floarea care transporta

Baba a ajuns acasa dupa trei luni de spitalizare. Ii pregatisem deja apartamentul in ultimele zece zile, cu tot ce ii trebuia inclusiv cu niste suporti de care se poate tine in cada si cand merge prin casa. Il iau eu de la spital ca prietenei lui ii era prea frica sa mearga singura cu el. E inca confuz, dar Doamne, traieste, merge, vorbeste, restul se rezolva.

Conduc un Dodge, al ei, nu am mai mers in masina asa mare de cand am fost in America. Ei stau in spate cumintei. Sunt simpatici si ce a facut femeia asta pentru el, nici mama lui nu a facut. Iar eu sunt putzin precipitat cu pedala de acceleratie, e foarte sensibila. Dar ii duc acasa si parchez. Deja stiam cum sa ajung, cum sa parchez, unde sunt locurile lor in complex. Totul.

Ea fuge sus si ne lasa pe noi sa urcam incet, eu ii pun lui Baba cheile de la casa in mana si incepem sa mergem spre intrare. El isi da seama ca nu stie etajul asa ca striga dupa ea, dar ii spotesc eu asa ca ne continuam drumul. Interfon, trecem, se descurca cu cartela. Lift, totul e ok. Liftul e transparent si cum urcam orasul devine mai clar, mai profund, se vede si muntele exact cand se deschid usile.

Baba nu stie cum sa faca sa ajunga mai repede la apartament, stia directia, totul e ok. Si apare ea, indianca, cu un ritual foarte misto de purificare, rezultat al caruia e poza (cel putin):



Si e bine sa ai o floare care sa transporte de pe tine tot ce e rau..

Iar Baba s-a gasit repede locul in casa, a avut aceleasi locuri favorite ca inainte de accident si a dormit in sfarsit in patul lui. Patul lui... cat l-a cerut.

Primul lucru care l-a intrebat e daca eu am montat stramb o oglinda, pe deoparte m-am bucurat ca a intrebat ceva, pe de cealata eu montasem toate lucrurile drept in timp ce ala dinaintea mea a pus o oglinda stramb

Vizita lui acasa dureaza 3 zile dupa care mai merge la spital putzin sa il vada doctorii cum a reactionat mintea lui la schimbare.