carti - 2

într-o duminic? eram la refugiu cu Ion Coman, Dan Popescu, Emil Cristea, Gicu Nicolescu, Oscar Schobesch ?i al?ii. ?tiam c? Nicu Com?nescu urcase Creasta V?ii Albe, dar nu de jos, de la baza ei, ci din Brîul aerian descoperit de el. Mi-am propus s? o urc?m de jos. Am împ?rt??it celorlal?i inten?ia ?i, a?a, am plecat cu to?ii. Am intrat în Vîlcelul Policandrului ?i am mers urcînd c?tre dreapta, pîn? ce am prins coama dintre Vîlcelul Policandrului ?i Vîlcelul Hornului Negru. Am urcat aceast? coam? un timp, apoi am mers la dreapta în Vîlcelul Hornului Negru, am prins un brîu scurt de iarb? la stînga ?i, printr-o fereastr?, am ajuns din nou în creast?. Am mers pe ea cî?iva metri, pîn? ce drumul s-a închis. Am f?cut un scurt rapel, o traversare la stînga printr-o balustrad?, ?i am ajuns într-un horn fr?mîntat. Prin c???r?tur? obi?nuit? am ajuns într-o ?a. Acolo am avut o surpriz?: am g?sit un piton b?tut în stînc?, ceea ce dovedea c? a mai fost cineva. În sus se vedea o fisur? suspendat?, larg? de 8—10 centimetri. Mi-am dat seama c?, cu materialele ce le aveam la noi ?i cu lipsa de antrenament, fiind la început de sezon, nu puteam realiza ceva. Ion Coman s-a oferit s? confec?ioneze ni?te „pitoane" din tub de proiectil. Am fost de acord ?i am hot?rît s? coborîm.
Pe drumul de întoarcere, Ion m-a întrebat dac? vreau s? urc?m împreun? acest traseu. I-am r?spuns c? da. Dup? ce am mai coborît o por?iune, m-a întrebat dac? nu intr? Cristea în traseu. L-am lini?tit, spunîndu-i c? dac? nu merg eu, nu suie nici Cristea. Dup? ce am mai coborît, m-a întrebat dac? vreau s?-l lu?m ?i pe Emil. Am fost de acord, dar dup? un timp m-a întrebat dac? vreau s? mearg? ?i Gicu Nicolescu. ?i astfel grupul s-a f?cut de patru, înainte de a ajunge în Bu?teni, mi-a spus c? el nu poate veni duminica urm?toare, ci numai peste o lun?.
A trecut luna ?i Ion Coman nu a venit, între timp, eu ?i Gicu Nicolescu ne continuam antrenamentele. Gicu dovedea mari calit??i de c???r?tor. În dou? luni devenise un as.
La 20 iulie, în timp ce urcam în Trei Surplombe, a venit Coman la refugiu. Trecuser? ?apte s?pt?mîni de la fixarea întîlnirii. Cînd am sosit ?i noi la refugiu, Ion ne-a felicitat. Nu a pomenit nimic de proiectul nostru. A doua zi diminea??, în timp ce mîncam, m-a întrebat:
— Ce facem, nea Baticu, mergem a?a cum am vorbit ?
— Da, desigur. Imediat ce termin de mîncat.
De jos, dinspre Bu?teni, urcau doi alpini?ti. Ion i-a v?zut, ?i-a luat rucsacul ?i a plecat cu ei !..
Am mai stat pu?in ?i apoi am coborît în Bu?teni. Dup?-amiaz? am urcat din nou cu Dan Popescu. Pe drum i-am întîlnit pe cei trei. Dan a stat de vorb? cu unul din ei. A aflat c? nu urcaser? decît o lungime de coard?, cea mai grea din tot traseul. Ne-am continuat drumul ?i am dormit la refugiu.
A doua zi diminea??, împreun? cu Dan Popescu, am urcat întreaga creast? a V?ii Albe, din Vîlcelul Policandrului ?i pîn? în Brîul Mare al Co?tilei. A fost la 21 iulie 1946.

În prim?vara anului 1934 am f?cut, cu asocia?ia Metropola, sub conducerea lui Ion Udri?te Olt, o ascensiune la casa Grind, mergînd prin satul Pe?tera. Z?pada era mare ?i am mers greu, grupul fiind numeros. Tot cu Metropola am mers, prima dat?, ?i pe peretele de vest, pe drumul Deubel. Am mai urcat ?i singur, vara sau iarna, a?a cum am ar?tat, cînd l-am înîtlnit pe Petre Juster. Am fost ?i cu al?i prieteni sau cu so?ia mea de atunci, cu care am stat un timp la Cabana Ascuns?.
Un mare pasionat al Pietrei Craiului a fost ?i tovar??ul meu de coard?, Ion Trandafir, care colinda singur masivul sau cu diver?i prieteni. Ion era tare îndr?gostit de ?imbale. Am ?i acum de la el ni?te fotografii cu Piatra Craiului.
În Piatra Craiului a umblat ?i Titi Ionescu, un alt pasionat de munte. Cu Titi eram prieten din copil?rie. St?team foarte aproape unul de altul ?i am fost colegi de ?coal? primar?. Amîndoi am înv??at la ?coala Arhiereul Calist. Acum, f?ceam amîndoi parte din asocia?ia Metropola. De la mine a înv??at Titi s? mearg? pe munte ?i s? se ca??re, în turele ce le f?ceam cu Metropola. Apoi, prin for?a lucrurilor, a trebuit s? se înscrie ?i în asocia?ia A.D.M.I.R., Udri?te fiindu-i ?ef de serviciu. A?a s-au desp?r?it drumurile noastre. Titi îmi povestea cu sinceritate c? pe unde umbla în Piatra Craiului g?sea mogîlde?e de pietre, numite „momîi", puse de Karl Lehmann ?i al?ii, ca s? marcheze locurile pe unde au trecut.
Piatra Craiului a fost un masiv foarte cunoscut bra?ovenilor, cît ?i locuitorilor din Cîmpulung Muscel ?i chiar pite?tenilor.
La constituirea Societ??ii turi?tilor din România, printre membrii figura ?i farmacistul Gabriel Dimitriu din Cîmpulung Muscel, care a înfiin?at o sec?iune S.T.R. În acest ora?, cu 24 de membrii, c?rora li se datore?te construc?ia cabanei Grind (1907).
Prima atestare documentar? despre ascensiunea acestui masiv dateaz? din anul 1843, cînd un grup din care a f?cut parte ?i Anton Kurz, povestitorul, sub conducerea unui b?trîn vîn?tor de capre (o fi fost Gîrni??, Mihai Bartolomeu Bratu sau altul, nu ?tim, deoarece nu se d? nici un nume, n.a.) a mers la „Moara Dracului". În aceast? descriere Anton Kurz vorbe?te pentru prima dat? despre piton: „Accesul ar fi posibil numai dac? s-ar folosi pitoane cu sc?ri de frînghie..." Aceea?i Moar? a Dracului a fost descris? la 1875 de Mehely Lajo? . În revista Turismul popular, seria a II-a, nr. 5, septembrie 1949, s-a publicat un extras din descrierea lui Anton Kurz ?i s-a pus problema elucid?rii acestui „mister" care înconjura Moara Dracului. În zilele de 13 ?i 14 septembrie 1950 elevii ?colii de alpinism a C.G.M., de la cabana Curm?tura, seria a III-a, sub conducerea instructorului lor, Erwin Csallner, au elucidat aceast? problem?, urcînd în toate cele trei „mori" descrise de Anton Kurz, care se afl? pe drumul Deubel — „La lan?uri" — ?i au mers ?i în pretinsa moar? din peretele Marelui Grohoti?, unde nimic nu corespunde descrierii de la 1843.
Pentru a ne da seama cît de dezvoltat era alpinismul în Piatra Craiului este suficient s? amintesc c? acolo a luat fiin?? prima asocia?ie de pe p?mîntul patriei noastre, într-adev?r, în septembrie 1872 un grup din Bra?ov format din 10 persoane (...) au hot?rît, acolo, pe Vîrful Pietrei Craiului, fondarea unei “societ??i alpine a Transilvaniei". Johan W. Filtsch, unul din fondatorii acestei societ??ii, în septembrie 1885, înso?it de un p?durar care a fost cioban, a urcat peretele de vest, dup? ce timp de ?ase ore a fost purtat de acesta întîi spre sud, apoi spre nord trecînd peste v?i ?i creste. A?adar, în ultima parte a secolului trecut, peretele de vest era cutreierat de ciobani ?i vîn?tori de la un cap?t la altul.
Dup? r?zboi, farmacistul Gabriel Dimitriu a f?cut parte din Turing-Clubul României ?i, la urm?, din A.D.M.I.R. El a înfiin?at o sec?ie a acestei asocia?ii la Cîmpulung Muscel.
Piatra Craiului a fost „patria" bra?ovenilor, rî?novenilor, z?rne?tenilor ?i a celor din Cîmpulung Muscel. În afara ascensiunilor de var?, a fost parcurs?, iarna, creasta de la un cap la altul în ambele sensuri; în 1924, Erwin Csallner ?i Andreas Streitfert a urcat Padina Hotarului. Tot a?a au fost urcate tot iarna, Padina Popii, Padina Închis?, Padina ?indileriei, C?line?ul, drumul Deubel ?i altele. Nume ca: Anton Kurnz, Gîrni??, Lolu, Mihai Bartolomeu Bratu, Gligore, Dr?gu?in, Johan Filtsch, Mehely Lajo?, Friedrich Deubel, Karl Lehmann, Erwin Csallner, Dresnand, Otto Wilk, Iosif Pu?cariu, Bomches, Gabriel Dimitriu, Blebea, Mirean, Nicolaescu-Bugheanu, din genera?iile vechi, chiar dac? realiz?rile lor nu s-au publicat la timpul respectiv, vor r?mîne legate de istoria Pietrei Craiului.

Duminic? 3 septembrie, pe cînd eram înc? ocupat cu probleme legate de ?coala de alpinism, Ion ?incan, împreun? cu domni?oara Titi Rossignon ?i Virgil Georgescu, au plecat la ora 8 diminea?a de la C?minul alpin prin p?dure. S-au întors la ora 16, tot la c?min, afirmînd c? au urcat traseul Fisurilor Centrale din peretele V?ii Albe. Mi-am dat seama, imediat, c? nu spun adev?rul. În prima ?edin?? de comitet, eu am f?cut contesta?ie scris?. Totu?i, descrierea traseului a fost publicat? în Buletinul C.A.R., anul VII, nr. 4—1939, înso?it? de fotografii. În aceast? situa?ie, membrii comitetului C.A.R. au înaintat pre?edintelui o scrisoare , cerînd ca echipa format? din cei trei s? repete traseul, într-o zi fixat?, în prezen?a delega?ilor clubului. Luînd act de aceast? scrisoare, comitetul a hot?rît ca cei trei s? „refac?" traseul, în prezen?a delega?ilor, în limita unui termen de un an de zile. Aceast? hot?rîre a comitetului nu a fost respectat? de echipa Ion ?incan, Titi Rossignon ?i Virgil Georgescu. În consecin??, nerepetînd ascensiunea, aceasta s-a considerat de la sine ca nef?cut?. În afara acestei hot?rîri a comitetului C.A.R., în luna iulie 1946, la restaurantul Pandelescu din Bu?teni, Virgil Georgescu, muncitor ceferist, cinstit, a recunoscut în fa?a a doi martori c? atunci nu au urcat traseul Fisurile Centrale din peretele V?ii Albe ?i c? descrierea ap?rut? în Buletinul C.A.R. a fost f?cut? dup? fotografii.