??.05.02
Depersonalizare. Observarea propriului comportament, propriilor ganduri, trairi, sentimente, cu o detasare undeva intre indiferenta si afectiune. Asa cum ma uit acum in urma cu drag la “eu”-rile care au fost pana acum, la fel ma uit acum la mine, de parca ochiul care vede si mintea care nu judeca au trecut deja de etapa asta din timp si spatiu.
Partea buna este linistea si calmul interior (indiferenta?) care persista peste zbuciumurile si dezordinea exterioara.
Partea rea este ceea ce-mi pare a fi o disparitie a senzatiei / starii de responsabilitate. Imi asum , cu ochiul care vede, actiunile si spusele, insa cea care le face parca nu e responsabila… Oare am fost vreodata?
25.06.02
Din confuzie, haos, tristete cosmica, cadere, delasare, depersonalizare… incepe sa iasa ceva la suprafata… ceva nou care parca sprijina, sustine vechiul schilodit… ceva nou puternic, mai nepasator, mai invatat, care nu mai e dispus sa se lase calcat in picioare, si mai ales nu mai e dispus sa se calce singur in picioare…
“Lasa-ma acum, am ales ce-am ales, chiar daca gresesc e o parte din mine”
Vreau sa pot striga, sa ma pot certa, sa ripostez, sa raspund, sa explodez, sa ma arunc in gol si in loc de atrocea cadere sa zbor, cu o viteza incredibila.
Din depersonalizare incep sa devin Eu, un alt Eu, un nou Eu, mai aproape de Eul ideal… Lasand la o parte abureala psihologica chiar incep sa ma plac mai mult… de fapt incep sa ma apreciez, sa ma ascult, sa ma inteleg, sa ma ajut, sa ma sustin, sa ma respect si s-ar putea sa ajung chiar sa ma admir.
Dupa o seara foarte ciudata – o revelatie de cacat si o combinare seaca – parca renasc, parca ma trezesc dintr-un somn care deja se prelungise prea mult… nu mai lenevesc in pat… ma ridic si…
11.07.02
Inca ani si ani de zile pentru ce??? Pana unde?
Aceeasi singuratate, doar alte fete… cate o speranta, cate o traire si in rest doar rutina ca sa nu doara, ca sa nu mor inghitita de golul asta pe care nu pare sa-l poata umple nimic… Ti se pare… apuci sa rasufli o data si incepi sa zambesti si se goleste de mii de ori mai repede decat s-a umplut si prin asta golul devine de fiecare data mai mare si mai greu de umplut… pana cand? Am obosit!!! Singura persoana pentru care contez in adevaratul sens nu ma lasa sa mor, sa ma odihnesc!!! Si totul devine strain, oamenii ma sperie, ar putea sa ma rupa atat de usor, ma sperie si ca nu-si dau seama de asta… imi vomit dezgustul pe prostia lor.
INCA O ZI??? CUM??? CU CE??? La “cu cine” renunt… nu e nimeni… doar umbre de “cineva” care se schimba si dispar cat ai clipi…
Cum inca o zi cand eu incerc sa ma las rupta in seara asta dar nu ma rup pana la capat… doar cat sa agonizez… cat sa schiopat si sa ma impiedic pana incepe o noua zi in care iar mor in normal…
12.07.02
Adun bucatile si le lipesc… scutur sarea cu un zambet chinuit… imi pun inima intr-o cutie si sper s-o pot tine acolo pana doare mai putin… Sper sa gasesti cheia, sa imprastii bucatile si sa le adunam impreuna fara lacrimi… doar cu zambete plutitoare…
agregate