| Piatra Mare |
Duminica in Piatra Mare |
18/11/2001 |
Ajung la metrou, eram asa cum ii si spusesem lui Lucian, colectia Iulie Apuseni 2001: tricou+pantaloni scurti, asta pentru ca vroiam sa vad cat de jos este pragul pe care pot sa il indur ca frig.
Trec pe langa Lucian si Claudia Mica si le spun in graba, haideti jos ca eu daca ma opresc inghetz. Era putin frig la ora aia in Bucuresti.
In gara astia doi radeau in spatele meu de nu mai stiau de ei vazand cum toate privirile se opresc asupra mea, am incercat sa ma fac auzit si sa spun mai multora ca daca sunt in stare sa imi scrie cu un tricou ceva pe piept acel lucru va fi citit in mod sigur de toti cei ce merg pe aceeasi strada cu mine.
Intram in McDonald si incepem sa asteptam "oaspeti", Claudia Mare si inca o prietena de-a ei urmau sa soseasca.
Apare Claudia Mare, fara prietena, Lucian deja pregateste o lozinca pentru mersul in spatele meu "Sa il vedeti vara."
Ne suim in trenul ce urma sa ne duca in Predeal. Partea cea mai nasoala a fost ca in Brasov era meci Rapid - * Brasov, asa ca tot felul de suporteri ai lui Rapid, mai beti, mai treji, mai cu fulare, mai fara, mai solizi, mai scunzi, se inghesuie prin tren si tot timpul circula pe coridoare.
Lucian ma intreba daca m-am apucat iar sa scriu, adevarul e ca aveam o hartie la mine pe care imi notam idei si o parte sunt si pe aici prin jurnal, altele alta data.
O iau si o cert pe Claudia Mare ca si-a scris in CV ca practica alpinism, ii spun ca asa ceva nu se scrie niciodata ci doar se face si ca nici o companie nu o sa isi doreasca vreodata sa investeasca intr-un om care poate sa moara strivit de vreo stanca sau sa fie luat de vreo avalansa, in weekendul dintre doua saptamani de lucru.
Trenul ajunge in Predeal, la jumatatea distantei facusem schimb de nasi pentru ca cel in zona caruia ne incadrasem la inceput nu a vrut si ne tot spunea sa coboram; am mers mai spre mijlocul trenului unde un altul mai responsabil a primit si a trecut mai departe.
Vremea era splendida, vizibilitate, Bucegii inzapeziti, Piatra Craiului curata, Fagarasii erau un fundal alb al Pietrii Craiului, se vedea Iezerul tot cu zapada, Postavarul avea brazi presarati cu zapada, culori de toamna se mai pastrau inca in padure, iar in Piatra Mare un strat mic de zapada era atat prin padure cat si sus.
Eu incep sa fac cateva poze, numai ca alesesem cea mai proasta solutie de compromis, nu avusesem bani sa imi iau filme asa ca am tras pe doua filme a caror provenienta nici nu o stiam exact, aparusera undeva la mine in husa aparatului si acum erau ultimele doua cartuse de pe tzeava... asa ca cu totata increderea inainte si trage.
Pozele facute in PM au fost oricum o noutate pentru mine, deoarece contineau gheatza, multe si diverse forme de gheatza, lucru care a fost pe deoparte o provocare si pe de alta o lumina noua si o noua orientare data pozelor mele.
Adevarul e ca imi doream altceva, si acest lucru puteam sa il obtin fie printr-un obiectiv nou pe care vreau in continuare sa mi-l cumpar si care sa dea alta forma lucrurilor, fie printr-o schimbare de "subiect", lucru care s-a intamplat.
Am tinut tot drumul si am mers asa cum am plecat desi cateodata era mai ciudat cum se uitau chiar toti la mine, inclusiv soferii ce treceau pe langa noi, si chiar a fost un moment in care imi era putin frig dar am tras mai tare si s-a rezolvat.
Avantajul major este ca imbracat lejer nu transpiri, doar ce iti mai murdaresti prin tren hainele, in rest totul e OK.
"Tamina" fusese un loc super de visare pentru mine, desi foarte "scurt" a adus cateva amintiri la viata, a dat viata altora noi.
La iesierea din chei poteca continua spre varf si probabil ca de la cascada pana sus pe Vf. Piatra Mare mai sunt inca 2-3 ore.
Lucian vede un bustean ce sta deasupra unei vaioage prin care curge apa ce a sapat cheile si ma pun pe mine sa ma sui pe el ca sa faca o poza. Ma indrept usor spre el in timp ce ei imi tot urla "chicken" numai ca nu ma sui nene pe el ca era prea sus si prea putred ca sa merite riscul.
Pana la urma Claudia Mare se suie pe o parte a lui si avanseaza putin spre mijlocul lui, Lucian imi da aparatul si spune "Hai, fa-le tu, macar daca nu e pe mijloc sa iasa pozele cum trebuie".
Claudia Mare ma ia la intrebari ... "e vorba despre un control al energiilor de poti sa stai asa lejer imbracat?" ii raspund ... "da, ele ma controleaza pe mine, in nici un caz eu pe ele".
Se face tarziu, asa ca plecam repede spre gara din Timisul de Sus, acolo trebuia sa prindem un personal de Sibiu si avem vreo 30 minute sa ajungem jos si sa il prindem.
Mergem deci prin padure, pe poteca si alergam cat ne tzine pe fiecare, foarte frumoasa coborarea, daca nu aveam aparatul in fata era si mai fain pentru ca chiar puteam sa alerg cum imi doream.
In ultima vreme am inceput sa alerg in Bucuresti, e foarte fain, pana acum faceam doar exercitii, dar alergatul completeaza foarte frumos. Vorbisem si cu Leon despre asta, el alerga foarte mult cand era la faculta in Wiena si a apucat sa mai imi dea cateva sfaturi.
Prindem trenul, de fapt chiar il asteptam pentru ca avea intarziere, si ne suim. Deschidem usa unui compartiment si sunt intampinat "Ce faci, Matei?", era Radu, un fost coleg de liceu care fusese prin Piatra Craiului, la descoperit refugii ascunse, si se pare ca avusese o recolta destul de buna, doua refugii..
In Busteni incepem sa ne uitam dupa cunoscuti, apoi lasam trenul sa ne duca spre Bucuresti.
Un copil apare cu un acordeon si incepe sa cante, flerul il face sa se aseze undeva langa noi; si asa ma pusesera astia pe mine sa le cant si nu prea aveam chef, a venit meseriasul ala mic si a dat el in locul meu "ah inima mea", "of,of mor totzi tiganii", de ne-a uns pe suflet cat de bine pot sa sune niste manele in tren.
In gara din Bucuresti, iarasi se uita toti la mine (fraieri, ei nu poate); ii las pe Claudia Mica si Lucian sa mearga cu 79 spre casa, pe Claudia Mare cu nu stiu ce autobuz, eu salt in metrou si ma duc singur acasa...
| |