strainatate - 7

se face ca aici m-am imprietenit cu doua lezbiene, sunt simpatice, fiecare cu rolul si tabieturile ei.
intr-un weekend ma invita pe mine si pe o colega (mai degraba de dragul colegei) sa facem niste poze.
intram intr-o rezervatie naturala si acolo mergem noi ce mergem pana ajungem la un "adapost" care era plin de barbati, bine, batrani ce e drept si lezbienele au refuzat sa intre zicand ca e prea marea aglomeratia, dar s-a vazut pe fatza lor greatza provocata de atatia babalaci. ("old men")
ele au plecat la alt adapost iar eu am ramas acolo ca aia aveau echipament misto si vroiam sa vad ce scot.

faza cu babalacii aia este ca stiau pasarile, acei pensionari stiau cum o sa zboare pasarile, unde o sa se aseze, cand o sa plece, incotro o sa o apuce. pentru ei pasarile erau ca piesele pe tabla de sah.
nu mai existau secrete, miscarile erau clare; surprinderea venea poate din doar ordinea miscarilor, care pasare o sa zboare prima.


la un moment dat unul dintre tipi spune, uite gasca aia o sa vina de dupa copacul ala si o sa zboare in stanga apoi o sa se treaca pe deasupra noastra.
jur ca am tras numai acest cadru, in miscare, urmand cu lentila pasarea si cu urechia ce spune el. fix indicatiile lui, dupa descrierea facuta de el. a fost genial.
imaginea a iesit foarte tare.


si asa cu fetele, partenerele... m-au abandonat la babalaci.

in rutina noastra zilnica, dupa ce l-am lasat pe Petrica acasa, am continuat drumul spre hotel cu Otila si Cristina.
Cristina la un moment dat a inceptu sa zica ceva in engleza, la care Otilia ii zice: stii, suntem doar romani in masina.

e primul weekend in Cape Town, cu totul si cu totul alt os de ros decat Joburg sau Pretoria; aici e Europa.

sambata merg cu o colega pe Rooben Island si dumica era planificat sa mergem la pinguini. istoria inaintea placerii.

Simmons Town unde sunt pinguinii este un oras la vreo jumatate de ora de Cape Town si este un port militar
noi intrebasem si pe Rooben Island de pinguini si ne spusesera ca pe insula sunt pinguini dar doar in anumite perioade ale anului si asta nu era una din ele.

ajungem in Simmons Town si parcam pe primul loc liber, urmand ca apoi sa intrebam unde sunt pinguinii. pana sa intrebam unde sunt pinguinii colega vede pe suprafatza oceanului zeci si sute de pinguini toti pregatiti sa o salute; eu continui parcarea iar ea foarte fericita si cu un entuziasm scolaresc se grabeste sa coboare. ajungem la luciul apei doar sa vedem ca ce pluteste este o iarba de mare, de fapt niste tulpini groase si goale pe dinauntru la care astia zic "sea weed"; aceleasi tulpini pe care ea cu o zi inainte le vedea ca ramasitele unor ambarcatiuni, pe valurile ce o speriau in periplul nostru spre Rooben Island. dar asa e colega asta a mea, nu stiu ce karma curatz cu ea dar e foarte simpatica, ii spui ceva si ea iti vede imediat... rechin, balena, delfin, te rezolva, iti arata undeva pe ocean cel putin unul.

inapoi la pinguini, cu lacrimi in ochi, ne gandim ca asta e. intrebam chiar o mama cu copil daca stie ea unde sunt pinguinii si tipa spune ca nu sunt. moment in care ne apuca disperarea pe amandoi, dam vina unul pe altul ca nu sunt pinguini, etc.

mai mergem putzin si ajungem la un panou care indica unde e plaja cu pinguini, plaja e ingradita si se plateste o taxa de vizitare. sunt doua plaje unde sunt pinguini, una din ele este chiar deschisa vara pentru a te scalda in apa, cu pinguinii.

este o experienta interesanta mersul la pinguini pentru rasarit, chiar daca este ceva efort merita.
de fapt noi am ajuns sa mergem de atatea ori la pinguini ca la un moment dat colegii au inceput sa ne zica intai ca "noi o sa ajungem sa dam nume pinguinilor" iar peste o vreme ne-au zis "acum pinguinii va stiu pe voi dupa nume".

recunosc ca eu visez cantitati industriale de vise, ca ma prind in ele ca intr-o tornada, ca de unele scap mai greu decat de altele.
recunosc si ca Jimny a fost o iubire neasumata, usor nerecunoscuta, impartita cu altcineva doar din motive administrative.

in fine, Suzuki, Jimny. nu mai tin bine motivul pentru care l-am luat, am facut deja multe trasee fie cu dacia 1300 fie cu bicicleta;
dar a fost ceva interesant asa ca ... s-a luat. a fost pana la urma si motivul pentru care cineva si-a luat carnet de conducere. deci e ok, a servit o cauza buna.

AUSTRALIA ACUM.

Am citit pe forumuri de ARB, producator Australian de lucruri pentru 4x4. Daca te gandesti ce geografie au baietzii aia acolo, iti dai seama ca nu isi permit sa faca lucruri de cacat. Mai ales daca te gandesti si ce animale te pot omori in timp ce astepti sa te ajute cineva. Deci in Australia lucrurile sunt facute sa supravietzuiasca si sa supravietzuiesti odata cu ele.

Eu am problema asta, ca platesc prea mult pentru unele lucruri, ma enerveaza ca jumatate din planeta asta plateste in dolari si cealata jumatate plateste in euro. Ma enerveaza foarte mult ca eu sunt pe partea cu euro. Imi propusesem la inceputul anului 2015 sa imi iau diferentiale blocante de la ARB, era un vis gen.. in mai o sa am blocante pe masina. Si visul ala l-am lasat in pace, fara sa il gadil, fara sa ma atinga, fara sa ne facem griji unul de celalat.

Si a aparut un proiect in Australia, normal, am sarit si am fost luat. Oh DOAMNE!

Am ajuns in Australia rupt de oboseala dupa un drum care a durat mai mult decat ma asteptam. Sincer, a durat mai mult. Pe bilet scria 1+ adica ajung dupa o zi. Am ajuns dupa doua zile. Am plecat duminica dimineatza am ajuns marti dimineatza foarte bulversat si ramanand inca cu forma scaunului. Am avut de condus apoi vreo 300km, dar pentru ca aveam deja experientza cu partea cealata a drumului si pentru ca aveam o masina relativ ok lucrurile s-au mieluit repede si bine pentru mine.

Primul lucru in sambata in care am ajuns a fost sa merg la magazinul ARB, un magazin la vreo ora de mers de locul in care stateam. Pe usa afis mare ca sunt in inventar. Am stat usor in fatza usii fara sa zic nimic pana a venit cineva sa imi spuna ca e inventar. Eu foarte calm ii explic ca sunt din Europa, ca plec peste foarte putzin timp si ca vreau sa cumpar ceva de la ei pentru masina. Tipul ma invita inauntru si imi comanda piesele, apoi ma felicita ca am venit din timp pentru ca unua din piese era la 3 zile distanta si alta la o saptamana si ceva. Moment in care eu ii multumesc ca a fost baiat bun si plec fericit.

Trece timpul, se aproprie data la care trebuie sa plec, il sun si imi spune ca pot sa vin sa imi iau marfa.
Cutiile in care stau diferentiale sunt foarte mari, iar eu aveam un alt as in maneca, cumva tipa care mi-a facut rost de biletul de avion a facut un gest crestinesc de care nici nu stia, mi-a luat biletul de intoarcere cu care puteam sa car 32 kg.

Platesc pe diferentiale 2000 dolari australieni, fatza de 2000 euro plus tva; dupa care le sui in masina si imi dau seama ca o sa fiu foarte aproape de cele 32 kg.
Ajung la hotel, de stiut e ca in parcarea unde lasam masina dimineatza cand mergeam la job erau niste containere in care puteai sa lasi donatii (imbracaminte).

Si pun cele doua diferentiale in bagajul meu:


Pungile cu donatiile sunt cele de langa usa:


Am lasat tot ce se putea lasa, nu pot spune ce, camasi, pantofi, pantaloni, era OK, incapusera diferentialele.
Si acum ultimul prag, urcatul in avion. Ajung la checkin cu un bagaj enorm de greu, il pun pe un cantar si vad ca are 31.9 kg si sunt fericit. Dar doamna de acolo cu un accent foarte frumos englezesc imi spune ca nu e chiar asa ca nu ar trebui sa ma lase, ca trebuia sa am de fapt doua bagaje de 32 kg in total. Pana la urma l-a luat asa, am dat-o la pace.

Dupa multe ore de zbor, am trecut de pasapoarte la noi si apoi am vazut bagajul pe banda. Am tras de el sa vad daca mai e inca greu. ERA. Era la fel de greu, asa ca urma sa am treaba