carti

“Viata insasi e o stare de tranzit ... un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren ... esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra ... altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoar ... altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, raman pe peron sa astepte urmatorul tren ... si fiecare uita, poate, un singur lucru ... ca trenurile astea nu duc nicaieri ... cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta in picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren ... in cele din urma se vor intalni toti undeva ... in loc sa se uite in jur, oamenii se imbulzesc, se calca in picioare, isi dau ghionturi ...” Octavian Paler – Viata pe un peron

Vrem sa fim iertati dar nu suntem dispusi sa iertam si noi. Vrem sa ni se acorde atentie si sa ne fie luate in seama toate drepturile, dorintele, de nu si capriciile, luam insa foarte grabit si imprastiat aminte la nevoile, doleantele si solicitarile celorlalti. Ceilalti! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute in ceasa. Ni se pare de fapt, ca toti cei din jurul nostru au obligatii fata de noi, iar noi fata de nimeni, niciodata. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun si indreptatit, numai noi avem intotdeauna dreptate.

Amintirile unui Alpinist carte pe care Baticu o scrie despre aventurile lui alpine.
Mi-a placut sa o citesc, sa regasesc parte din trairile mele montane in carte.
Am pus pe blog exact ce am considerat ca trebuie sa stie oricine despre munte si alpinisti, despre cum au evoluat lucrurile in alpinismul romanesc, despre cum e sa te simti strain in alta tzara, etc.

M-a distrat sa gasesc in carte o faza geniala despre Buletinul Alpin. Am postat acum 2 luni urmatoarele:
http://www.mielu.ro/blog/index.php?/archives/232-ARTICOL-Buletinul-Alpin-Martie-1938-O-lamurire.html
In cartea lui Baticu, despre acelasi lucru:
http://www.mielu.ro/blog/index.php?/archives/386-BATICU-povestea-cu-buletinul.html

Un fel de versiunea oficiala si cea pentru cititori. MINUNAT !


Baticu este un tip simpatic, mi-a placut ca nu s-a luat de multa lume in cartea lui, desi la ce valoare avea in 1930 putea sa scrie despre oricine cam orice. S-a luat foarte pe departe de Emilian Cristea un alt "greu". Foarte tare !


Pentru cei care vor sa citeasca cartea, nu stiu cat de legal sau ilegal, dar se gaseste pe http://harti-carti.mielu.ro

Baticu, a umplut goul cat timp eu am fost plecat intr-un mic concediu in Bratislava. Promit sa nu mai fac!

M-am îngrozit cînd am citit c?, dup? 1898, cînd Societate? carpatin? „Sinaia" a desfundat Pe?tera Ialomi?ei, construind pode?e ?i balustrade pe o lungime de peste 400 de metri cît avea Pe?tera dup? desfundare, în loc de 100, montînd l?mpi cu petrol pentru a putea fi vizitat acest monument al naturii, ei, „turi?tii", au început s? trag? cu pistolul, la ?int?, în l?mpile cu petrol, în draperii, în stalactite ?i în stalacmite; c? ace?ti „turi?ti", pentru a nu pl?ti infima tax? de intrare, au b?tut pe paznic, în repetate rînduri, determinîndu-l s? renun?e la aceast? slujb?. Iat? o singur? relatare de acest gen, cutremur?toare: „Acum, gra?ie vechei Societ??i carpatine din Sinaia prin energia mult regretatului ei pre?edinte Arhimandritul Nifon fost stare? al mîn?stirii Sinaia, care a l?rgit Pasagiul în 1897, trecerea mai departe se poate face relativ u?or... (dincolo de Grota Mihnea Vod? — 110 m)... Au fost Vandali (c?ci nu-i putem numai altfel) cari au tras la ?int? cu revolverul în draperiile bol?ilor ?i în l?mpile cu petrol instalate de Societatea carpatin? numai pentru pl?cerea de a auzi un formidabil ecou", . Ce a urmat se ?tie. Totul a fost distrus.

M-am îngrozit cînd am citit c? „turi?tii" au dat foc, în Octombrie 1911 , casei de la Vîrful Omul, construit? de “Societatea carpatin? „Sinaia" în anul 1900 .

M-am îngrozit citind în primul anuar al T.C.R., publicat în 1926: „...c?ci prin vandali desemn?m pe acei pseudo-turi?ti, pseudo-alpini?ti, cari se vede c? descind direct din barbarii n?v?litori, cari, ca ?i hunii lui Atila, l?sau în urma lor numai foc ?i pîrjol. A?a ?i cu ace?ti nemernici, îmbr?ca?i în haine de om civilizat, dar cu sufletul r?mas tot necioplit, cari stric?, sparg ?i murd?resc tot pe unde trec".

M-am îngrozit v?zînd cu ochii mei cum baraca ce a servit ca dormitor muncitorilor care au în?l?at monumentul Cruceai eroilor de pe Caraiman, l?sat? turi?tilor, dup? terminarea lucr?rilor în 1928 a fost ars? de turi?ti bucat? cu bucat?, începînd cu b?ncile ?i terminînd cu camerele .

M-am îngrozit cînd am v?zut distruse marcajele ?i pancartele indicatoare, f?cute ?i puse de C.A.R. ?i de alte asocia?ii cu mare trud? ?i jertfa de timp ?i de bani.

M-a îngrozit zgomotul în nop?ile dormite în cabane sau în vile, unde „turi?tii", în loc s? se odihneasc?, ca a doua zi ?ase duc? s? vad? frumuse?ile naturii, cu tranzistoare ?i alte instrumente zgomotoase, f?ceau din noapte o tortur?.

Cînd Nae Dimitriu a p?truns în circurile V?ii Albe a dat diferite denumiri circurilor, pere?ilor, fisurilor ?i ?ancurilor. Peretele dinspre est, asem?n?tor în oarecare m?sur? cu cei din Alpi, este str?b?tut de o „cr?p?tur?", v?zut? ?i din Bu?teni, c?reia i s-a spus Fisura Mare.

Acest perete ?i aceast? „cr?p?tur?" m-a atras, poate din cauza disputei lui Nae Dimitriu cu Nicu Com?nescu, dar ?i pentru asem?narea cu pere?i din Dolomi?i, pe care m? c???rasem. Dup? întoarcerea din Italia, înc? din 1937, am început s? caut o intrare spre locul numit acum „marele traverseu", de unde începe, propriu-zis, Fisura Albastr?. În una din taton?rile mele eram cu farmacistul Dan Popescu. Acesta v?zîndu-m? c? m? uit atent ?i cu insisten?? la aceast? fisur?, m-a întrebat:
— Ce, m?, te ui?i la ea ? E albastr? ! (în sensul c? e greu de urcat).
— Da, m? uit c? e frumoas? ?i merit? a fi încercat?. ?tii, c? e frumos numele de albastr? ? Ce ar fi s?-i spunem Fisura Albastr? ? ?i a?a i-a r?mas numele.

Am încercat toate intr?rile în circuri ?i voiam s? urc Fisura Albastr?, dar, a?a cum am ar?tat, nu aveam cu cine. Dup? ascensiunea traseului Trei Surplombe ?i a Pintenului eram antrenat ?i mergeam ca niciodat?. I-am propus lui Emil Cristea s? încerc?m împreun? aceast? tur?. A acceptat, chiar ?i-a cump?rat ?i o frînghie nou? de 40 m. Am stabilit împreun? ziua de 11 august 1946 cînd s? facem aceast? încercare. Diminea?a, am plecat de la refugiu, noi doi, împreun? cu al?i 7—8 prieteni care voiau s? asiste. Cu frînghii, pitoane, carabiniere, ciocane, sc?ri?e, bucle, într-un cuvînt cu tot echipamentul alpin, am pornit cu voie bun?. Am trecut firul Vîlcelului Policandrului ?i pe pantele de iarb? de sub perete ne îndreptam spre Vîlcelul Pietros, pentru a merge în circuri. Pe acele pante de iarb? fînul era cosit proasp?t ?i r?spîndea un miros pl?cut. Cosa?ii, probabil, f?cuser? un foc pe acolo, care, se pare, mai fumega cînd am trecut noi prin acel ?inut, înainte de a intra în Vîlcelul Pietros, cineva din grup uitîndu-se înapoi, a strigat:
— Arde p?durea !
Ne-am uitat cu to?ii ?i am v?zut un falnic molid în fl?c?ri. Ardea ca o tor??. Imediat am hot?rît s? l?s?m corzile într-o mic? grot? lîng? stînc? ?i, cu ciocanele, cu pitoanele, cu mîinile, cu toat? fiin?a noastr? s? încerc?m s? stingem focul. Ne-am luptat cu fl?c?rile de la ora 8 diminea?a pîn? la 3 dup?-amiaz?, cînd le-am învins. P?durea fusese salvat?. Am s?pat ??n?ule?e, am aruncat peste fl?c?ri pietri? ?i nisip, am f?cut tot ce a fost posibil ?i am învins. Eram obosi?i. Totu?i, am urcat în circuri ?i sub bolovanul de la intrarea în traseele din perete, am l?sat pitoanele, urmînd s? venim duminica urm?toare, îns? Cristea a schimbat programul ?i am mers în Cheile Bicazului, unde el s-a îmboln?vit ?i nu am f?cut nimic, întors la Bucure?ti, am avut un accident stupid de biciclet? ?i nu mai m-am c???rat. Emil Cristea ?i Aurel Irimia au continuat s? mearg? în Fisura Albastr? ?i au terminat în 1953 o variant? a acesteia . Fisura Albastr? a fost urcat?, pe întregul ei traseu, în 1955, de Alexandru Floricioiu ?i Norbert Hiemesch.