| Piatra Mare |
Lectia treia (Hornul Frumos) |
31/11 - 1/12/2001 |
Un fel de Motto "Fiecare isi alege turele proportional cu cat de grave sunt problemele pe care le are."
Vineri pe la paranz era deja sigur ca merg cu Claus la cocotz in Piatra Mare asa ca lucrurile prind un contur frumos, fug si fac rucsacul acasa, il iau de pe drum pe Claudiu cu ajutorul Valentinei si mergem in gara unde cu un tren rapid la un pret scazut ajungem in Predeal (nasul se supara pe noi ca ii dam doar 50k dar ii explicam ca desi preturile la bilete s-au scumpit, noi am ramas la fel de saraci). In Predeal zapada de 20 cm, pufoasa, continua usor sa ninga si sa se astearna un strat nou. Idiotul din mine scoate un "volt ihr nicht sterben?" (nu vreti sa muriti?) fix pe scara de tren cu doua tipe ce se grabeau sa coboare la zapada, una destul de mirata se intoarce si spune "noch nicht!" (nu inca!) chestie care ma scoate din sarite pentru ca imi aduc aminte cum nu avusesem parte de Rammstein cat timp fusesera nemtzii lui Leon la Bucuresti, acum iarasi nu puteam sa dau si eu o idee, un vers din mine din acelasi motiv .. se intelege; ah ce porcarie; da nici nu stiu de ce la atat frumos am raspuns asa ciudat .. Poate pentru ca imi tot spusesera ca zapada proaspata=avalansa, poate pentru lucrurile pe care le vorbisem pana atunci cu Claus, in tren.
Coboram in Timisul de Jos, Dambul Morii era la 1 km de mers pe sosea, ningea usor si batea un vant lin dar rece, pe sosea nu se depunea nimic. Eram in polarele subtiri si tineau foarte bine de cald. Trecem pe langa cabana apoi intram in traseu. Era o noapte cu luna plina, prezenta lunii nu se lasa observata de o perdea de nori densi, in schimb poate tocmai densitatea lor facea cerul sa fie luminos iar zapada combinata cu acest cer faceau poteca sa fie luminosa ca ziua. Mergem usor pe drum si intram apoi pe marcaj. Il astept pe Claudiu, apoi ma indepartez, apoi iar astept, era un mic joc. Frontala lui "scares the shit out of me" la un punct cand eram undeva prin padure si am senzatia ca este un animal salbatic.
Zapada se lasa usor la fiecare pas facut, cufundandu-se sub greutatea pasilor.
Ajungem aproape de "7 Scari" si Claudiu imi spune ca nu stie pe unde trebuie sa o luam spre Peretele Ursilor.
Suna Oana, imi spune ca este 12:30 si ca maine in nici un caz sa nu merg in alte trasee decat "Hornul Crenelat" sau "Traseul Scoala". Se face un fel de mic party line, Claudiu se intzeapa prin telefon cu Oana spunand ca el "Hornul Crenelat" nu l-a facut decat noaptea si asta beat iar despre "Traseul Scoala" habar-n-are care e ala.
Mergem pana la intrarea in "7 Scari" unde ne oprim intr-un loc numit "La Banca" ceva ce semana cu un fel de garaj de bucuresti fara pereti, doar o structura metalica cu un acoperis in V, bancile fusesera in mare parte rupte. Claudiu se vaita de dureri de cap, eu ii spun ca nu mai are voie sa fumeze, chiar imi daduse in tren ultimul pachet, urmand ca el sa se lase de acest obicei.
Din locul in care stateam, se vede destul de clar intrarea in "7 Scari", peretele si prima scara, toate in aceeasi lumina de luna plina. Claudiu imi spune ca le fac in 15 minute daca nu ma grabesc dar asta a doua zi ca acum nu se vede nimic.
Vorbim putin despre frontale, aveam la noi un Duo si un Zoom de la acelasi Petzel si Claudiu imi spune ca el ar prefera o lanterna mai mica (Micro, tot Petzel). Ii spun ca de obicei cand sunt doi una e mai mare si alta e mai mica asa ca sa stea linistit. Se prinde de banc, se ridica si incepem sa mergem, Claudiu isi amintise cum se ajunge, asa ca la o raspantie mai jos de intrarea in "7 Scari" incepem si urcam o panta inclinata.
Ajungem la perete, ii urmam baza intr-un urcus placut, trecem pe langa doua izvoare ce sipoteau incet si ajungem la intrarea in diferite trasee, printre care si "Hornul Crenelat - 2A" mergem mai departe si ajungem la o gaura mai mare in stanca, o mica grota amenajata frumos cu crengi de brad pe jos. Scot primusul si facem ceai. Claudiu vrea sa faca si un foc. La un moment dat nu stiu ce cotrobaiam eu cu spatele la Claudiu si vad o lumina enorma proiectata pe perete ce vedenea din spatele meu ... era Claudiu, pusese ceva neufalina pentru a incepe focul numai ca el nu stia ca asta arde nu se joaca, si gresise doza...
Focul incepe sa arda, ma duc si mai aduc crengi, sacul de puf incepe sa prinda forma, ne asezam, era deja doua noaptea si asa ca ne culcam. Se aude poc, poc, poc, erau picaturi de apa ce cadeau din perete peste sacul meu de dormit, eram insa prea obosit ca sa imi pese, chiar ma gandeam daca o sa se ude sacul, dar am adormit cu privirea la luna plina ce ni s-a aratat o secunda.
Ma trezesc dupa un somn lung si linistitor. Un corb tot chicotea pe cer. Picaturile ce cazusera peste noapte erau un strat subtire de gheata pe o mica parte a sacului meu de dormit. Era noua si ceva dimineata de nu imi venea sa cred ca am putut sa am un somn atat de fain intr-un timp atat de scurt. Imi era putin frig la nas, ma ridic, ies din sac si transpiratia ingheata pe mine instantaneu. Polarele subtiri ma facusera sa transpir si acum imi era frig din cauza asta, dar nu puteam sa dorm in pielea goala si cum un maieu/tricou nu aveam..
Claudiu pleaca si se duce sa se uite la un trasee, eu ma apuc de facut ceai si strans sacii de dormit, imi pun hamul si scot carabele, pun optul. Bem ceaiul, strangem rucsacii si intram in traseu.. "Hornul Frumos", era un 3A, nu prea stiu eu cum e cu notatiile asa ca nu ma sperii, adevarul e ca iarasi inconstienta mea si increderea nemarginita in Claudiu ma face sa visez la a urca cat mai repede si frumos traseul. Fac repede optul si incep sa il filez pe Claudiu. Incepe sa urce in plastici, pe un horn cu zapada, fetele stancii erau putin inghetate. Urca o lungime de coarda, il urmaresc, mai imi spune din cand in cand ce face, imi explica diferite tehnici de abordare a peretelui.
Incep sa urc si eu, Claudiu nu se vedea, primele 3 pitoane au fost usor de ajuns si trecut, al patrulea era o mica scarita acolo facuta de Claus din 3 bucle, o folosesc sa merg mai departe, apoi o recuperez aplecandu-ma putin dupa ea, luand si desfacand-o, lasand un capat legat de piton si un altul il leg de ham, apoi ma mai aplec odata si desfac si celalat capat, a fost felul in care am gandit eu atunci ca sa fiu sigur ca nu pierd nici o bucla; strigam tot timpu trage ca sa fiu fest in coarda.
Piatra era rece, zapada iti facea mainile sa inghete. Erau locuri in care puteam sa urc cu supramanusi si locuri in care eram nevoit sa merg fara ca sa pot sa prind prizele; prizele acele mici locuri atat de fine si atat de sigure care te fac sa mergi mai departe. Era o senzatie foarte placuta, eram foarte aproape de stanca, mai aproape ca niciodata. Pana atunci imi era putin frica de ea, acum incepeam sa ma indragostesc.
Luasem cu mine aparatul de fotografiat lucru care ma incomoda si ma facea sa fiu putin imobil, sa nu pot sa ma misc asa cum imi doream. Ajung acolo unde Claudiu facuse ramonaj si nu reusesc, asa ca urc normal, incep sa il vad pe Claudiu imediat ce urc si ajung la 5-lea piton. Tremuram tot, eram iarasi ca o varga, gafaiam de oboseala, nu eram obisnuit cu o astfel de solicitare. Ma uit in jos, ce frumos se vedea totul, cat de mici erau pasii din zapada ce strajuia intrarea in traseu, ce mici erau pitoanele de care trecusem, as fi incercat o poza dar nu eram sigur pe mine si pe pozitia in perete asa ca am preferat sa ma multumesc doar cu ce se intiparise pe retina. Trec mai departe, Claudiu ma incurajeaza si imi spune ca este ultima parte mai grea si ca dupa aceea este usor, asa ca ma screm si ma trag in pitonul 6 si parca si picioarele ma ajuta fiind mai stabile in plombe, asa ca scot si din acest piton bucla, o las pe coarda ca sa nu pierd timp si sa nu ma opresc si incep sa urc mai departe un mic horn foarte frumos, si usor ce este drept.
Claudiu, se vedea cum ma fila, il ajung foarte repede. Pe o piatra erau infasurate cateva bucle de care era legat optul. Ma asez, ma odihnesc, fac cateva poze, ii dau toate buclele adunate lui Claudiu si acesta incepe sa mearga mai departe, incep eu sa fielz acum, ma uit la el, ma uit in jos, ma uit la copacul in care era infipt pitonul in care am filat eu de jos, era atata de mic, atat de jos, atat de plin de zapada alba.
Cu o noapte inainte chiar facusem poze cu zapada depusa, mi se parea ca nu o sa mai gasesc aceeasi consistenta si acelasi fel de zapada pe ramuri asa ca cu blitzul, fara sa stiu exact ce o sa iasa facusem cateva.
Claudiu ma striga la un moment dat si imi spune sa vin ca el a terminat traseul.
Ma ridic, desfac toate buclele, le ancorez de hamul meu, iau si las coarda. Claudiu trage tot ce era excedentar si ma lasa pe mine cu un metru ca sa pot sa ma mai dau in stanga si in dreapta. Se vedea pe o fatza pitonul cu bucla in el, coarda urca usor de acolo, mi se pare ca am si o poza cu asta. Ajung repede la ea, desfac cu sete bucla, o leg de mine, ma uit spre ce urma si ma opresc busc.
Claudiu urla:
- Alex, ce faci ?
- Nu simt, ii raspund eu tulburat.
- Ce nu simti, ma ? raspunde destul de mirat.
- Nu simt piatra, nu stiu cum sa fac !
- Ai scos bucla ?
- Da.
- Pai, urca acum; imi spune Claudiu.
Incerc sa urc, dar nu simteam, aveam prize suficiente, puteam sa le apuc, dar ceva ma facea sa nu pot urca, ma duc inapoi in regrupare, ma intorc, incerc si altfel, cred ca trecusera vreo 5 minute de cand eu nu mai urcasem vreun metru.
Ma gandesc ca este vorba de picior, poate sa incep cu celalat, tot nu iese, ma oprisem cu o mana in piton, cu alta intr-o priza, cu un picior pe o bucata de zapada inghetata si cu altul pe o plomba cu iarba, era cat se poate de nasol. Incerc sa ma asez altfel, sa schimb mainile si sa urc altfel. Numai ca nu ajung decat sa schimb mainile si urlu "cad". Inchid ochii si intr-un timp foarte scurt ajung undeva mai jos de regrupare, deschid ochii si vad coarda cum sta batzoasa in fatza mea, cum se scutura de zapada si se opreste din tremurat; coborasem cam eu de doua ori si putin . "Sunt bine, nu am patit nimic" ii spun repede lui Claudiu apoi ma duc repede spre regrupare. Totusi futusem, in cadere, un genunchi in perete de imi paraise rotula, si acum ma dure putin. Nu mai stau, in definitiv de ce imi era frica se intamplase, eu traiam cu senzatia ca daca o sa pic o sa ma duc spre stanga mult pe unde ducea traseul si unde era urmatorul piton, dar nu fusese asa. Merg spre dreapta, asa cum imi spune si Claudiu si urc fara nici o problema.
Trebuia sa traversez o muchie acum, sa ma aplec si sa scot bucla din piton apoi sa continui sa urc. Fac toate astea si in momentul in care ma pregatesc sa urc mai departe, ma uit brusc in jos pentru ca simt ca ceva se desprinde de mine .. era aparatul de fotografiat, secundele se transforma in ore, vad cum aparatul in husa lui se loveste de perete apoi sare si rostogolindu-se in aer, dispare. Eram sigur ca iar se desfacuse chinga aia ciudata pe care oricum vroiam sa o schimb, mecanismul de prindere fusese facut la misto de producator. Ii spun asta lui Claus si cum nu mai aveam nimic de pierdut intru pe o spalatura, iau peretele in brate, ma trag in primele plombe pe care le gasesc, cu o graba nebuna, ies in alt horn inzapezit din care il vad pe Claudiu.
"Ai treizeci de secunde sa urci de acolo pana aici" imi spune Claudiu si il iau cat de serios pot, prin zapada imi gasesc repede cu bocancii mei Trezeta un drum lin si ajung in timpul stabilit.
Incepem sa coboram, ma gandesc la ce aparat fain o sa imi cumpar acum, voriam de mult sa imi iau un Nikon cu un obiectiv 28-80 si un 80-400 asa ca aveam acum si de ce.
Ajungem la baza peretelui si merg spre intrarea in traseu, carabele rasunau pe mine ca niste colpotei, coarda frumos impachetata o purtam pe umar, eram obosit, ma simteam ca un rahat si eram fericit in acelasi timp.
Claudiu ma ia la misto si imi spune ca degeaba ma gandesc sa imi iau inca un aparat ca oricum am doua la baza traseului.
Ajung acolo, nu era nimic, doar zapada, o urma ce cobora spre padurea din vale, Claudiu spune ca l-a vazut, ca se duce el sa il ia cat timp eu sa pun de ceva de mancare.
Pornesc primusul, deja ii mai invatasem cateva secrete, ii goleam tevile inainte de a-l pune la pastrat si in felul asta nu se infundau si pleca din prima, iar in ultima vreme nu il hranisem decat cu neufalina si asta il facea sa topeasca zapada instantaneu.
Trimit mesajul "multumesc" prin SMS celor patru persoane care ma ajutasera prin diverse cai si mijloace sa ajung sa fac un traseu de alpinism.. Primul a beep-ait in mod sigur telefonul lui Claudiu.
Claudiu aduce husa aparatului plina de zapada, o pune pe o piatra si spune ca nu s-a uitat inauntru si a adus-o exact asa cum a gasit-o. O desfac, era oricum dintr-un burete si carton mai tare, lucru care ma face sa ma gandesc ca o lovitura puternica nu putea sa ii fi cauzat decat spargerea filtrului si nimic mai mult. Scot aparatul din husa si nu avea nimic, nimic spart nimic ciobit, ii fac o poza lui Claudiu, de test, si merge .. "es kant nicht wahr sein"(nu poate fi adevarat). Facusem cu el si de dimineata cateva poze si atunci era inghetat de peste noapte si trebuia sa trag mai tare de obiectiv, dar si asta trecuse.
Trei tipi pe la vreo 17 ani fiecare apar dinspre Vf. Piatra Mare si se aseaza la vorba cu noi, apoi pleaca mai departe, erau din Brasov si nu stiau cum merg trenurile spre Bucuresti, iar Claudiu la ora doua si cat era atunci deja era in priza ca nu ajunge in seara asta devreme in Bucuresti.
Strangem repede totul dupa ce terminam de mancat un piure cu supa si ce mai ramasese din mancarea rece cu care plecasem la drum si plecam.
Claudiu o ia inainte si il urmez si eu la cateva minute, ma opresc destul de des pentru poze. Suna la un moment dat telefonul, raspund, era Claudia Mare.
"Bai, nu o sa iti vina sa crezi, merg dupa Claudiu, alerg dupa el si nu reusesc sa il prind. De fiecare data cand ma apropii de el, ba o poza, ba una, ba alta, dar nu il prind nene." Claudia Mare super incanatata sa auda asta incepe sa rada, in definitiv si ea facuse febra incercand sa tina pasul meu cu doua saptamani inainte; intreaba cum a fost si cum ne-am dat, ii povestesc pe scurt ca oricum o sa citeasca jurnalul asa ca nu avea rost sa ii toc banii degeaba.
Ma gandesc pentru prima oara ce interesant ar fi ca sa gasesc un fel in care sa imi valorific pozele facute si de fiecare data cand merg la munte sa merg cu banii primiti pe pozele facute cu o tura inainte...
Ma opresc la un moment dat din a face poze crengilor incarcate de zapada pentru ca ajung sa ma consider obsedat de acest fenomen, indiferent ce corelatie e in subconstientul meu cu el.
Poteca prin zapada era clara acum, cateodata putin mai lata cam cat erau cei 3 de lati in umeri sau in sold.
Il intreb la un moment dat pe Claudiu .. "trebuie sa ma marcheze faptul ca am cazut?", imi spune linistitor ... "doar pana la gara" apoi continua "o sa te mai invat eu cum sa te catzeri si trebuie sa mergi la panou, acolo o sa inveti iarasi mult".
Facem stopul pentru ca Claudiu isi dorea sa fie in Bucuresti, opreste un brasovean care ne duce pana in Ploiesti, pe drum Claudiu adoarme, iar eu raspund dorintei de a vorbi a soferului. Mergem atat de departe cu discutia ca ajungem la "placi de achizitie" si "microcontrolere", kestie pe care eu nu o mai facusem de vreo 3 ani dar despre care mai vorbisem cu vreo luna inainte cu tatal Oanei asa ca eram cu subiectul proaspat in minte.
Ajungem in Ploiesti unde schimbam. Gasim un tip tanar la vreo 30 ani, inalt, subtirel, care mesterea la un BMW, ne ia cu el, pentru ca, zice el "fac o fapta buna si o sa imi mearga bine (masina)". Claudiu mai in gluma mai in serios spune ca daca eu o sa ii aduc acelasi noroc pe care l-am avut azi ca nu am patit nimic cand am cazut sau cand am gasit aparatul intact atunci chiar asa o sa fie.
Tipului, masinutza aia pe al carei spate scria 318i, ii scapa nu stiu ce lichid sau ulei de la servodirectie, iar el era destul de disperat.
Completam portia si pornim la drum, urmand sa mai verificam la iesirea din Ploiesti ce se mai intampla.
"oamenii reactioneaza in functie de oameni." mi-am notat eu in timpul unei conversatii mai lungi cu cineva, si pentru ca eram uniti doar de doua fire de telefon am facut un pact .. "daca tot imi spui ca notez ceva, si simti asta, tu imi spui ce notez si eu iti spun daca e asa sau nu", bineinteles ca nu a vrut si pentru ca se vehiculasera oricum mai multe idei citesc eu ... "oamenii reactioneaza in functie de oameni" ca persoana respectiva "sa se verifice", raspunsul a venit destul de tulburator ... "ai scris mai mult .. ai pus si punct".
Iar acum era exact asta, daca cu tipul care ne-a dus pana in Ploiesti nu vroiam neaparat sa vorbesc dar o faceam din curtoazie cu acest tip imi doream sa comunic si am facut asta, el a avut destul de multe de intrebat despre "ce facem noi pe munte, cum mergem, ce simtim, cat mergem" si mi-a placut sa ii raspund.
Am ajuns in bucuresti foarte repede, am mers oricum cu un 140 constant, a fost senzatia pe care am avut-o eu la Sf. Ana in toamna ... ca imaginile se deruleaza mai repede, nu i-am spus asta ca nu vroiam sa il tulbur, dar asa era, cele 4-5 repere pe care le am eu pe acel drum veneau prea repede.
In Bucuresti cobor cu Claudiu la Victoriei si iarasi ma distrez ca noi ii dadusem celui ce ne dusese din Timis pana in Ploiesti cu un Opel vreo 50k, dar intrebarea era cat dai unui tip cu un BMW turbo diesel pe injectie cumparat anul trecut ?
Ne lasam pagubasi si dusi de pasi, moi ca prima zapada, spre case.
| |