| Siriul |
Intalnirea Siriului |
10-11/02/2001 |
Saptamana de chin si umilinta.
Cam astea sunt cele doua cuvinte ce caracterizeaza saptamana ce trecuse.
Aveam o prietena cu care ma certam mai mult decat ma iubeam, un proiect imi statea pe cap, iar oboseala o resimteam des prin lipsa chefului de orice.
Intalnisem o fata... fusese un strop de lumina pentru acele zile...
"Eram in metrou, la Unirea.
Stateam sa astept o persoana cu care urma sa ma intalnesc.
La un moment dat, vad cum taxatoarele incep sa bata in geam si sa urle "plateste cartela".
O fata iese atunci din multimea anosta si obosita dupa o zi de munca, cu un gest care le-a surprins atat de mult pe cele doua femei care vindeau bilete incat au zis "e nebuna".
Era inalta, cu un par ce nu depasea prea tare linia umerilor, de culoare castaniu deschisa; avea o haina de culoarea nessului si in mod sigur ii tinea cald asa cum prima gura de ness te invioara si te trezeste dimineata.
Pantalonii erau de o culoare maronie, din stofa, putin stramti pe picioarele ei lungi.
Se intoarce din pasii facuti in vreo alti doi si ajunge in fatza taxatoarelor, respiratiile le erau separate doar de geamul cabinei. Dintr-un singur gest, isi ia geanta de pe umar si o pune pe marginea primului aparat de taxat, aflat chiar sub nasul taxatoarelor.
Se intoarce la fel de brusc si intra in magazinul din interiorul statiei, care oferea spre vanzare tot felul de pateuri, cornuri si covrigei.
Imi starnise toata atentia si eram cu ochii pe ea. Ma uitam la geanta ei dintr-o tesatura fina, cu multe culori si floricele, o geanta ce te ducea cu gandul la FLOWER POWER.
Sta la rand, nu isi ia nimic, iese din magazin.
Se indreapta spre automate si trece pe sub o bara, dupa care isi ia geanta.
O pune pe umar si se opreste... timpul se opreste in acea clipa, in clipa in care se uita la mine si eu ii zambesc.
Imi zambeste si ea, ii spun "Ai fost o adevarata la faza asta!" si incep sa ma aplec usor in fata ei cand continui "Toata stima".
Isi da seama de cele petrecute si se uita si ea spre taxatoare, spre toti cei care nici nu se oprisera vreo secunda sa o priveasca, sa o inteleaga, sa o admire si se intoarce iarasi spre mine ...
Dar nu mai eram .. nu mai eram de mult, fugisem, pentru ca imi era frica ca am sa ma indragostesc."
De vreo trei saptamani lucram la un manual pentru CPSS. Am invatat in primii mei ani infomatica din carti, pentru ca ai mei nu vroiau sa imi ia un calculator. La Andrei nu puteam sa stau prea mult si nici sa experimentez iar pe la taica-miu pe la servici, unde mai mergeam, invatam istorie; aveam doua calculatoare Tektronix un 4041 (4041 - primul procesor pentru calculatoare fabricat de cei de la Intel) si inca unul mai rasarit 4048 (parca). Ambele erau pline de praf si atinse doar de timp. De lucrat lucram in basic si am benzi pe care imi stocam programele. 4041 avea displayul pe o singura linie si de tiparit. Avea incorporata o imprimata termica; iar 4048 avea un display generos dar cu remanenta, practic daca puneai doua caractere, unul peste altul, nu se mai distingea exact ce ai scris; trebuia sa ii dai CLEAR ca sa stearga ecranul si apoi LIST ca sa vezi exact sursa cu care lucrai.
Invatand din carti, stiam exact ce imi doresc de la o carte; cum imi doresc sa arate si ce ma enerva la o carte, asa ca lucrul la acest manual era o provocare, trebuia sa fac "ceva" care sa arate bine si sa fie clar si limpede dar mai ales usor de inteles si aplicat.
Eu nu prea aveam curaj sa scriu, nu imi placea; dar de cand am inceput sa scriu jurnalele de munte si sa mai citesc cate ceva, am inceput sa capat curaj asa ca am impartit cu Tiberiu materia in doua si fiecare si-a ales capitolele care il reprezentau si la care se pricepea. Stiam de la inceput ca nu o sa fie nimic daca impartim munca in doua pentru ca eu si cu Tiberiu semanam mult si eram siguri ca diferentele de stil ar fi fost mult prea mici ca cineva sa observe ca am lucrat independent.
Imi alesesem capitolele care tratau instalarile de Software si instalarea Windowsului, personalizarile desktopului, a Internet Explorerului si a Outlook Express-ului. Tibi se avantase in depanare si control panel; iar inceputul - partea de Hardware o facusem impreuna.
Nu am interactionat mai deloc pentru ca nu aveam cu ce sa ne ajutam si pentru ca eu nu lucram la manual decat cand aveam o stare speciala de inspiratie si o energie care sa o simt in buricele degetelor.
Vineri, 9 Februarie, era ultima zi (aproape ultima zi), sarisem de mult peste termenul in care trebuia sa fie gata, dar vroiam sa fie traznet si asa ca timpul nu mai conta.
Am stabilit cu Tibi ca lucram toata noaptea si ca o terminam. Incepem pe la ora 22:00, dupa ce eu merg acasa, imi iau rucsacul si mancarea, pregatesc cortul, sacul de dormmit si izoprenul. O prind pe sor-mea intr-o pasa buna, asa ca ii spun sa imi rada barba si sa ma faca precum James.
In Caritas ne gasim, Tibi era pe acolo, incepem sa fojgaim, el vazuse deja cum arata ce facusem eu si furase o idee - tabelul in care imaginile nu erau suprapuse, ci in zig-zag.
Dupa vreo doua ore, eu eram aproape gata; capturasem toate imaginile si imi pregateam textele.
Mergem la aprovizionare: seminte, suc, tzigari si ceva aer rece si curat. Si ne intoarcem.
La prima tigara, Tibi imi povesteste despre fosta lui nevasta, asta ca un fel de paralela la relatia pe care o aveam eu;
Trecem iar la lucru si incepem iar ... era 4 dimineata cand totul era minunat... terminasem; Rammstein ma tinuse in priza, fusese inspiratia si adrenalina, fusese energia ce imi facea degetele sa danseze pe taste, asa cum muzica ce o are in minte face pianistul sa atinga clapele pentru a creea o alta.
Tibi vede partea mea si se bucura, se bucura nespus si zice ca este minunat, ca punem la autori intai numele meu. Sorbea din priviri imaginea de pe ecran. Ma simteam obosit; era prima noapte fara cola din viata mea.
O singura data il mai vazusem pe Tibi asa .. era cu vreo 5 luni in urma, cand, el fiind in Focsani, am facut eu curat in Centru, curat asa cum scrie la carte, cu ordine, cu mutat de mobilier, cu rearanjat mobilier.
Eram in acel moment 80% gata cu suportul de curs, restul era doar formatare si aranjare in pagina...munca pe care Tibi si-o asumase pentru Weekend.
Se face ora 5 si pun sacul in spate si fug la gara; aici ma intalnesc cu Dragos si cu Vali. Claudia trebuia sa vina si ea, dar renuntase in favoarea Bucegilor.
Mergem spre tren, nu ne lasa sa intram pe peron, mergem pe alta intrare si ajungem in tren. Am fost vrajit de bancheta, de faptul ca puteam sa dorm asa ca imi cer politicos scuze si ma intind pe bancheta sa dorm; in Ploiesti se schimba situatia, trenul devine aglomerat si nu mai era loc de dormit.. Totusi, Vali isi face mila de mine si ma lasa sa pun capul pe piciorul ei, astfel imi continui somnul.
Ajungem in Buzau, de unde trebuie sa schimbam trenul Rapid cu un Personal spre Nehoiu. Pentru ca aveam o ora la dispozitie facem si ceva cumparaturi. Dragos incepe sa ii explice lui Vali ca, faptul ca eu miaun din cand in cand, este semn de bucurie al meu si ca nu e ceva grav ci doar ceva ce fac mai tot timpul. Ii multumesc in felul meu lui Vali (care in ciuda numelui rigid,baietesc este o fata - Valentina) pentru ca m-a lasat sa dorm. Cumparam covrigi, din pacate nu gasim decat covrigi de bere. Dragos, ca sa ma incerce, isi ia o sticla de cola si o desface in fata mea.. eu il injur si nu o ating nici cu gura si nici cu nasul. Trecusera 2 saptamani de cand nu mai atinsesem bautura aceasta pentru ca ma enervasem, ma enervasem mult de tot ca, din cauza ei, nu dormeam noaptea si mai mult, din cauza ei, nu am apucat sa dorm o noapte si nu am ajuns in gara la timp ca sa prind trenul de Bucegi, asa ca motivul devenise foarte serios ca sa ma las de Coca Cola.
Trenul spre Nehoiu vine si el in statie, este asaltat de un peron plin de oameni. Prindem si noi locuri. Imi tin sacul pe plastici si pun iarasi capul pe el si adorm. Ma trezesc la un moment dat si gata .. ajunsese somnul, eram refacut, mi se face foame.. Vali imi da de mancare niste snitele care in loc de carne aveau soia .. mergeau, adevarul e ca la mine nu conteaza calitatea ci cantitatea asa ca mananc cu pofta si piine, dupa care imi pun sacul in spate si coboram din tren.
Pe harta, locul in care coboram era undeva pe o margine. Dragos imi spune ca mai exista Podul Calului, loc in care se poate merge si este foarte frumos, pe partea dreapta; noi acum mergeam spre stanga, in Siriu. Gasim un tip (038 520 540 - Zaharia) care ne ia si ne duce pana la intrarea in traseu (vreo 10 km) cu un TV. Acolo, Dragos plateste si coboram; Domnu Zaharia ne arata muntele, ne arata poteca si pleaca mai departe. Era o zi senina si frumoasa, era cald de mers in pielea goala iar eu, ca un dobitoc, eram in plastici. Ma uram pentru asta, dar in acelasi timp aveam nevoie de o ultima tura ca sa ma obisnuiesc cu acele incaltari si asta era.
Trecem un pod suspendat, trecem pe langa ultimele case, dupa care intram pe un drum forestier, urcam pe o vale ce se numea "Izvoul Negru". Il parasim in scurt timp in partea dreapta si intram in padure pe dunga rosie. Simt nevoia unei guri de bautura si a unui sac mai usor in spate asa ca beau cu pofta jumatate din sticla neinceputa de suc de Prigat de piersici, de il las pe Dragos vorbind singur despre litrul pe care tocmai il sorbisem. Ragai scurt si imi pun castile la urechi, aveam un Rammstein Live pregatit pentru aceasta excursie si incep baietii mei cu "Asche to Asche" de rasuna padurea si schimb si eu vitezele si incep sa merg. Urcusul prin padure si pe diferite pante te ducea cu gandul la Ceahlau, numai ca aici urcusul era mult mai lung si pantele mai inclinate.
Prima urma de animal ...o urma clara si frumoasa de urs, o urma de gheare, proaspata, pe un pamant lutos, rosu. Mergem mai departe. Dupa o vreme, le spun ... gata ... am in minte clar raspunsul pentru cei de la Alpinet. Se intamplase ca cu vreo doua saptamani in urma sa le scriu eu o kestie pe personala iar ei sa imi raspunda pe lista de discutii si asta era destul de ciudat, e ca si cum te injura cineva si tu apoi spui la toti vecinii.
Problema despre care le scrisesem era top100 si anume cei de la top100 au spus la un moment dat ca nimeni nu mai are voie sa aiba applet java, care sa deschida o fereastra cu VOTATI din pagina de web (au spus asta intr-un mesaj E-mail) iar cei de la Alpinet au pastrat-o fara sa o dea vreun moment jos. Eu le-am spus ca uite, voi nu respectati regulamentul top100 si asa mai departe iar ei mi-au spus ca uite... pe pagina de web a top100 scrie ca e voie. Ce se intamplase .. cei de la top100 nu au fost bagati in seama ci in alte locuri (de unde au iesit, unde or sa ajunga si asa mai departe) de cei ce le sunt "clienti" si vazand ei ca nimeni nu se supune, masura drastica pe care o promisesera (eliminarea din top) ar fi dus la pierderea siteurilor valoroase (flamingo, alpinet, pro-tv).
Asa ca, nevrand sa se faca de rahat, nu mai trimit prin e-mail un mesaj cu modificarea modificarii regulamentului ci sting lampa si publica doar pe siteul lor acest lucru, iar eu, nestiind acest lucru, sunt sutuit de cei de la Alpinet care imi spun ca uite .. regulamentul, desi sunt sigur ca si el vazuse acest lucru in ziua in care imi raspunsese. Nu doream sa le raspund de nici o culoare si nici nu cred ca am sa le raspund pentru ca, daca scriam, scriam la misto si iroseam inspiratia de care aveam atata nevoie.
Mai erau si alte lucruri care imi venisera in minte .. si anume ca poanta asta cu Votati in top100 pe care o au majoritatea siteurilor prezente este ca moda aceea de a avea un test care sa defileze pe bara de jos (status bar), ca si ideea de front-page in care exista o poza si un text de genul ENTER care te conducea la site si asa mai departe; iar toate acestea sunt niste lucruri care or sa dispara in timp iar un tip ce se respecta nu le introduce de la bun inceput.
Mai vroiam sa le spun ca in netscape6 acel applet arata ca un rahat (pe bune). Si mai era ceva ... ce ma deranja si anume ca imaginile (thumbnail) care duceau la imaginile mari nu se incadrau chiar perfect in pagina si ca, prinderea lor intr-un tabel ar fi recomandata pentru un aspect mai fain al paginii.
Dragos e de acord cu mine ca hartile de pe pagina nu pot fi folosite, iar eu ii spun ca Pestera lui Ioan care se afla pe pagina de speologie nu are nici o legatura cu realitatea, ca de la lac mai este pestera cat sa mergi trei ore si imi dau seama ca mai vazusem acea harta intr-o carte veche de speologie si tot gresita era.
Si gata cu alpinetul, e o pagina minuatata ce trebuie vizitata neaparat la www.alpinet.org.
Ajungem sus de tot, pe un platou, se vede varful. Iesim din padure pe o pajiste alpina minunata, cu petice de zapada. Ma opresc .. nu ma mai oprisem de mult, ei erau mult in urma. Desi si pana atunci mergeam repede, ma opream din cand in cand. Dar, de vreo jumatate de ceas, mersesem fara sa ma opresc si ii lasasem in urma.
Se vad, vin, facem poze, mancam, Dragos incepe sa urce spre varf cu betele mele si cu niste bataturi pe picioare de abia se putea misca. Eu ma rezum la a manca si a mai vorbi cu Valentina. Nu prea avusesem ocazia sa interactionam, pe traseu eu mergeam in fata lor cu mult, in tren dormisem, asa ca practic in afara de a stii ca este vegetariana si ca eu mancam mancare din soia nu prea stiam despre ea.
Dragos nu mai apare iar noua ni se face frig asa ca incepem sa ne miscam.
Iau sacul meu in spate si il iau si pe al lui Dragos in fata, dupa care tot in spateil pun, peste al meu. Ajungem la o stana si de acolo il vedem pe Dragos cum urca spre un alt varf.
Ascund sticla de vin din unul din buzunarele sacului lui Dragos si, cand acesta vine, ii spun ca imi cazuse pe drum. Dragos spune "Am urcat pe varful Siriu mai greu decat pe Moldoveanu" si incepem sa radem. Isi gaseste vinul si plecam mai departe ... era soare, era pranz si mai aveam doua ore de lumina.
Nu mai era marcaj din pacate, asa ca ne uitam pe harta si spun ... dupa mine, ar trebui sa mearga pe acolo ...si arat un gol in padurea din dreptul unei stane si incepem sa mergem. Coboram o panta usoara si ajungem la acel loc; Dragos vrea un semn, iar eu ridic usor mana dreapta si din pumnul strans ii arat degetul din mijloc. Dragos dorea totusi altceva, asa ca ii arat pe un brad un marcaj de tabla.
Incepem sa coboram pe o panta, dar elanul ne este taiat brusc de disparitia marcajului. Urc panta si caut daca marcajul nu ducea cumva in stanga prin padure dar nu ... cobora. Ii ajung iarasi si le spun ca pe acolo este poteca, dupa care merg mult dreapta spre un fel de luminis, de unde vad ceva ce semana cu poteca. Ii chem si pe ei si ne indreptam spre acel loc de unde vedem un semn. Ma simt in forma, asa ca merg in fata, iar ei se tineau dupa urmele lasate de bocancii mei in zapada.
O portiune stancoasa ne face sa ne bucuram. Intram in padure, padure deasa, incerc sa tin poteca .. imi dau seama ca singurul loc in care zapada nu se topise, era locul prin care trecea poteca, asa ca merg fericit pe zapada, din cand in cand simteam nevoia sa imi confirme cineva ca eram pe drumul cel bun si atunci o piatra sau o mica stanca purta urme de vopsea alba, urme ce puteau fi totusi distinse de o ciuperca sau de vreun lichean, asa ca mergeam increzator mai departe.
Prin padurea deasa, era un culoar nu foarte clar definit, pe care mergeam eu si care, la un moment dat, s-a infundat intr-un brad. Nu mi-am pierdut cumpatul si am inceput sa ma plimb, cautand o continuare a lui. Dragos spune .. "nasol, s-a incurcat si Alex", moment in care gasesc un nou marcaj pe tabla si mergem mai departe. Incepuse sa fie intuneric in padure. Vroiam sa iesim de acolo, sa mergem pe coama goala a unui deal ce se vedea in departare si sa punem cortul acolo. Pierd marcajul si ies intr-un luminis, fac o poza unor copaci batrani si rari ce isi faceau veacul si le arat locul in care trebuia sa urcam ca sa putem innopta linistiti.
Era un loc foarte frumos, acum de amurg, se vedea "Muchia Bradului", care era un perete de stanca plin cu brazi, foarte impunator, de necrezut ca exista in acest munte domol.
Sun acasa sa spun ca sunt bine, desi eram destul de tensionat. Raspunde sor-mea, incercam sa tin teama in mine si sa merg ca si cum as fi mers la sigur. Urcam pe zapada o panta pe care vad iarasi urme de urs... eram atat de linistit ca stiam ca ultimele erau la 6 ore in spatele meu, incat vederea acestora ma face sa urlu; imi pastrez totusi cumpatul si imi dau seama ca trebuia sa mergem putin mai departe.
Ajungem sus, de unde se vede un apus splendid peste Ciucas si Grohotis. Vali si cu Dragos erau incantati ca am ajuns aici si le spun ca mai vreau sa mai mergem putin.
Incepem sa mergem si tinem coama o vreme. Poteca serpuia lin. Se face intuneric si incep sa ma uit dupa un loc de cort. Gasesc unul asa cum imi doream ... langa un copac cu marcaj de tabla pe el si le spun ca am gasit locul, desi si ei aveau o propunere de loc... se merge totusi pe mana mea si incepem sa montam cortul.
Eram inca in bluza subtire de polar, in timp ce ei trecusera la haine mai groase, cand scoatem din sac cortul si sacul de dormit. Dragos comenteaza vestimentatia mea si atunci imi dau jos si bluza de polar ca sa ii arat ca se poate si altfel. Cu frontala pe cap montez repede cortul, Vali ma ajuta cu betele, iar Dragos asigura cortul. Se intra in cort, se lasa bocancii afara.
Imi pun iarasi polarul subtire pe mine si scot primusul.. Facem de mancare, mancam supa de legume pentru ca aveam vegetarieni in randurile noastre. Binenteles ca reusesc sa var putina apa in cort, dar sterg repede.
Dragos primeste sacul lui de dormit... era un sac subtire, de vara. Vali primeste sacul meu de dormit de la Dragos, iar eu ma lafai in sacul imprumutat (expirase cu mult data la care trebuia sa il retunez asa ca imi era clar ca este ultima oara cand dorm in el).
Dragos exclama "pai .. ce-i asta?" .. imi place asa de mult de el cand spune asta, mai ales ca are un accent frumos.. si imi dau seama ca o sa ii fie putin frig, pentru ca acel sac era subtire cat un cearceaf si nici nu avea gluga. Din pacate nu puteam sa il ajut, pentru ca promisesem sa nu instrainez sacul in care urma sa dorm eu.
Si se imbraca Dragos de culcare cu fular si caciula, cu canadiana, cu polar gros si cu tot ce mai avea el prin rucsac. Vali incepe si ea sa se imbrace si ii explic ca nu este cazul, in sacul pe care il are, pentru ca duce pana la -25 grade. Eu raman, lejer in polare si ma bag in sacul de dormit.
Ii spun lui Vali sa isi lase sosetele ude cu care mersese in ziua aceea in picioare, pentru ca se vor usca. Era un lucru pe care il observasem si care il faceam de mai mult timp.
Ea ma bombane ca o sa ii fie frig si pana la urma ramane asa. Ghetele de plastic sunt folosite cu spor pe post de papuci de casa de cei ce vroiau sa mai mearga la o usurare mica langa cort.
Cer senin, stele pe cer cat sa nu poti sa numeri, luna mare si aproape plina .. ii lipsea putin sa fie plina, sa fie mare, sa fie perfecta.
In tenda cortului era atat de multa lumina de la luna cat sa zici ca e ziua.
Si incepe sa bata usor vantul, frontala mea pe care o agatasem sus de cort se balansa usor in ritmul impus de vantul de afara.
Adorm repede, desi nu imi gaseam perna in sacul pe care il aveam pus la cap, era prea inalt dupa gustul meu asa ca ma indrept usor spre stanga, spre Vali.
La un moment dat, aud niste zgomote foarte stranii si ciudate si ma intorc brusc spre Vali si ma uit in ochii ei deschisi si mari si o intreb daca este ursul, la care ea imi raspunde prin somn .. sforaie Dragos.
Ma intorc si adorm imediat, dupa care urmeaza ca ea sa isi faca griji, mai bine trezita de acele zgomote, si sa se intrebe daca este Dragos sau nu.
A doua zi incepem sa iesim usor din cort, rand pe rand, in functie de nevoile fiziologice si era afara o ceata cum nu mai intalnisem. Afara, cortul era alb, plin de o roua inghetata, pe jos aceeasi albiciune. Ei spun .. ramanem aici pana se ridica ceata. Imi dau seama ca nu se poate asa ceva, asa ca ies, iau zapada care se transformase in zapada inghetata si fac apa, dupa care strang cortul.
Le spun ca este a treia saptamana fara cola din viata mea .. si eram mandru de asta. Dragos incercase cu o zi inainte sa ma otraveasca, dar rezistasem eroic.
Valentina se macheaza, putin, nu inteleg de ce exact, dar imi doresc si eu asa ca ochii mei sunt prinsi de un contur negru, fin; buzele mele capata o tenta roz, iar sprancenele mele sunt si ele aranjate; si toate astea sub privirea oripilata a lui Dragos.
Pun gore-tex pe mine de sus pana jos si intram iarasi in traseu. Incepem sa mergem si tineam noi "poteca" care nu prea se vedea. Merg tot eu primul si incerc sa nu ma indepartez prea tare de ei.
Gasim stanile marcate pe harta si aici, cu putina inspiratie, ocolesc o coama ce se ridica in fata noastra si intalnim primul marcaj; continuam drumul, era foarte dificil din punct de vedere psihologic, eu mergeam iarasi la inspiratie, aveam o harta care imi arata "trend-ul" si eu trebuia sa gasesc poteca, asa ca era destul de stresant. Ceata nu dadea nici un semn sa se ridice.
Gasirea unui marcaj, dupa ce mai bine de o jumatate de ora mergeai pe o idee, era o adevarata placere si o bucurie. La un moment dat, am avut o portiune in care am avut 5 marcaje in 200 m, lucru care m-a speriat .. ma gandeam ca, dupa acea portiune de padure, o sa fie seceta cel putin doua ore...
Ajungem la un izvoras. Cu putin timp inainte, pornisem si eu un Rammstein si ma bestializam prin padure.
Dupa vreo patru ore de hoinarit prin ceata, ajungem in "Tabla Butii", pe care o recunoastem dupa crucea de pe deal si dupa cimitir..
Cimitirul era inconjurat cu un gard de caramida destul de gros, vopsit in alb, care avea un acoperis din sindrila. In cimitir erau brazi, vreo 10 brazi semeti, care strajuiau mormintele de pe o parte si alta a unei alei, ce unea prin mijloc intrarea in cimitir cu un mic monument, o cruce din marmura, pe care erau scrise numele celor ce murisera in 1916-1918 aici. Aleea era marginita de stalpi colorati in rosu, galben si albastru, iar mormintele erau acoperite cu un strat ruginit de pini si conuri cazute din brazi...
Eram mandru ca eram roman, ma simteam minunat. Iau si curat putinele murdarii ce le gasisem in cimitir si ma intorc la Dragos si Valentina, care incepusera sa manace. Ma urc putin si la crucea ce statea pe un varf de deal, strajuind cimitirul de la marginea padurii.
Il intreb pe Dragos cum ii sunt bocancii nou cumparati; in afara de faptul ca erau whater-reppelent, iar inauntru lor zamosa apa si ca il batusera crunt, nu a putut sa imi mai spuna si altceva ..
Ceata incepe sa se ridice si incepe sa se vada in vale, locul in care trebuia sa ajungem. Propun o solutie de genul .. pe de-a dreptul, prin padure. Dragos se impotriveste, Valentina da cu banul si pana la urma incepem sa mergem pe poteca. Ne intoarcem putin si din ceata iese locul prin care trebuia sa incepem coborasul.
Incepe sa se vada Ciucasul, inzepezit, Zaganul, Creasta... locuri de care mie imi era atat de dor. Le spun ca eu ma duc in Ciucas imediat cum ajungem in Pastravarie.
Stiam locurile astea, stiam valea ce se vedea dincolo de padure, pentru ca mai fusesem cu ai mei cand eram mic, stiam si in Ciucas unde ajunge poteca ce urca din vale inspre Ciucas, erau niste piese ce se uneau acum in mintea mea.
Intram pe cruce rosie si de aici prin padure ajungem repede in drumul ce unea Maneciu cu Vama Buzaului si serpuia printre Ciucas si Siriu.
Ceata nu mai aveam, era soare si cald. Se vad indicatoare pe care le citesc .. Pana in Cheia erau 3 ore peste Zaganu, pana in Cabana Ciucas 4, mergand pe drum ...
Nu puteam insa sa plec .. nu puteam, pentru ca luni ma asteptau Tibi, Untaru si Berta, fiecare cu cate ceva de facut. In plus, trebuia sa terminam manualul pentru Daniel si sa il ducem pana miercuri la CPSS.
Asa ca, renunt la ideea de a face creasta Zaganului si le spun ca merg cu ei in Bucuresti.
Se auzea un zgomot ciudat... CD-Playerul era oprit, deci nu putea sa fie Rammstein, suna ca un cantec de jale; ma uit in jurul meu si casele toate pareau goale, nu putea sa fie nici un radio si ma uit si mai atent si vad acolo o moara. Ne indreptam, ajung langa ea, era asa cum scrie la carte, veche, uda, avea un jgheab de lemn, avea paletele usoare si ruginite, canta usor, in ritmul in care apa o uda si o rotea. Fac cateva poze si intru si inauntru .. era folosita ca generator electric. Iar paraiasul era suficient de puternic sa miste doua roti mari metalice, care antrenau un generator.
Ma schimb la tinuta de vara .. raman doar in plastici si in bermude si incep sa injur ca eu eram cel care cara toata logistica, eu aveam primus, cratita, mancarea, eu caram cortul si betele cortului. Le-am spus ceva de genul ... "as putea sa merg si fara voi" si am vrut sa vad ce spun ...
Vali a raspuns prompt "Si Dragos a mers mult timp singur si se plictisea, e mai frumos sa ai companie". De altfel, era bine ca aveam totul in sac, mi-l doream greu ca sa ma obisnuiesc cu el.
Le spun ... urmeaza Piatra Craiului weekendul urmator .. acolo vroiam sa merg, mai ales ca ma obisnuisem cu plasticii si ca nu ma rosesera deloc si nici nu mai imi creau disconfort. In schimb, imi epilasera parul de pe picioare, din dreptul limbii bocancului.
Era foarte sexy ;) sa ai o pata de par lipsa pe picior; noroc ca putea fi usor acoperita cu soseta.
Incepem sa mergem, facem poze, case noi pe valea aceea, lume din cand in cand pe la poarta, sa vada de ce latra cainii; se uitau destul de ciudat..asta si probabil pentru ca eu eram cam dezbracat. Incercam sa aflam unde duce drumul si ni se explica ca este vorba despre drumul ce duce in Maneciu si ca sunt 12 Km. La un moment dat, un caine alb si frumos se alatura grupului.
Eu merg iarasi inainte si ma cam impiedic in caine, pentru ca dorea tot timpul sa fie langa mine si imi era ca daca il faultez, o sa ma muste, asa ca trebuia sa am grija cum calc si cat de mare fac pasul.
Ajungem in dreptul unei case si m-am vazut pe mine la batranetze ..era un om acolo, in varsta, cu barba alba si lunga, singur pe prispa unei case, citea o carte. In ograda cateva capre si un cal. Il salut si merg mai departe.
Incep sa treaca cateva masini pline de oameni si la un moment dat, un TV opreste sa ne ia. Cainele incepe sa scanceasca si scancesc si eu, dupa care arunc sacul in masina si ii mai vorbesc putin si ma sui. Tipul de langa sofer ma pune sa ma imbrac, drept pentru care trag polarul si un tricou pe mine. Pornim .. cainele incearca si el sa tina pasul cu noi si incepe a alerga dupa masina ce arunca in urma-i pietre.
Ajungem asa .. in Maneciu, dupa ce le fierbe motorul si le dam ultimii doi litri de apa pe care ii mai aveam.
In gara, luam bere si ne suim in tren. Dragos mai avea ceva vin; cand ma tot chinuiam eu cu o zi in urma prin padure sa caut marcaje si sa ii duc pana nu se intuneca intr-un loc unde puteam campa, Dragos imi tot promitea litrii de vin, primul cand am gasit drumul, al doilea cand ajunsem in luminis; si era foarte incantat pentru ca stia ca eu nu beau, deci tot lui ii revenea.
Eu adusesem niste wiskey - profesorul - de care nu se atinsese decat Dragos, ca sa isi faca rezerve de energie inainte de culcare. Si acum aveam si bere .. era "futere", cum imi spusese mie Stefania la un moment dat, cu vreo luna in urma, cand vroia sa dea un sinonim cuvantului "misto" (vorbeam la telefon, asa ca nu va ganditi - inca - la prostii).
Mancam cu pofta in tren si dupa aceea ne apucam de bautura, eu nu beau prin definitie, pentru ca nu simt gustul, la fel si cu fumatul; Dragos ii povestea lui Vali cum ma duceam eu sa ma culc imediat dupa ce beam si cum radeam fara incetare, asa ca imi propun sa beau putin si incep cu bere, apoi cu putin vin - vinul imi produce arsuri asa ca nu imi place si, dupa aceea dau si cu "profesorul"; foarte interesant ca "profesorul" este singura bautura care imi produce o senzatie interesanta si anume ma simt anesteziat.
Dragos se uita la mine si incepe sa isi faca griji pentru rezervele strategice.
Asa ca "regrupeaza" si incepe si el. Se termina prea repede cei doi litrii de bere si cel de vin si sticla pe jumatate plina de "profesori". Isi faceau griji ca or sa ma care in spate, cand ajungem in Ploiesti, asta dupa ce trecusem prin Homoraciu si ii aratasem si lui Vali podul pe care linia face un arc de cerc cu deschiderea de 180 grade.
Sarim repede din tren si ne suim in troleu, cu care mergem din Sud in Vest si de acolo luam un tren spre Bucuresti.
Gata ... astia am fost, asta am facut.
| |