carti - 3

Pîn? în prim?vara anului 1933 activa, în cadrul Turing-Clubului român, un grup de tineri: „Gruparea alpin?". Datorit? divergen?elor cu Mihai Haret, aceast? grupare a p?r?sit Turingul ?i s-a încadrat în asocia?ia A.D.M.I.R., ai c?rei membrii fondatori se desprinseser? tot din Turing în anul 1929. În cadrul asocia?iei A.D.M.I.R., Gruparea alpin? a activat un an, pîn? în martie 1934, cînd a fondat Clubul alpin român. În anul în care au activat la A.D.M.I.R., membrii grup?rii alpine au organizat o serie de ascensiuni colective ?i au editat Buletinul alpin, anul I, nr. l—2, 3 ?i 4.
Constituindu-se în Club alpin român, fosta Grupare alpin?, creatoarea Buletinului alpin, a luat revista, care, începînd cu anul II, nr. l, a ap?rut sub egida Clubului alpin român. Transferarea revistei s-a f?cut prin bun? în?elegere, ca între alpini?ti, f?r? nici un act autentic, recunoscîndu-se c?, material ?i editorial, întreaga contribu?ie a fost a Grup?rii alpine. Dup? constituirea Clubului alpin român, în Buletinul alpin, anul II, nr. l, pagina 29, la Cronica alpin?, a ap?rut urm?toarea not?: „începînd cu num?rul de fa??, Buletinul alpin apare sub egida «Clubului alpin român». Comitetul de redac?ie aduce viile sale mul?umiri «Asocia?iei Drume?ilor din Mun?ii României», B?ncii Na?ionale a României ?i abona?ilor, pentru pre?iosul concurs dat revistei în cursul anului 1933".
În acela?i Buletin, la pagina 28, se arat? c? secretar general al C.A.R. a fost ales Ion Udri?te Olt, la a c?rui locuin?? este ?i redac?ia revistei, iar printre membrii de onoare ai C.A.R., proasp?t proclama?i, figura ?i doctorul Gheorghe Dumitrescu, pre?edintele asocia?iei A.D.M.I.R. Raporturile între cele dou? asocia?ii, ca ?i între membrii lor, au r?mas bune. În fiecare num?r din Buletin ap?rea ?i o not? întitulat? De la asocia?ia A.D.M.LR...
În 1938, asocia?ia A.D.M.I.R., în tain?, folosind un exemplar al Buletinului, vechi din 1933, cînd publica?ia a ap?rut sub egida acestei asocia?ii, a înscris la Camera de Comer?, cum era pe atunci, Buletinul alpin, ca „proprietate" a ei. Func?ionarul care a f?cut aceast? înregistrare a omis, „din gre?eal?", s? cear? ?i alte exemplare, pîn? la zi. Cu actul de înscriere în posesia ei, asocia?ia A.D.M.I.R. a dat Clubul alpin în judecat? ?i a ob?inut o hot?rîre de sechestru asupra Buletinului alpin, a cli?eelor ?i a întregului material ce apar?inea de Buletin. Comitetul Clubului alpin nu a ?tiut nimic de aceste manevre, pîn? într-o noapte cînd s-a pomenit cu port?reii ?i delegatul A.D.M.I.R., care veniser? s? confi?te ceea ce niciodat? nu le-a apar?inut .
Ca urmare a acestui fapt, Comitetul Clubului alpin român a fost obligat s? schimbe titulatura ?i coperta Buletinului ?i a editat în continuare Buletinul C.A.R., anul VI, VII ?i VIII, pîn? a început r?zboiul. În timpul r?zboiului ?i mai tîrziu, Buletinul C.A.R. nu a mai ap?rut.
În ?ase numere consecutive ale Buletinului C.A.R., doctorul Alexandru Rudeanu a scris articolul Ascensiuni grele în mun?ii F?g?ra?ului, în care, cu competen?a cunosc?torului, a descris întregul masiv. Profesorul doctor docent Radu ?i?eica a scris: Lacurile de altitudine ?i Asupra istoriei alpinismului românesc. Victor Knapp, articolul intitulat Salva?i flora alpin?, Vasile Steopoe ?i Victor Knapp — Nodul prusik. Profesorul doctor Francisc Severin, farmacistul Dan Popescu ?i Niculae Baticu au scris despre ?colile de alpinism, inginerul Ion Coman, doctorul Oscar Schobesch, farmacistul Dan Popescu, Niculae Baticu, Sorin ^ulea ?i Francisc Severin au descris diferite trasee noi în Bucegi, Piatra Craiului ?i F?g?ra?. Au fost publicate, de asemenea, Cronica Clubului alpin român, semnat? de Nae Dimitriu, articole privind construc?ia refugiului Co?tila ?i a C?minului alpin, d?rile de seam? ale activit??ii clubhii, recenzii despre articole scrise în revistele: Le Alpi, Der Bergsteiger, La Montagne etc. „Cronicari" ai vremii, Buletinul alpin ?i Buletinul C.A.R., au fost îndrum?toare în dezvoltarea alpinismului, în care s-au scris pagini din istoria alpinismului din România.

Întors în ?ar?, m-am oprit la Bu?teni ?i am urcat imediat la refugiul Co?tila, unde l-am g?sit pe Titi Toboc ?inîndu-mi locul, cum convenisem la plecare. Avea la ?coal? doi elevi, pe fra?ii Vlad ?i ?i Sergiu Cunescu, elevi de liceu. Am preluat conducerea ?i am început exerci?iile. Cu fra?ii Cunescu, care locuiau vara la Bu?teni, venea la refugiu un domn mai în vîrst?, prieten al familiei. Acesta urm?rea cu viu interes cursul pe care-l f?ceam cu b?ie?ii. În cea de a doua zi a vizitei sale, pe cînd f?ceam exerci?ii, mi-a f?cut un compliment:
— Ai mult talent pedagogic, domnule. ?i-o spun eu care m? pricep !
Am ro?it, de emo?ie, auzindu-l c? m? laud?. Practic, m-am pierdut tot, c? nu eram obi?nuit cu a?a ceva. F?ceam ?coala din pl?cere, cu d?ruire ?i cu dorin?a ca din ce în ce mai mul?i s? înve?e din cuno?tin?ele acumulate de mine în Italia ?i Austria. Lucram cu pasiune sincer?. Cît despre omul care mi-a f?cut primul compliment în calitatea mea de instructor, abia mai tîrziu, în alt? împrejurare, am aflat c? era profesorul universitar Alexandru Marcu.

A doua zi, luni 22 august, ploua. Am r?mas în caban?, în sufrageria noastr?. Am repetat descrierea ?i folosirea materialelor. Am observat îns? o anumit? stare de nelini?te, de nervozitate a oamenilor, încet, ne-am dat seama despre ce era vorba: o echip? de doi medici plecase în diminea?a zilei anterioare s? urce traseul Dulfer din Totenkirchl Westwand ?i înc? nu se întorseser? la caban?. Un grup de ghizi, constitui?i în echip? de salvare, au plecat, pe traseul Fuhrerweg, în vîrful muntelui, sa constate dac? se observ? ceva jos, în pr?p?stii. Peretele este vertical, iar traseul — de gradul VI — are dou? travers?ri grele, una de 40 de metri ?i alta de 20 metri. În jurul prînzului, echipa ghizilor a cerut ca, imediat, s? plece o alt? echip? la baza rutei urcat? de cei doi disp?ru?i. Dup? ce am luat dejunul, to?i cursan?i, condu?i de Peter, am plecat la locul indicat. La scurt timp dup? sosirea noastr? acolo, au venit ?i salvatorii care fuseser? pe vîrf. Au dat raportul: în perete au descoperit, nu doi, ci patru alpini?ti, din care trei erau mor?i; unul singur mai tr?ia, ag??at în perete. Ce se întîmplase ? Cei doi alpini?ti pleca?i de la caban?, alpini?ti buni, cunoscu?i, s-au dus s? urce drumul men?ionat. Au scris în registru în ce loc se duc. Seara, cineva a observat c? nu s-au întors. Ei au plecat dis-de-diminea??. Era cea??, cerul acoperit. Au plecat, totu?i. Au ajuns cu bine în locul de acces — o vale (Schlucht). Au l?sat la baz? bocancii ?i rucsacurile, cum se obi?nuia. Au urcat valea, care avea ceva înclina?ie, din trepte în trepte. S-au angajat apoi, în stînga, pe perete. Urcau cu tot timpul nefavorabil. Nu ploua, e drept, de?i cerul era acoperit. Au trecut cu bine prima traversare, de 20 de metri. Abia atunci a început s? plou? m?runt, dar nu au dat importan?? acestui fapt continuînd ascensiunea. Capul de coard? s-a angajat în traversarea de 40 de metri. Cînd aproape s?-l termine, s-a produs o alunecare. Pr?bu?irea a fost inevitabil?. Pitoanele fiind rare, ?ocul a fost puternic. S-a rupt pitonul, s-a dezdoit carabiniera ?i, în final, s-a rupt coarda. Capul de coard? s-a pr?bu?it în vale ?i a murit. Secundul, avînd asigurare personal?, a r?mas în perete, de unde a fost scos a doua zi dup?-amiaz?.
În aceea?i zi, o alt? echip? de doi alpini?ti a venit de jos, din Kufstein. Nu a trecut pe la nici o caban? s? se înregistreze. Oamenii au mers s? urce acela?i traseu, ne?tiind de cei pleca?i de la cabana noastr?. Se pare c? în timp ce echipa din Kufstein f?cea prima traversare, aceea de 20 de metri, s-a produs pr?bu?irea capului de coard? amintit. E posibil ca acesta, în c?dere, s?-i fi antrenat pe cei doi. Dar poate c? emo?ia, ori ploaia, ori pietrele rostogolite de sus, ori toate la un loc au contribuit la pr?bu?irea inevitabil? a celei de-a doua echipe, f?r? ca frînghia s? se fi rupt. Au cedat pitoanele ?i carabinierele. Alpini?tii au murit lega?i în coard?. Acest accident a impresionat pe toat? lumea, chiar ?i pe ghizii obi?nui?i cu astfel de întîmpl?ri.
Aschenbrenner, înso?it de cî?iva ghizi ?i elevi nem?i, au plecat pe Winklerschlucht, cum se numea valea. Au luat cu ei saci ?i cordelin?. Mor?ii au fost b?ga?i în saci, lega?i cu cordelin?. Sacii au fost apoi arunca?i din s?ritoare în s?ritoare. În timpul acestei opera?iuni de „cur??ire" a muntelui, noi cei de jos t?iam crengi mari de jneap?n, pentru a face s?nii cu ajutorul c?rora s? poat? fi transportate cadavrele. În fine, odat? adu?i în potec?, mor?ii au fost b?ga?i într-un alt rînd de saci, cura?i. Au fost a?eza?i pe crengile de jneap?n, lega?i bine cu cordeline, s? nu se pr?v?leasc?, ?i caravana a pornit. Unii din noi tr?geau sania la vale, al?ii ?ineau din deal, cu alte corzi, s? nu se rostogoleasc?, deoarece drumul era înclinat. Astfel am tîrît acele crengi, cu trupurile neînsufle?ite, pîn? în poteca principal?. Le-am l?sat acolo, ad?postite dup? un copac, unde, probabil, mai „poposiser?" ?i altele. Le-am acoperit cu crengi verzi de brad, ca într-un ritual. Curînd, urmau s? fie transportate la vale ?i predate familiei...
În vreme ce noi, cei de la cabana Stripsen, participam la aceste opera?iuni, cerul continua s? r?mîn? par?ial acoperit. Valuri de nori treceau ?i astupau, din timp în timp, crestele mun?ilor. Undeva aproape, pe Kopftorlgrat, urcau al?i c???r?tori, î?i anun?au prezen?a acolo prin iodl?re. Strig?tele lor, mi se p?rea mie, aveau un ecou sinistru în mun?i în ziua aceea...

Ca alpini?ti români, dornici s? ar?t?m ce putem, noi ?i alpinismul românesc, am ales traseul aerian, adic? al doilea, f?r? de materiale ?i numai prin mijloace proprii. Aceast? variant? demonstra curaj ?i m?estrie. Am mers cî?iva metri pe un prag de piatr? foarte îngust, avînd sub mine un abis ?i un perete vertical de 600 metri. Pe acest prag am g?sit un piton. Am asigurat coarda în el cu ajutorul unei carabiniere ?i am început s? urc. Din vîrf, prin topirea z?pezilor ?i scurgerea apelor ploii, pe fa?a de calcar a peretelui, se s?paser? ??n?ule?e. Acestea se uneau aproape de baza vîrfului, într-unul din aceste ??n?ule?e (al locului de unire a lor) am pus vîrful piciorului drept ?i, cu mîinile, prin presiunea exterioar? f?cut? pe muchiile acestor ??n?ule?e, am reu?it s? fac primii pa?i. Am dat apoi de ni?te prize micu?e, dar bune. Le-am folosit ?i, încet, încet, pas cu pas, f?r? a m? gîndi la h?ul de sub mine, am urcat cei 40 de metri. Cît de ciudat? este psihologia unui c???r?tor ! Eu, de cîte ori urcam o tur?, sim?eam o team?, o re?inere, ?i m? întrebam: oare am s? pot urca ? sînt oare suficient de antrenat ? Odat? intrat în traseu, îns?, dup? primii pa?i, toate îndoielile disp?reau ?i urcam cu o pl?cere pe care niciodat? nu o voi putea exprima în cuvinte. Nu am pornit niciodat? f?r? antrenamentul necesar. Antrenamentul era secretul meu în c???r?tur?. ?i ca s? nu mint, totu?i, am plecat odat? sa urc hornul din Co?tila ?i Creasta Co?tilei, cu mai mul?i prieteni, la un început de sezon. Nu aveam antrenamentul necesar. Urcînd hornul, mi-am dat seama de lipsa antrenamentului, nu am mai urcat creasta ?i am coborît în Valea G?lbenelelor. Nu ?tiu ce ?i-au zis prietenii, dar nu mergeam f?r? s? m? simt bine cînd urcam.
Fiindc? în vremea aceea iarna nu ne c???ram, începeam activitatea abia în prim?var?. Dup? o var? întreag? de antrenament, toamna f?ceam, uneori, un drum frumos, în minimum de timp posibil ?i în condi?iile cerute de practicarea acestui sport al sporturilor.
Ajuns pe vîrf, dup? mine a venit Dan Popescu, apoi Gigi Creang?, pe care l-a asigurat Dan. Am stat pu?ul pe vîrf, am notat ascensiunea noastr? în cartea ce se g?sea acolo ?i ne-am preg?tit de coborîre.
Coborîrea din vîrf trebuia s? o facem pe un horn, numit Botzongkamin, în rapeluri. ?ase sute de metri de rapel însemnau 15—20 lungimi de coard?. Necazul mare a venit acum. Am f?cut o trist? constatare: Gigi Creang?, de?i mergea cu noi în ascensiuni de vreo doi ani, nu f?cuse nici un rapel pîn? atunci. Vrînd — nevrînd, a trebuit s? înve?e acum, dar asta a costat timp pre?ios. Cînd am terminat coborîrea ?i am ajuns la locul de plecare, se întunecase . Încet ?i cu pruden?? am coborît pe întuneric pîn? în potec? ?i de acolo la caban?. Cînd am ajuns aici, de cealalt? parte a u?ii, cu mîna pe clan??, st?tea unul din ghizi, iar în spatele lui al?ii; erau constitui?i în echip? de salvare, gata s? plece dup? noi. Ne urm?riser? în timpul ascensiunii ?i s-au convins c? urcam normal, ne-au v?zut ?i cînd am ajuns pe vîrf, dar n-aveau cum s? ?tie c? Gigi nu se pricepea la coborîrea în rapel.
Aschenbrenner ne-a întrebat din nou cum a fost. Pentru c? ne urm?rise cu luneta, i-a f?cut observa?ie lui Dan c? nu l-a asigurat corect pe Creang?. Am observat, în acela?i timp, c? Peter era mul?umit de noi. Acesta a fost examenul, neoficial, prin care am cî?tigat simpatia lui pentru alpinismul românesc. Traseul urcat avea gradul 5.