Asa...      E cam ciudat sa povestesc ceva ce am trait si citit ulterior, e bine totusi ca memoria mea praf nu a retinut textul intocmai...      Pai data... nu o mai retin....            Era super frig si Tzaca, singurul om care ma convinge sa merg la un meci cand sunt hotarat sa nu o fac (vechi superstitii), s-a infipt in mine si gata... Am plecat cu noaptea in cap spre gara.... urma sa ne suim intr-un tren special pentru galerie, si sa plecam la Brasov.      In gara... superfrig... vinul fiert nu dadea rezultate, cum de altfel facea si cafeaua clocotita (depasise stadiul de fierbinte)... Asa de frig ca nu mai puteam sa articulez nici un cuvant. Tzaca era deosebit de incantat, am observat cu stupoare cat de fericiti sunt oamenii cand sufera pentru pasiunile lor (da' de ce ma cac pe mine ca si io fac la fel, e adevarat ca renunt numai la lucrurile care mie imi par dispensabile - ca mancarea de ex.-, problema e ca nu suport activitatea fizica intensa si nici conditiile meteorologica extreme), si continua sa peroreze despre farmecul Rapidului (ulterior cand am inceput sa ma laud si eu cu echipa mea, etalon al integritatii in fata tavalugului uniformizant al comunismului, m-am trezit cu o palma peste cap, Tzaca nu suporta sa ma manifest - zice ca sunt isteric, nevrotic si ca oricum nu am habar de nimic - "Esti un COPIL prost" e adevarat ca promit da' nu reusesc sa-l fac sa ma treaca de pragul asta).      Lumea din gara... la fel... neschimbat de diversa. Pe langa adunatura specifica locatiei (cesetori si aurolaci, taximetristi si combinatori, ciorile cu mangleala de rigoare, "taranii" uimiti de McDonalds si de "metrou", turisti grabiti, studenti de "personal", navetisti si blatisti...) am observat si un grup de baieti pregatiti serios de munte. Spre deosebire de Tzaca (care uraste orice persoana, in afara de mine, care nu-si traieste viata asemenea lui), am o admiratie speciala pentru cei care urca pe munte. La inceput nu imi placeau, ii detestam cand vedeam cu cata infatuare isi relateaza ispravile lor fizice (nu puteam sa nu schitez un zambet cand ma gandeam ca un simplu efort te poate face atat de superior), dar cu timpul (de fapt incercarea lui Mallory da' mai ales a lui Irvine - era prima data la munte- a fost punctul de cotitura, da' si Messner, Bull....) am ajuns sa-i admir pe eroi si implicit si pe urmasii lor mai mici, montanistii. Da' una e sa ii admiri pe aia care merg munte si alta sa te trezesti cu unu in fata care merge in pantalonii cei mai scurti din comertul mondial si cu un tricoas aruncat in sila pe el si tu' sa nu stii ce sa-ti mai iei pe tine de frig.      Initial, reactia mea a fost sa ma amuz, dupa asta am crezut sincer ca nu e normal, ca sa concluzionez ca tratamentul la care isi supunea tipul asta trupul nu e bun (eu care ma rup in toate felurile posibile, descoperite sau inventate, care am facut din autodistrugere un hobby, am ajuns la concluzia ca baiatul ala nu face un lucru BUN; nu normal, nu nesanatos ci "nu face un lucru BUN!!! ").      In afara de mine, juma' de galerie, si 14 peroane de asteptare, care muream e frig, unu se plimba in pantaloni scurti...      Meciul s-a terminat, timpul a trecut si la un moment dat m-am angajat pentru o luna ca sofer (?!?). Aici am dat de Tzutzu, baiat destept, mama cat m-am chinuit sa il conving ca merit sa-mi adreseze si mie macar a alta propozitie decat una de salut. In timp am devenit prieteni (de fapt de la inceput am avut sentimentul ca Tzutzu doar ma accepta si chiar daca eu il percep ca pe un superprieten, el doar ma tolereaza) si intr-o zi mi-a dat sa citesc cateva pagini personale, care trebuiau puse pe pagina lui. Stupoare cand ajung la un episod din desele lui excursii montane. Tzutzu era baiatul din gara... Sfidatorul... Ala care "nu facea un lucru bun"... si am realizat ca Dumnezeu chiar lucreaza pe cai misterioase, ca persoanele care ne "ating" ne sunt sortite cunoasterii, chiar daca de multe ori, din timiditate sau bun simt excesiv, refuzam sa indeplinim ce ne e sortit.      Ce e important pentru mine e ca dupa toate sfaturile care am incercat sa i le dau el a ramas neschimbat, si asta si pentru ca mereu, intr-un final, ajung sa-i spun sa faca cum simte.      Asa e cel mai bine... Ramai la fel (nu stiu de ce da' am impresia ca inainte sa te cunosc, inainte de perioada lrm, erai altfel.... cred ca mai curat). gopo (ala de a prestat textu) in stanga, dragos in dreapta (ala de il amintesc in thanks la fotografie)