria asta a perfectiunii? Vreau sa ti-o spun, asa – ca fapt divers, ca bucatica din mine si din lumea mea… “Si… Ce-ai mai facut in seara asta?”…
Unul dintre cele mai cuprinzatoare arsenaluri care au fost vreodata si ma dezarmezi cu o singura privire sau vorba… Asta ar trebui sa fie o problema mai mare pentru tine decat asa-zisa “amagire” care de fapt nu exista. Ma intreb cum poti fi atat de nesigur in loc sa te uiti in jur si sa vezi ce efect ai asupra oamenilor… de la cei mai… la cei mai… Pe de alta parte e poate mai bine ca nu o faci… mai bine pentru mine, evident!
Oricum… desi o faci inconstient, iti multumesc pentru ce trezesti in mine… O parte din mine care mi-e tare draga pentru ca o simt foarte aproape de cum sunt eu de fapt… un amestec de naivitate cu inocenta si vulnerabilitate, poate putin prostuta dar cu cele mai bune intentii… adultul din mine se revolta si spune tot felul de lucruri care mai de care mai mature si mai intelepte, dar scolarita se inroseste, priveste in pamant si spera ca poate maine…
Orb nu cred ca est… esti probabil orbit si speriat si sictirit ca iti tot pun diverse etichete si incerc sa te definesc… fulgi de nisip si alte alea… o fac pentru ca doar asa ma simt si tu cat de cat in control si am de ce sa ma agat… Apropo de agatat… tu chiar credeai ca nu o sa ma agat cu tot ce am de ce mi-ai zis atunci?! Poate ca pe moment te-am ascultat, dar acum…
Ma tot intreb ce vrei… cred ca pe undeva chiar nu vrei nimic acum… ceea ce nu-mi convine de loc pentru ca sunt foarte grabita de felul meu… Ma enerveaza sa trag de tine, poate chiar mai mult decat te enerveaza pe tine, si de fiecare data imi spun ca e ultima… dar de fiecare data mi se pare ca surprind un moment prielnic – care se dovedeste ulterior a fi cel mai prost moment posibil – si iar o iau de la capat… iar dup’aia am impresia ca am dat cu piciorul in ceva si te-am indepartat…
Anyway… daca ai ajuns sa citesti asta, sa nu-mi spui ca ai gasit-o…
29.11.02
Sunt un pendul in bataia unui vant continuu de emotii.
Dintotdeauna am vazut lumea si viata prin ochii altcuiva. Prin ochii tai mi-a placut cel mai mult… Dar acum trebuie sa invat sa vad singura… Dragostea nu inseamna a privi cu ochii celuilalt… “ci a privi impreuna in aceeasi directie”… Vreau sa devin vantul si sa-mi gasesc directia… Atunci, daca vei mai fi aici, te voi lua cu mine…
Ce sa mai spun cand s-a spus totul…?
…Vreau sa te iubesc…
De unde nevoia (maladiva) de a transforma cea mai nesemnificativa traire sau cel mai minor eveniment intr-o metafora?
18.12.02
Mi-e frica sa ma dau altcuiva pentru ca nu stiu ce ar face cu mine. Chiar daca tot ce iti dau se loveste de tine si cade, macar e ceva cunoscut si cat de cat previzibil si familiar.
Mi-e frica ca daca ma dau altcuiva ma voi pierde.
21.12.02
Stiai ca insemni ceva pentru mine. Vedeam asta in ochii tai. Cu privirea asta imi placea sa ma leg de tine. Acum cand te-am gonit din mine privirea ta e goala, la fel ca sufletul meu instrainat.
Iubire solo
Ma gandesc la tine din inertie. Nu exista miscare perpetua. Nu-ti mai dau voie sa ma imbrancesti cand ma opresc.
Nu stiu cine sunt. Incerc sa-mi amintesc ultimul moment cand am stiut.
3.01.03
Vreau sa te vad urat. Sa-ti vad bubele si viermii care-ti colcaie in ochi, membrele diforme si gura spurcata. Ochii nu ma asculta. Sunt handicapati de sufletul care urla de singuratate si raceala, sufletul care vrea, care doreste, care s-ar cufunda si s-ar ineca in cea mai abjecta mocirla cu cea mai mare voluptate. Ma infund in mlastina urateniei tale. E atat de intuneric ca vad numai lumini.
Esti cosmarul din care nu ma pot trezi. Piatra pe care nu reusesc s-o scot din pantof, aschia de sub piele care cu cat incerci mai mult s-o scoti, cu atat se infunda mai tare.
Obosesc din ce in ce mai rau.
Pana cand?
agregate