| Bodocului |
Culorile Anei |
13/10/2001 |
Acest jurnal a fost gandit ca fiind o scrisoare trimisa pe Alpinet lui Dragos...
Acest mesaj este in proportie de 40% personal, 30% un vis trait, 20% nerecomandat celor ce nu si-au sarbatorit inca majoratul si/sau celor cu boli cardiace, 10 % interzis Claudiei de Bucuresti.
Proteste si insulte la/dev/null (where avalabile)
Comentarii, respectiv comentarii rautacioase la someone@gate.lrmarkeing.com
Draga Dragos,
Ce sa ii faci nene, nu am simtit Tiblesul inainte de plecare asa ca nu am putut veni si eu. Ar fi fost o amagire, gandul meu nu ar fi fost acolo cu mine, nu as fi putut sa ma bucur de "noul" acelor locuri, asa ca nu prea avea rost. In plus, eu vreau sa merg mai mult la biserici decat la deal in momentul in care ajung in zona aia.
M-am bucurat in schimb ca am putut sa va ajut cu un sac de dormit pe tine si Lucian, sper ca recolta de feromoni existenta in sac a fost imbogatita, nu de alta dar sacul meu de vara ca si cel rosu de puf a fost folosit mai mult de prieteni decat de mine. Peste o vreme o sa ajung sa zic "echipamnetul meu sta la mine 5% din an si asta atunci cand il car de la un prieten la altul".
Am fost ciudat la kestia asta, recunosc, dar ce sa ii faci, cand nu e psihicul degeaba e fizicul si fir-ar la mine psihicul e mai greu de mentinut decat fizicul. Dar lasa ca ajung eu batran si atunci o sa se schimbe balanta. Si sa ne vezi atunci nene cum o sa mergem noi la munte fara griji si fara influenta trairilor din campie. Si cu ce echipament .. cu gps-uri pe energie nucleara, primusuri pe oxigen lichid, cu saci de puf captusiti la interior cu polar si la exterior cu gore, cu pioleti din titan, cu gore in n-spe straturi, toate luate din magazinul lui David la 10% din pretul de catalog si 3% discount.
Pe atunci o sa ajungi sa deprinzi si tu de la mine tehnica mersului in pantaloni scurti pe munte - in toate anotimpurile; si sa iti dai seama ca nu tine de forma fizica ci doar de nebunie.
Primul semn ca s-a intamplat ceva cu mine a venit candva saptamana asta cand pe marti sau miercuri am cerut voie de la lucru sa intarzii cateva ore si am ramas dimineata acasa sa imi fac curatenie (dupa ce nu mai facusem curatenie de vreo 7 luni), tu stii camera mea, o kestie mai mult lunga decat lata care avea in mijloc o potecuta (mai mult brana) ce unea usa de la un capat de patul de la celalat capat; in rest, pe jos ce iti doresti, carti, haine, placi de calculator, foi, praf si alte alea.
Pai sa nu iti spun ca dupa ce le-am luat si le-am aranjat pe toate, am inceput sa dau cu aspiratorul si sa sterg praful atat de constiincios incat nici nu am auzit ca a sunat Claus. La al doilea apel cand i-am raspuns "sunt acasa si imi fac curatenie in camera", Claus mi-a spus ca ma suna el mai tarziu ca acum are treaba, merge sa dea o acatista la biserica si mi-a mai spus ca daca mai lucrez si la kestia cu "venitul devreme acasa" ma ia de nevasta.
Pai da, hai sa lasam visarea si fictiunea deoparte si sa iti povestesc ce am facut in we ...
Am plecat sambata pe la 5:30 din casa cu Rupal-ul meu mic de 40l in care indesasem un sac de dormit (cel cu care m-am dat asta iarna, cel mic si albastru) am scapat si gorele in rucsac desi gestul a fost absolut inutil (cand am fost singur in Bucegi alea 5 zile de septembrie gorele s-a comportat ca o rochie de mireasa cand a fost vorba sa dea o ploaie si un vaj mai sanatoas), am mai luat niste polare subtiri (sus si jos), ceva mancare, aparatul de fotografiat si cam atat... Pe mine am tras o pereche de pantaloni scurti, cei din fas, un tricou si am mai pus peste niste pantaloni lungi de polar super-subtire ca sa nu se mai uite nimeni dupa mine prin gara sau prin tren.
In plan, erau doua obiective: Valea Cerbului si Sf. Ana, Sf. Ana la care vroiam sa ajung vineri daca terminam diferitele cioace de la lucru, dar nu a fost cazul.
Ajung, nene, in zona Sinaia si era ceatza de nu se vedeau Bucegii. Trebuia sa aleg intre util si placut. Aleg placutul, alegerea a fost si mai usoara pentru ca trenul (rapid fiind) nu a oprit in Busteni, asa ca ajung in Brasov de unde iau un tren spre Tusnad.
Personalul patru mii si ceva, de mergea (incet) la Targul Mures. In tren se suie mai multi tigani decat romani, mai multi romani decat unguri (trend-ul actual al Transilvaniei). Aceeasi tzigani care au umplut casele sasilor si svabilor care au plecat in Germania dupa revolutie.
Ma multumesc cu un loc mai retras si motzai vreo ora si ceva, cat timp trenul se aproprie de Tusnad. Daca pana aici cerul era senin si frumos, pe deasupra Muntilor Bodocului erau niste nori negri de am zis ca vremea o sa fie fix dupa sufletul meu.
Cobor usor din tren, ma uit la trenurile de intors si constat ca aveam cam patru ore si ceva ca sa dau la deal si sa ma intorc.
Tarsala mare cand aud primul cuvant in ungureste, ma gandesc sa urmez sfatul dat de cineva prin Bucuresti "vorbeste in germana si nu o sa mai ai probleme (personale)" numai ca nu prea pot nene sa o dau pe nemtzeste ca sunt masliniu ca un tigan, mi se vad coastele ca unui somalez si gros ca un negru; iar cu toate defectele astea nu se mai uita nimeni la accent.
Mergand prin Tusnad, Peretele Vulturilor pe mana dreapta, primele poze, culoarea rocii vulcanice superb pusa in valoare de padurea verde-galbena din jur.
Intru frumos in traseu, doua ore pe indicator. Primul lucru care il fac odata ce m-am indepartat de oras este sa dau nene jos tricoul si pantalonii aia de polar ca imi transpirasera diferite zone de ma luase cu mancarimi.
Si da-i nene la deal, traseu cunoscut, mai fusesem cu Vali atunci cand tu ai zis "pas" cu vreo jumate de an in urma. Un traseu "cruce rosie" frumos si clar marcat, mergeai de placere pe el.
Serpentine, urcus usor, viteza mare, se aud primele voci, glas romanesc, dulce, de copil prost si insolent care nu stie sa aprecieze o clipa de liniste, imi tulbura gandul si singuratatea.
Pacat ca nu stiu sa spun "buna ziua" in ungureste, le mai taiam din elan si galagie, trec pe langa ei, sunt vreo zece cu un profesor, tipele sub varsta legala, contrar obiceiului merg mai departe.
Locuruile care imi ramasesera tiparite in minte apar mai repede decat data trecuta - se pare ca am dat mai repede la deal, mai fac cateva poze si recunosc locul in care am facut o poza, un copac care ramanea fara coaja si era o bucata foarte frumos "exfolioata"; acum bucata aia era jos, nu ma statea lipita de trunchi, asa cum o vazusem data trecuta de ii facusem si o poza.
Yes!...reusesc sa fac cea mai putin expresiva poza din viata mea, cea mai nasoala, cea mai urata, incercand sa sugerez o kestie de genul continuitate, un joc de lumini si frunze pe poteca, fac focus aiurea si trag ca prostul, ratand ideea.
Da, batrane, trei sferturi din pozele trase sambata sunt facute cu manual focus, acum ca am iarasi eyecup imi este usor sa pun ochiul pe aparat si sa stau asa sa ma gandesc, cat nu l-am avut ma cam durea sa il tin mult la ochi.
Ajung la lac, futere - asa cum ma asteptam, foarte frumos, lumina era super, nuantele tomnatice ale diferitelor specii de copaci clar definite , pe cer un nor se juca cu soarele si din jocul lor de lumini si umbre se reflectau divin pe apa si pe copacii din padure.
Trec pe langa cabana ce parea deschisa - data trecuta era in renovare, si cobor langa luciul apei de unde incep si trag. Eram totusi in pantaloni scurti asa ca privirile celor in pulovere si pantaloni lungi se napusetesc asupra mea, fiind insotite de remarci "bilingve". Imi vad de treaba mea, facusem o ora si doua zeci pana la lac, aveam suficient timp sa stau si sa admir peisajul. Fac un tur de lac, mai trag niste poze, soarele ma ajuta, un vant rece ma incurca pentru ca ma priveaza de acea "oglndire" in apa a culorilor pomilor, si totusi, reusesc dintr-un anumit unghi sa fac si asta. Foarte ciudata chestia cu oglindirea la mine, incepe sa imi placa din ce in ce mai mult, in gara din Brasov cand asteptam intre doua trenuri am tras tot asa o poza ciudata pe acelasi principiu. Ma gandesc ca o sa imi treaca totusi, macar cu sirop de colpot si tot o sa treaca...
Mai raman din film vreo 5 poze, fug repede si in mlastina, mlastina fiind formata in craterul principal al vulcanului iar lacul Sf. Ana este totusi in craterul secundar al vulcanului (incearca sa gasesti informatia asta in vreun manual de geogra - stiam eu de ce nu imi place la scoala, ca si in ziare nu gasesti decat informatii trunchiate si adevaruri pe jumatate, frustrari personale si alte cioace).
Acoperire GSM in mlastina cat cuprinde, 2 liniute la Nokia, probabil ca scoteam 3 cu un Alcatel, bag repede un telefon si scriu cateva idei sub forma de SMS-uri.
Trag si in mlastina cateva poze dupa care ma conformez celor scrise "nu parasiti poteca", facusem asta data trecuta, acum nu mai isi avea rostul, stiam ce o sa gasesc, iar mlastina nu isi schimbase culorile odata cu copacii din imprejurimi.
O iau la vale, nu pe traseul pe care am urcat ci pe un altul care ma lasa undeva la intrarea in Tusnad cum vii dinspre Miercurea Ciuc, traseu triunghi galben si incep sa cobor, sa dau la vale.
Sa nu iti spun ca la un moment dat dupa vreo jumatate de ora de mers ma intalnesc cu o caprioara, tanara, frumoasa, statea mancat-as in pozitia de pozat, cu capul plecat dupa niste iarba, langa un copac, paralela cu directia mea de mers de i se vedea tot corpul, ma opresc ca prostul si ma uit la ea, scot usor aparatul si ea intoarrce capul si se uita la mine, o rog sa ma ramana asa si ma asculta, pun aparatul la ochi si dau sa trag numai ca bagami-as eram pe locked si obiectivul pe manual focus; si pana trec pe portrait, pana dau sa fac focus pierd sutimi de secunda pretioase si gagica se plictiseste, se intoarce intr-un salt cu spatele la mine apoi in alte trei dispare undeva in spatele unui tufis. Las si eu rucsacul si zic ca poate vrea sa ii fac poza in alt cadru asa ca urc dupa ea, sa nu iti spun ca trec prin niste urzici pana sa ajung la tufis. Ajung in secunde dar ea nu se vedea pana in varful dealului in orice directie m-as fi uitat. Asa ca ma intorc usor prin urzici, de mi-am dat seama de ce foloseste lumea pantaloni lugi si haine groase cand merge la munte - din cauza urzicilor. M-am urzicat de la buza bocancilor pana la coaste de nu mai stiam de mine; cand urcam era atat de preocupat sa fac poza incat nu am simtit, dar acum, la coborare cand in fata mea nu era tufisul in care speram sa se ascunda caprioara ci doar ruscacul meu aruncat in mijlocul potecii, simteam fiecare urzica; fiecare atingere benefica in viitor si dureroasa in secundele de dupa, a acestor plante.
Si intru nene pe asfalt de incep sa injur, ajung in gara; acolo mananc, imi luasem niste curmale si un chec la mine asa ca bag mare, beau si niste apa minerala si ma satur. Vreau sa iti zic ca am slabit in ultimele doua saptamani vreo 6 kile de nu mi-a venit nici mie sa cred. Eu, care toata vara ma urcam pe cantar si citeam intre picioare cifra 80, acum, nene... 37kg pe fiecare osie...
Ma duc pana la "Lacul Ciucas", care este undeva in centrul Tusnadului numai ca este destul de paraginit si plin de trestie si matasea broastei, asa ca ma intorc. Ultima oara il vazusem iarna, acum vreo 7 ani, sticlind inghetat sub lumina lunii...
Acum, cu trenul, alta peripetie: stateam eu cu ochii lipiti de geamul compartimentului, imi pusesem un tricou pe mine ca sa nu am probleme cu nasul. Cum admiram eu silozurile patriei transformate cu atata dibacie in schele pentru antenele telefoniei mobile vad, la marginea padurii, intr-un luminis, intr-un rosu al unui splendid apus alte doua caprioare, de imi vine sa urlu de bucurie si sa imi denumesc acest jurnal "ziua celor trei caprioare". Mosule , fie nu mai au dusmani naturali, fie ursii din zona sunt la fel de rapizi la vanatoare cum sunt eu la facut poze, da' ceva nu e in regula..
Ajung in Brasov, seara, ma gandesc ca Valea Cerbului poate sa mai astepte. Sunt putin obosit si nu prea am kef de tras de mine, am tras suficient in timpul saptamanii ca sa ma menajez o zi, asa ca o iau spre Bucuresti. In plus, recordul tau cu cat sta mai mult acolo cu atat e mai valoros si tu esti mai mult timp mandru de el. Si mai mult, ai vazut, pe lista nimic nene, nici un comentariu, in afara de faptul ca am primit pe personala un mail de la Claudia la 3 minute dupa ce ti-am trimis eu primele parareri despre realizarea ta, nu a mai curs nimic...
Oricum, imi dau seama ca nu ti-as fi fost bun, daca luni vorbeai cu Nicu ii spuneai "cat timp am fost eu plecat in Gutai si Tibles a fost bulangiul ala de Alex si a scos mai putin pe Valea Cerbului". Asa ca dream on, este in mod cert o chestiune de timp si nu neaparat de timp ci de moment, pana sa cobor pragul. Nu ma mai arunc la o data fixa, dar se face.
Numai bine,
Mielu
13 Oct 2001
| |