carti - 4

Îndat? dup? înfiin?area Clubului alpin român, în martie 1934, în Buletinul alpin, anul II, nr. l, la paginile 27—28, a fost tip?rit primul statut al noii organiza?ii de alpinism. La punctul 10 al documentului se scria c? asocia?ia î?i propunea „construc?ii de refugii". Clauza aceasta s-a men?inut ?i în formularea din 1936 a statutului: „construc?ii de refugii ?i case de ad?post".
Din nefericire, concretizarea acestei clauze statutare presupunea existen?a unui fond financiar la dispozi?ia clubului. Or noi, membrii lui, eram pu?ini ?i f?r? bani. În afar? de astu, banii aduna?i din cotiza?ii se cheltuiau pentru tip?rirea Buletinului ?i a marcajelor, atîtea cîte se f?ceau. Totu?i, C.A.R.-i?ti au hot?rît c? nu pot r?mîne în urma altor asocia?ii turistice, ca A.D.M.I.R. sau Brav. Mai ales Nae Dimitriu nu putea fi indiferent la o asemenea situa?ie. Se tot fr?mînt? de unde s? scoat? bani. Fortuna ajut? pe îndr?zne?i. Tot discutîndu-se ?i c?utîndu-se solu?ia care s? pun? la dispozi?ia clubului banii necesari, Bubi Schefler ne-a informat c? are un unchi care profeseaz? diferite meserii: m?celar, restaurator, chelner pe vagon lits, buc?tar pe vapor etc. Dac? s-ar discuta cu el, credea Schefler, nu-i exclus s?-?i dea acordul privind concesionarea restaurantului ce va lua fiin?? la casa ce urma s? o construim. În acest caz, el ar putea avansa o sum? de bani. Comitetul C.A.R. a re?inut aceast? idee ?i l-a delegat pe Nae Dimitriu s? discute ?i s? trateze cu unchiul lui Bubi. A?a se face c? într-o sear?, la o gr?din? de var? din Bucure?ti, s-a f?cut tîrgul: unchiul lui Schefler a avansat Clubului alpin român suma de 200 000 lei ?i a ob?inut în schimb concesiunea restaurantului pe termen de cinci ani. Combina?ia a fost avantajoas? pentru ambele p?r?i. Aflat în posesia acestei sume, clubul a cump?rat de la inginerul Octavian Martinian un teren de 500 m2 în Bu?teni, încheind actul de vînzare-cump?rare la 30 octombrie 1937. Cu restul banilor s-au cump?rat materiale pentru construc?ia C?minului alpin, cum a fost numit? casa noastr?.
Despre momentul de debut al lucr?rilor de la Bu?teni, revista Clubului alpin român consemna în num?rul 1, anul VI/1938, la pagina 36: „Primele lucr?ri ale c?minului Clubului alpin, Bu?teni, au început în ziua de 15 iulie crt. conform planurilor întocmite de arhitect J. Demetrescu ?i-n antrepriza d-lui Ion C. Marin-Breaza.
Comisia îns?rcinat? cu aceast? construc?ie, în a c?rei compunere a intrat inginerul Gheorghe Frim, doctorul Vasile Steopoe ?i avocatul Nae Dimitriu, a luat m?suri pentru transportarea materialelor pe ?antier.
C?minul, avînd o suprafa?? de 250 mp construc?ie propriuzis? ?i 90 mp teras?, va fi încheiat în toamna anului acesta, urmînd ca lucr?rile interioare ?i amenajarea (tîmpl?rie etc.) s? continuie în tot timpul iernii".
C?minul alpin din Bu?teni, în forma proiectat?, nu putea fi construit cu suma de 200 000 lei. De aceea, membrii cu rela?ii ai clubului — inginerul Gheorghe Frim, doctorul Vasile Steopoe ?i avocatul Nae Dimitriu — au întocmit o serie de pliante cu stadiul lucr?rilor casei din Bu?teni ?i a refugiului Co?tila. Ei le prezentau diferitelor autorit??i, institu?ii ?i întreprinderi ob?inînd, astfel, frumoase subven?ii. Cînd ?i aceast? surs? a fost epuizat?, printr-o interven?ie a doctorului Vasile Steopoe, s-a ob?inut de la Societatea Creditul Industrial un împrumut de 500 000 lei pl?tibil în cinci ani. Subven?ia O.N.T. de atunci a fost neînsemnat?: 10 000 lei. Valoarea lucr?rilor C?minului alpin s-a ridicat la peste 2 000 000 lei.
În fine, cînd lucr?rile au fost terminate, s-a ridicat o alt? problem?, aceea a mobilierului. ?i aici, ca ?i la construc?ie, nu s-a f?cut economie. Au fost cump?rate mobil? fin? pentru dormitoare ?i pentru sufragerie, l?mpi fanteziste, dou? rînduri de ruf?rie de oland? fin?, plus rezerve. Martore despre cele ar?tate mai sus, în mic? parte, stau fotografiile f?cute la epoca respectiv?. S-a depus o munc? sus?inut?, entuziast?, iar „eroii" ei doreau ca, la sfîr?it, str?dania lor s? se concretizeze în ceva util ?i frumos. Eu cred, chiar ?i ast?zi, c? n-au gre?it.

În luna iulie 1938 a venit în Carpa?i un grup de alpini?ti italieni, din proprie ini?iativ?, dornici s?-i cunoasc?. Cu trei dintre ei — între care unul, Oreste, ghid, profesionist — am plecat în ziua de 17 iulie în peretele G?lbenelelor, pe traseul Furcile. Ni s-au al?turat Toma Boerescu ?i Sorin Tulea. Cînd eu ?i italienii am sosit la baza diedrului, dintr-un nor, au început s? cad? cîteva pic?turi de ploaie. Ele s-au transformat îndat? într-o grindin? cu boabe mari cît aluna turceasc?. Fiind grupa?i, cei patru, pe linia Furcilor, totul se scurgea în capul nostru. Jos, la picioare, pe platform?, stratul de grindin? trecea de glezn?. Unul dintre italieni, Toni Citerio, din Como, ?ipa:
— Baticu, io more !

Cînd grindina s-a oprit, italienii au refuzat s? mai urce. Erau uzi ?i vine?i de frig. Toma ?i Sorin, r?ma?i în urm?, au avut unde se ad?posti.

Ne-am întors în brîul de piatr? ?i am f?cut rapel în Hornul Coamei. Ajun?i în Valea G?lbenelelor, am intrat într-o zon? cu soare. „Ce aproape e via?a de moarte", mi-am spus în gînd. La „hotel" G?lbenele a?teptau mai mul?i prieteni de alpinism, b?ie?i ?i fete, veni?i s? vad? cum urc? italienii. La început, spectacolul a fost frumos, dar cînd a început grindina, între ei ?i noi s-a întins o perdea alb?, de ghea??, ?i timp de 30 de minute au tremurat ?i ei, nu de frig, ci de grija noastr?, a celor din perete.

Vizita alpini?tilor italieni a prilejuit un spectacol ciudat din partea conduc?torilor cîtorva asocia?ii de turism, care, la aeroportul B?neasa, au început s?-i suprasolicite, fiecare pretinzînd c? sînt invita?ii lor . De la noi, italienii au plecat în Bulgaria .

?coala italian? de alpinism, al?turi de cea austro-german?, erau la vremea aceea recunoscute ca cele mai bune din lume. Mul?i doreau — fie b?ie?i, fie fete — s? înve?e la una din aceste dou? ?coli. Aici, la Valbruna, atunci, în afar? de noi românii, veniser? numai italieni. Ne-au fost repartiza?i doi instructori simpatici, ghizi de profesie: Giuliano, un tip voinic, plinu?, antifascist declarat, milanez, care-l simpatiza pe Costic?; cel?lalt, Umberto, sub?irel, brunet, n?scut în Triest, m? simpatiza pe mine. De aceea de fiecare dat? cînd mergeam cu Giuliano, milanezul îl alegea pe Costic? s? execute în cap de coard? diferitele exerci?ii; cînd ne înso?ea Umberto, aceasta m? prefera pe mine.

Cînd am plecat din campament c?tre locul de exerci?ii, instructorii ne-au sf?tuit s? ud?m t?lpile espadrilelor în apa pîrîia?ului pe care-l traversam, pentru ca ele s? aib? mai mult? aderen?? pe calcarul unde trebuia s? facem ?coal?. Espadrilele erau prev?zute cu t?lpi de pîsl?, care avea aderen?? la stînc?. Odat? ajun?i la locul de exerci?ii, am început treaba. Ni s-au explicat, mai întîi, cîteva no?iuni generale despre alpinism: ce este un traseu, ce este o premier? ?i cum se face etc, ni s-a vorbit despre diferite sisteme de noduri ?i despre întrebuin?area lor, despre asigurare ?i despre urcarea pe perete. Dup? ce ni se vorbea, se trecea la aplicarea în practic? a teoriei, cu fiecare elev în parte. Exerci?iile au fost foarte frumoase, pline de via??. Instructorii, tineri, competen?i, erau prieteno?i, f?r? a fi vulgari, veseli, a?a c? „sudura" între noi ?i ei s-a f?cut chiar din prima zi. Se vedea bine c? aveau experien?a lucrului cu „novicii", p?reau a fi psihologi fini ?i talenta?i practicieni.

Attendamento nazionale, cum se numea campamentul în care sosisem în ajun, era organizat de Clubul alpin italian prin sec?ia din Milano, în fiecare an, de fiecare dat? îns? în alt? grup? de mun?i. Durata campamentului era de cinci s?pt?mîni ?i cuprindea cinci serii. Ac?iunea se desf??ura, deobicei, între 20 iulie ?i 25 august. În cadrul programului se executau dou? excursii de prezentare a regiunii, la care lua parte cine dorea. În aceste excursii, elevii ?colii de alpinism f?ceau ?i aplica?ii practice. Pentru alpini?tii încep?tori, dornici s? înve?e tehnica modern? de c???r?tur?, existau instructori care î?i înv??au elevii dup? un program bine stabilit. Avansa?ii aveau la dispozi?ie ghizi, pentru a-i conduce în locurile de escalad?; dar avansa?ii puteau face ?i ascensiuni pe cont propriu. Existau, de asemenea, porteuri, care duceau bagajele. Aceste servicii se efectuau, desigur, contra plat?, dup? un tarif stabilit în prealabil .

Via?a în acest campament se dovedea a fi animat? ?i plin? de voie bun?. Italienii se ar?tau foarte prieteno?i. Noi, românii, constituiam obiectul curiozit??ii tuturor celor ce plecau ?i a celor ce veneau. Nu mai v?zuser? ei pe acolo alpini?ti români ! Diminea?a, la micul dejun, am fost a?eza?i cam la mijlocul unei laturi a mesei, stînd cu spatele în exterior, a?a c? aveam în fa?? rîndul de la masa noastr? ?i cele dou? rînduri de la masa vecin?. În dreapta era latura scurt? a acelui U, unde st?teau conduc?torii campamentului. În stînga aveam pe Costic? Conte?, lîng? care s-a a?ezat o familie de medici, interesa?i s? ?tie ce se mai întîmpl? prin România. Erau evrei fasci?ti. Sus?ineau c? fascismul nu avea caracter antisemit (?!). În dreapta mea st?tea un tîn?r care o iubea pe fata proprietarului restaurantului. Aceast? ordine a fost p?strat? tot timpul cît am stat în campament. La prînz ni s-au servit, printre altele, ?i tradi?ionalele macaroane. Cînd s? le mînc?m, am observat c? mai mul?i b?rba?i ?i femei se uitau la noi. M?rturisesc c? nu ?tiam s? m?nînc macaroanele ca italienii. Ca s? nu ne facem de rîs, i-am spus lui Costic? s? fie atent la mine ?i s? m? imite. El m-a ascultat, stînd de vorb? cu cel ce ocupase locul în stînga lui, dup? ce am intrat eu în vorb? cu amicul meu din dreapta, „Romeo". Am procedat a?a ca s? vedem cum m?nînc? peninsularii macaroanele, s? le fur?m „taina" ?i s? nu d?m satisfac?ie curio?ilor. Tactica ne-a reu?it, deoarece în vreme ce noi conversam cu vecinii, ceilal?i comeseni nu au mai avut r?bdare s? a?tepte. A?a c?, observînd cum procedeaz? ei, am înfipt furculi?a în macaroane, am înc?rcat-o, am ridicat-o aproape deasupra capului ?i am început s? sorb. Conte? m? imita întocmai. Uitîndu-se la noi, gazdele cele curioase s-au pornit pe un hohot de rîs. Noi ne-am p?strat calmul ?i seriozitatea, pref?cîndu-ne c? nu ?tiam cauza hazului lor. Am înfipt din nou furculi?a în macaroane. De data aceasta n-am mai înc?rcat-o pîn? la refuz. Am înf??urat pe ea macaroanele ?i, a?a, am început s? le mînc?m. Efectul a fost invers decît cel a?teptat: n-au mai f?cut haz; dimpotriv?, au crezut c? noi eram cei ce ne distr?m pe seama lor ! Ca b?utur?, am fost servi?i cu un vin ro?u. I se spunea „Chianti vero e fresco". Rece era, c? sticlele fuseser? ?inute în apa pîrîului, dar b?utura se situa departe de Chianti ! Totu?i, era bun?.