Ultima oara cand am coborat, nu m-am gandit neaparat la urmatoarea tura in Bucegi. Terminasem traseul in Poiana Stanii, adica acolo unde cu mult timp in urma ( 28 aprilie 2000 ) incepeam prima ascensiune in anul 2000 si incercam prin ea sa ma regasesc si sa ma redescopar.
Ora 00 a acestei zile m-a gasit treaz si am inceput ziua excelent ... am vorbit cu ea, cu aceea persoana care imi face gandul sa fuga mai departe ca data trecuta, care cu vocea ei imi saruta urechea si care cu prezenta ei ma copleseste. Am vorbit cu ea pentru ca nu ne vazusem si nici un vorbisem de cateva zile, asa ca faptul ca plecam a fost un prilej bun de discutie, de regasire. A fost impotriva plecarii mele ... dar tousi m-a lasat sa fug la munte.
Am ajuns la Busteni cu trenul de 7:20, pana atunci urcam cu cel de 6:20 ( celebrul P3001) dar am fost lenes azi , nu am terminat de facut sacul decat la 2:30, asa ca de dormit am ales sa dorm pana la 5:45 dupa care m-am imbracat, l-am luat in spate si am plecat.
Am ajuns in gara o ora mai tarziu, cat sa imi iau bilet si sa fug sa imi iau o Pizza pe care am mancat-o cu multa pofta, ultima masa fusese cu mai mult de 10 ore inainte si costase tot intr-o pizza. M-am suit in tren si, fericit, am plecat spre Busteni. Am avut noroc sa gasesc o bancheta libera si pe kestia asta am si dormit putin ( 2 ore ). A venit repede gara din Busteni unde am coborat si am luat-o spre Silva.
Dupa ce am cumparat paine, am plecat spre Piatra Arsa pe Jepii Mari.
Mai erau grupuri pe acolo si le-am depasit cu usurinta desi sacul ma tregea tare in spate. La ora 12:30 eram sus si admiram frumusetea unei dimineti in care soarele statea si lumina copacii cu frunzele ruginite de toamna, in care brazii erau verzi iar pe jos erau frunze cazute, in care galbenul frunzelor si razele de soare te alintau mangaindu-ti fata; in care poteca iti era acoperita de frunze.
A fost prima oara cand m-am gandit la iarna, la cum acest strat de frunze va fi inlocuit sau acoperit de un strat de zapada, apoi de altul mai gros si cum traseul pe care mersesem din ce in ce mai periculos sau atat de periculos pe cat de "nins".
Mozaicul de culoare a disparut dupa ce am plecat la 13:30 din dreptul cantonului Jepii Mari, si am mers repede la Piatra Arsa (14:00 ) si apoi spre Pestera ( 15:30 ) si Padina ( 15:45 ).
In drumul dinspre Piarta Arsa spre Padina am cules conuri si am sa dorm cu capul pe ele de fiecare data in care o sa mi se faca dor de munte. M-am murdarit de rasina cand le-am cules si a fost foarte placut, iar mirosul a ramas sa ma bucure multa vreme.
In Padina am ajuns primul; sa va povestesc ce e aceea pustiu ? Este ceva ce rar gasesti in aceea parte a Bucegilor.
Am intrat in Padina si nu era nimeni, a venit la un moment dat o doamna care mi-a explicat ca nu are ciorba de burta, nici ceai, nici altceva, pentru ca nu e nimeni in cabanaasa ca am inceput sa mananc din papornitza, lucru pe care oricum doream sa il fac.
Am intins cortul undeva langa Padina, pe malul raului si dupa aceea m-am echipat si am plecat spre Pestera Ialomicioarei (17:40 ), care era inchisa.
Am vazut prima oara un drum care putea duce spre crucea de pe peretele pesterii asa ca am inceput sa urc si am ajuns la aceeasi inaltime cu ea, numai ca nu am ajuns niciodata in fata ei sa citesc ce scrie pe ea. Am gasit insa o intrare generoasa in pestera sau o pestera paralela exact in locul in care m-am oprit pentru a admira peisajul; am coborat apoi si un alt lucru interesant a fost ca am gasit pe perete scris "AC2000".
Ajuns jos am zis sa fortez intrarea asa ca am incercat cele doua extremitati ale manastirii. Prin dreapta nu se putea pentru ca, dupa ce te strecurai printre perete si constructie, ajungeai sa fi blocat de un perete de stanca, iar daca incercai sa il urci ajungeai la un grilaj care de asemenea nu iti permitea sa intri in pestera. Prin stanga se putea insa, se putea bine de tot, in sensul ca te inghesuiai putin intre perete si constructie, mergeai pe branci putin si apoi ajungeai sa fi blocat de o tabla care putea fi data deoparte asa ca, trecand si acest ultim obstacol, am ajuns inauntrul pesterii si am dat iarasi de "AC2000" scris pe peretele pesterii, dupa care am trecut printr-o usa si am ajuns undeva in dreapta fantanii - cum intri pe intrarea "oficiala".
Am intrat putin in pestera apoi am plecat din ea si m-am intors in Padina, dupa ce am vizitat cimitirul de langa pestera.
In Padina era deja lume, o parte ii stiam de pe drum, alta imi era ne-cunoscuta. Nu am stat prea mult in cabana ci doar cat sa imi beau berea si putin vin fiert, apoi am mers sa ma culc.
A fost frig in cort si m-am trezit de cateva ori din cauza asta; se pare ca nici vinul fiert, nici berea, nu au ajutat la somnul meu.
Am dormit bine, cred, candva spre dimineata si dimineata zilei urmatoare.
14 Oct 2000
M-am trezit pe la 10, cu greu reusisem sa dorm asa cum imi doream, de pe la vreo 8:30, de cand soarele a mai incalzit cortul .
Am mers in Padina si am mancat apoi m-am intors la cort si l-am strans, iar pe la 12 am plecat spre Pestera Ialomicioarei.
Cerul era special si fusese special toata ziua. Erau niste nori care ma faceau sa imi imaginez cum atingerea cerului de catre mana unei fete frumoase era cea care ii creease; apoi, asa cum e zapada modelata de vant, asa si norii pareau sa fie de zapada, apoi inghetati.
Am vazut si padurea prin care am coborat cu o zi inainte si era de culoarea sangelui coagulat. Brazii erau verzi si parca acel verde al lor arata ca exista si lucruri care sa nu treaca, ci dimpotriva sa ramana asa ... vesnic.
Am intrat iarasi in pestera (pe poarta), am platit taxa de 10k la intrare, am pus pe mine fas jos si goretex sus, am luat din sac o punga generoasa de plastic si lanterna apoi am inceput usor, usor sa curat pestera de jeguri. Cel mai fain a fost ca, cautand gunoaie, am gasit hornuri, am gasit locuri in care nu m-as fi dus sau in care nu as fi inaintat in mod normal.
Am descoperit un horn si a fost prima oara cand am trecut de fundul pesterii pentru ca a ma aventura in "necunoscut", si am mers putin pe o galerie pe jumatate inundata, apoi am ajuns la o barna care unea galeria pe care mergea cu o alba galerie, trecand peste un "lac" cu o suprafata de vreo 10m2. Interesant era ca mai exista o galerie inundata, care se vedea undeva sub apa in stanga celei unde ducea barna.
Nu am mers pe barna ci am preferat sa mai admir putin apa si limpezimea ei, ca apoi sa lovesc o piatra care a alunecat in apa si, culmea, a "aparut" o hartie de 5k in locul in care a cazut piarta (singura explicatie era ca hartia era lipita de perete si undele de apa au dezlipit-o si adus-o incentrul canalului)
Am luat-o si apoi am plecat spre iesire si am cules si jegurile care ramasesera pentru ca se vedeau doar din celalalt sens de mers.
La un moment, cand strangeam de undeva de sub un podet niste conserve si sticle, nu am avut parte, de la niste "pantofari", decat de intrebarea " Faci curat in fiecare zi pe aici ? ", am vrut sa le explic ca, daca nu ar fi atati fraieri si nesimtiti, nu as fi avut ce sa adun, dar am preferat sa le spun " nu lucrez aici, fac kestia asta de placere o data pe an" si sa car mai departe sacul in care se adunasera: recipiente goale atat din plastic cat si din sticla, cioburi, becuri sparte, un tampon ;)), ambalaje de napolitane, bilete de intrare in pestera, cutii de bere ne-castigatoare si ,cel mai trist, becuri si ambalaje de becuri, ceea ce denota ca nici cei care mi-au cerut 10k la intrare nu sunt interesati nici sa curete, nici sa pastreze curatenia.
La iesire am predat un sac de gunoaie, iar cea care rupea bilete mi-a multumit, am mai stat putin la aprins lumanari si gandit la cei dragi dupa care am plecat spre OMU. Trecusera deja 2 ore de cand intrasem in pestera asa ca am grabit-o spre OMU, unde am ajuns la 17:20 si am stat putin intr-o cabana ultra-aglomerata apoi pe la 18 am coborat spre Malaiesti, unde am ajuns la 19:10. Era inca lumina cat sa orbecai. Am lasat sacul jos in refugiu si am vorbit cu Kily, care statea sa se uite cum un mester ii facea o soba in bucatarie, apoi am iesit afara; tocmai se intunecase si luna incepea sa lumineze.
Urcand spre Omu am vazut prima "minune" a zilei si anume, undeva dupa Cheile Tatarului se vedea o mare de nori; am mai vazut doar "La Om" in Piatra Craiului si am trait sentimentul ca "zbor".
Acuma, seara, luna avea sa ma bucure. A inceput de dupa Prepeleac sa apara o lumina alba, care "albea" peretele din spatele Malaiestiului, apoi aceasta lumina alba a inceput sa coboare usor. Eram undeva pe potecuta ce mergea din fata cabanei spre Poiana Izvoarelor si urmaream cum stancile se albeau treptat, de sus in jos, ca si cum ninsoarea cadea pe ele. Cand lumina a trecut de poienita si cand ultimul lucru de luminat eram eu, am inceput sa va in spatele meu umbra cum se vedea din ce in ce mai clara si neagra; apoi dupa Balaur au aparut primele razele ale lunii.
Se vedea in lumina aceea putrnica cel mai mic detaliu al stancii. Am stat pana ce luna s-a aratat si dupa aceea am stins lanterna si am inceput sa ma plimb. Era atat de lumina si pietrele luceau asa de frumos in vale ca am stat pana pe la 23. Mai oscilam din cand in cand intre luna si soba si incercam inauntrul refugiului sa invat cat mai multe de la sobarul care, la un moment dat, i-a spus lui Kily "i-o dau scrisa" ca scoate un ban bun in Bucuresti - un milion pe zi.
De mancat am mancat clatite (excelente) facute in seara aceea de niste fete ce zabovisera in refugiu cu o noapte inainte sa vin eu.
A venit vremea sa mergem la culcare dupa ce au terminat de mancat si salvamontistii.
Si totusi, inainte de culcare am mai facut un lucru si anume, am aprins focul in soba proaspat terminata.
15 Oct 2000
M-am trezit dupa prima noapte dormita la etajul refugiului (mansarda), de obicei eu dormeam jos. Era ora 9:30 si putin, cand am coborat din pat .... imi era bine, imi era lene, imi era cald. Am iesit afara sa mananc pe mesele de lemn ce sunt asezate in fata refugiului si am constatat ca era frig. Cautam soarele dar Bucsoiu il tinea departe, lumina atunci doar undeva pe culmea Tiganestilor si Hornurile.
Am putut sa ma bucur de el pe la ora 11, cand ii ajutam pe baieti cu lucrul la refugiu si taiam lemne pentru acoperis, cand .. a inceput sa se vada prima raza de soare, apoi mai mult, mai mult, vaile Bucsoiului au devenit luminoase... a fost special, foarte special acel rasarit; cerul era clar si albastru iar eu .. ca sa ma mai bucur odata de spectacol, am inceput sa alerg spre primul loc, in care soarele nu rasarise inca ..
Pe la 12 am plecat spre Prepeleac si am urcat putin pe stanca apoi am fost putin trist, pentru ca era gunoi iarasi ... ,mult gunoi, asa ca am inceput sa strang si pentru ca am gasit o pungulita, am pus in ea "the small stuff", iar sticlele le puneam pe degete. Am ajuns asftel ca la jumatatea drumului spre Malaiesti, sa am pe toate degetele cate o sticla de plastic si pe 2 degete sa am prinsa o punga cu diferite murdarii si resturi. Era o senzatie ciudata si ma simteam ca omul-foarfeca (daca a vazut cineva filmul) si asa ca am inceput sa cobor spre Malaiesti, unde am lasat prima transa si, inarmat cu un sac, am continuat treaba.
Bucuria de a face curat .. Eu iubesc muntele si el ma iubeste pe mine. Curatatul lui poate fi asemanat cu daruitul unei flori fetei pe care o iubesti. Este un gest care arata ca iti pasa, ca sentimentele tale sunt neschimbate sau .. mai puternice. Asa si cu muntele, acesta este felul meu in care ii multumesc pentru frumusetile pe care mi le arata de fiecare data cand ajung sa il vad.
Pe la 13 eram gata si pe deplin multumit, eram incantat ca am gasit o butelie de Primus, goala, dar care in colectie o sa prinda bine. Pe la 13:10 am plecat spre Tiganesti, dar nu am ajuns la lac pentru ca am preferat sa stau gol in iarba si sa las soarele sa ma atinga cu razele lui.
Am ajuns inapoi in Malaiesti pe la 14:40 si am vazut cum Nae (un salvamontist) a pus niste fripturi facute intr-o galeata cu apa, apoi a scurs apa din galeata si le-a pus iar pe foc. Catalin (un alt salvamontist) in timpul asta, cocotat undeva pe o scara urla la Nae " ai brevet ? ai brevetat-o ? " si radea de nu mai putea. Am intrat in refugiu fara sa inteleg ce se intampla, ca sa imi pun haine mai groase pe mine, pentru ca soarele apusese in Malaiesti si se facuse iarasi frig. Cand am iesit, am aflat ca Nae a vrut sa toarne vin pe fripturi numai ca in loc sa ia sticla cu vin a luat-o pe cea cu benzina pentru drujba (benzina care datorita uleiului pe care il are in compozitie avea aceeasi culoare cu vinul) si a imbibat fripturile cu ea. Pret de vreo doua ore toti ceilalti salvamontisti au incercat sa scoata mirosul si mai ales gustul de benzina din ele dar nu au reusit, asa ca la pranz s-a mancat numa supa.
(si dupa cum zicea cineva .... daca mai era bautura ne imbatam si nu mai simteam nici gust, nici nimic .... numai ca nu era)
De plecat, s-a plecat mai tarziu din cauza asta, iar ca sa ajut pe ultima suta am inceput sa vopsesc si eu refugiul si, cocotzat pe scara, am avut de terminat chiar coltul in care este batuta tablita pe care scrie " Refugiul Malaiesti" .
In timp ce eu vopseam cu spor, au aparut 2 danezi cu care am vorbitin engleza, apoi Gabi i-a luat in refugiu si le-a dat de mancare si a incercat sa vorbeasca si el cu ei dar i-au obosit destul de repede mainile asa ca s-a lasat pagubas.
La ora 18 si putin am inceput sa coboram in grupuri si bineinteles ca pe la jumatatea drumului am ajuns sa mergem pe intuneric, iar cand am intrat in padure am aprins lanterna. M-a impresionat totusi Gabi, care a mers pe scurtaturi desi era intuneric (lumina nu ajungea pana la el). Drumul a fost frumos prin padurea mult bogata in frunze cazute.
Am ajuns in Glajerie dupa o ora si putin. Am intalnit acolo pe cei ce coborasera inaintea noastra (o parte din muncitorii de la Cabana, cei 2 mesteri care au facut soba si cel ce se ocupa de reconstruirea cabanei) care stateau la foc.
Am suit "ranitele" in masina si am incercat sa o impingem putin cat sa plece numai ca motorul nu vroia sa poneasca (bateria era slaba), drumul era in panta, asa ca m-am suit cu Gabi in masina si eu luminam drumul, in timp ce el incerca sa porneasca masina.
Am facut cateva incercari si nu a vrut, apoi ne-am oprit. Eu m-am intors cu lanterna sa ii iau si pe ceilalti iar cand am ajuns iar la masina, nea Mihai (cel ce reface cabana), a reusit sa o porneasca
Pe la 20:50 eram in Rasnov si intram in casa lui Catalin, unde un 386DX40 ma astepta sa il ating usor pe claviatura lui nemteasca cu 102 taste. L-am facut sa mearga mai repede ... cat de repede poate sa mearga un Win95 pe un 386 cu 8Mb RAM si dupa aceea am plecat cu Kily, care a coborat mai tarziu din Malaiesti, spre Brasov.
Am stat de vorba cu el pe drum si am incercat sa il conving sa faca o pagina de WEB pentru Malaiesti si pentru ei ca formatie salvamont, apoi i-am spus ca trebuia sa le dam danezilor din friptura si sa le spunem ca asa o facem noi in Romania.
In Brasov am ajuns la 22:30 si m-am intors in Bucuresti cu un tren la ora 2:00.
A fost o excursie frumoasa cu multe peripetii ... iar acum stau sa visez la urmatoarea fuga in munte.
|