| Piatra Craiului |
Prima lectie |
16-18/02/2001 |
Apare Claudiu pe la ora 22, imbracat super meserias, cu camasa, tricou, bentita, pantaloni stransi pe corp (100 % pure fagot). Ne suim in masina si plecam.
Pe drum, o gramada de povesti cu o gramada de alpinisti cu care isi petrecuse el tineretile pe peretii carpatilor, cu Taina si Emil, cu Galu, Loti si asa mai departe.
Ajungem in Zarnesti pe la ora 3 dimineata, rupti de oboseala, asa ca scoatem sacii de dormit si ne culcam in masina (un Mini-cea mai mica masina din lume) si dormim acolo in niste pozitii de KamaSutra de nu se poate. Cert e ca eu m-am trezit dormind cu picioarele de o parte si de alta a volanului si cu corpul pe scaunul din dreapta, iar Claus cu scaunul lasat pe spate si cu picioarele la pedale.
Ne echipam si urcam in Curmatura. Pe drum, eu merg mai repede, iar Claudiu se intretine cu unul dintre salvamontisti. Ajung acolo si trag pe o banca din sala de mese o a doua runda de somn.
Claus imi da o pereche de ochelari de soare si plecam spre creasta. Urcam spre Vf. Ascutit. Trecem de padure si incepe o vale ce pleaca chiar de sub varf. Pe ea cobora fericit un grup de vreo 10 persoane (tineri) perfect neechipati, cu cojoace si paltoane. Claudiu se infurie si spune ca data viitoare isi alege o gagica cu palton din gara si ca face cu ea creasta.
Ii lasam sa treaca si continuam urcusul... Claudiu o ia peste un prag de zapada spre o stanca si de acolo incepe sa se cocoate,iar eu incep sa imi fac o poteca pe o parte a versantului si urc si eu usor, pe vale.
Ne reintalnim si continuam urcusul. Ma invata sa fac trepte, imi spune ca asa se urca, asa se fac, asa se batatoresc, asa se aduce zapada pentru a le face mai tari, ca ele sunt facute sa urce multa lume pe ele. Imi spune sa le fac la distanta mica, sa nu le fac pentru picioarele mele, pentru ca unul cu picioarele mai scurte face spagatul intre ele.
Suna telefonul; imi propun sa raspund indiferent cine e;... era Lulu, cu o problema la calculator. Ii explic cam pe unde sunt si ii spun ca sun eu cand ma intorc.
Intram pe ultima linie dreapta spre Vf. Ascutit. Aici Claudiu imi arata cum se bate poteca, cum se fac scarile, cum se migaleste fiecare treapta pentru ca de ea depinde nu numai cel din spate ci un numar mai mare de persoane. Ajungem in refugiul Ascutit.
Ies afara si dau un telefon. Claudiu rade de mine si spune ca decat sa iasa in frigul si vantul ala rece de afara mai bine spune orice secret in fata oricui.
Claudiu face un ceai si ceva de mancare, eu ii spun sa ma trezeasca cand e gata si ma culc. Dorm putin si Claudiu ma trezeste, era gata un piureu, niste ceai si putina supa. De obicei eu gateam in excursii, acum se pare insa ca exista un bucatar mai bun asa ca i-am cedat locul.
Mananc si ma culc din nou; peste noapte se face frig. Pirsul care era in refugiu mananca bucata de paine si cea de cascaval lasata de Claudiu ca plata pentru a nu ne roade "plasticii". Noaptea ies din refugiu si privesc un cer senin si plin de stele. Claudiu sta mai mult pe afara, eu continui somnul.
Dimineata pe la ora 7 incepe forfoteala: Claudiu incerca sa ma trezeasca, e un efort supra-omenesc la cat de somn imi era "Alex, scoala", "Alex", "Nu ii mai dau astuia nicioadata de mancare seara ca imi doarme pana a doua zi la pranz", "Alex, scoala!" si incep sa motzai fericit si sa scriu SMSuri si sa nu vreau sub nici un pretext sa ies din sacul meu de puf, super calduros si confortabil.
Claudiu imi spune sa ies afara si sa iau zapada ca sa o topeasca si sa imi faca ceai, ca el a fost deja afara si ca si-a luat pentru el. Eu ii spun ca daca nu mi-a luat si mie atunci eu nu o sa beau ceai in dimineata aia. Claudiu imi explica ca stia ca sunt un monstru de lene si ca oricum a luat pentru amandoi, dar ca vroia sa stie cat de departe pot sa ajung cu lenea...
Il doare un picior, o incheietura, asa ca o dam la vale; oricum, invatasem ceva. Mi se face frig cat timp imi strang sacul de dormit si imi fac rucsacul. Mananc o lamaie, beau putin ceai. O luam la vale pe unde am urcat. Se ridica un plafon de ceata si intuneca totul in jurul nostru. Il pun pe Claudiu sa ma invete cum sa ma opresc in piolet si el imi explica principiile, apoi o iau la vale si incep sa ma opresc in el.
Prima oara a fost mai greu, pentru ca nu am avut inspiratia sa tin picioarele lipite, asa ca toata zapada ma lovea in coa1E, ceea ce nu a fost deloc placut. Oricum, Claus mi-a explicat ca manevra de oprire/franare cu pioletul este una care iti salveaza viata si in nici un caz organele genitale.
Urmatoarele sarituri au fost mai interesante si mai reusite, deja imi programam in minte repere pentru oprire si incercam sa vad exact cat dureaza din momentul in care ma las cu toata greutatea pe piolet si pana in momentul in care ma opresc.
Ajungem in Curmatura; in cabana o fata tot incerca sa adune cateva persoane cu care sa coboare pe un traseu nemarcat, cunoscut de un salvamontist. Nu stiu exact de ce expresia "prapastii" a fost asociata de mintea mea inca adormita cu Crapatura, asa ca m-am inscris si eu.
Tipa imi spune ca e Ok, si ca pot sa vin, in definitiv nu o sa ma care ea in carca. Claus ii spune sa stea linistita ca nici eu nu o sa o car pe ea in carca la o adica.
Claus ramane in cabana, pe el inca il dureau picioarele din cauza bocancilor. Ne indreptam spre salvamont de unde pornim in jos spre sud. Imi dau seama atunci ca "prapastii"=prapastiile zarnestiului si incep sa injur.
Intram pe o vale, conventia fiind ca la fiecare cazatura de-a noastra salvmontistul sa primeasca o bere. Gheatza fiind, tipele incep sa cada una cate una, daca numaram si o cazatura pe care o iau eu la un moment dat, se ajunge la vreo 14 beri. Iesim de pe valea respectiva, care a avut si cateva saritori interesante, dupa care intram in prapastii. Acolo eu o iau la goana, incercand sa il prind pe un Claudiu ce cobora pe unde urcasem cu o zi inainte.
Si intr-adevar, undeva aproape de cariera il vad, se distingea gorele lui rosu si il strig, dar era destul de departe... vazand ca se opreste incep sa alerg. A fost foarte interesant, sa alerg in plastici si cu rucsac in spinare .. il ajung (ma bucur ca e intreg), ii povestesc cum fusese si din vorba in vorba ajungem in Gura Raului.
Intram in cabana, Claudiu bea o cafea, eu o cola, vine si salvamontistul si ii iau o bere, mai stam la discutii. Se zvoneste ca David fusese si el pe acolo. Salvamontistul spune atunci ca "David este cea mai proasta cunostinta a lui", si ca e un mare mincinos, kestie care a starnit hohote de ras la masa.
Ne suim in masina si plecam. Coboram Valea Prahovei, vorbind iarasi despre munte. Stau si il ascult pe Claudiu, care este o mica enciclopedie in domeniu.
La un moment dat oprim si, imediat dupa noi, mai opreste cineva... o tipa scoate din masina capul pe geam si vomita spre fericirea celor doi caini ce erau in parcare si care au lapait tot.
Ii spun lui Claus ca avem medicamente la noi si ca am putea sa ii dam si ei. El spune ca tipa aia a vomitat acolo vreo 300.000 cat face o masa la restaurant si ca ar fi cazul sa o ajutam asa ca scot repede rucsacul din masina si caut trusa cu medicamente. Claus alege cateva pastile si le dam tatalui fetei.
Verificam uleiul din motor si mergem mai departe, fara peripetzii. Ajungem seara in Bucuresti...
| |