| Cheile Rametului |
Regasirea |
17-18/03/2001 |
Se produce schimbarea ... trec de pe Olympus pe Canon.
Reusesc cu ajutor strain sa imi cumpar un Canon EOS 3000 ale carui calitati si defecte incerc sa le descopar in aceasta tura.
Vorbesc cu Corina, fata la care stateam eu in Timisoara pe perioada examenelor si imi propune sa mergem in Rametului ca e "fain".
Asa ca plec cu trenul si ajung in Teius. Era si conventia ca sa ne intalnim undeva la jumatatea drumului, asa ca .. Teius, apoi putin mers pe jos, urmat de mersul cu o rata si ajungem in Rametului.
Aici, intram intai in Manastirea Rametului. Ma fascineaza cei doi pereti, unul pe partea dreapta si unul pe partea stanga a vaii; ca poze puteai sa ii speculezi la maxim.
Ne cazam totusi la cabana ce se afla la zece minute de manastire, intr-o casuta. Pentru ca mai era lumina afara, mergem sa exploram un perete; ne urcam si traversam o crestatura in peretele de stanca.
Un tip si o tipa culegeau flori dintr-o poienita. Scot aparatul si fac o poza uneia dintre flori. Nu stau sa calculez prea mult, pur si simplu "trag". Tipii raman destul de socati de cum am abordat eu problema, dar poza aceea a iesit pe departe cea mai frumoasa poza din cate am tras eu "cu flori".
A doua zi mergem efectiv in chei, acum ca facusem cunostinta cu peretii de stanca. Din pacate cerul era cenusiu si ploaia statea sa cada in orice moment, iar fara lumina stancile nu mai straluceau a auriu ca pana atunci.
Mergem pe un drum pe ale carui margini contrastau casele vechi, facute din lemn, mici, cu acoperisuri ascutite din paie si casele noi, mari, generoase, facute din caramida, cu acoperisuri de tabla zincata.
Ajungem intr-un loc numit "la parcare", o mica poienitza in care se pun corturile vara. De aici drumul se transforma intr-o mica potecuta ce era acoperita de frunze. La un moment dat stratul era atat de gros incat inotai in el, iar eu am luat si vreo doua cazaturi pentru ca am calcat pe radacini ce alunecau.
Un caine se alatura grupului si intram in chei. Eu urc la o pestera de undeva de deasupra potecii, timp in care Corina sta si isi trage rasuflarea.
Imi povestise ce vedea ea la Ramet.. fusese discutia dinainte de culcare, in care mi-a povestit ca mama ei fusese invatatoare aici, inainte sa se mute la Timisoara. Apoi mi-a povestit cum mama ei murise cu ceva timp in urma. Interesant a fost ca eu am continuat sa o privesc in acelasi fel in timp ce ei i-a fost frica ca o sa o privesc cu o oarecare mila, asa cum faceau diverse persoane la auzirea acestei povesti.
Coborand iarasi in poteca vad un om - in pantofi, cu pantaloni lungi, de stofa, cu o haina pe el- care tocmai iesea din chei. Ma uit la el si ii privesc ochii, care erau de un albastru pe care numai cerul il mai are, la amurg, daca este lipsit de nori. Ii spun "Ne-am intalnit in Bucegi", el isi ridica capul, se uita la mine si spune "Se poate"; il recunosc si continui, "In mod sigur ne-am intalnit anul trecut in Bucegi", ma recunoaste si el si se mira cum de l-am recunoscut eu pe el; vorbim putin, apoi fiecare isi continua drumul, el mergand spre sat dupa provizii, eu intrand in chei.
Urcasem cu el o portiune a traseului Pestera - Omu, el fiind cu un baietel mic si la un moment dat cand a inceput ploaia, i-am dat baietelului sa poarte o scurta de fas pe care o aveam la mine, apoi ne-am despartit La Cerdac, eu mergand spre Omu si ei spre Babele.
In chei mergem tinandu-ne de un cablu ce era ancorat de perete. La un moment dat ne intalnim cu inca doi tipi ce plecasera de la cabana cu putin timp inaintea noastra si ei ne sfatuiesc sa nu mai mergem mai departe pentru ca nu avem de ce sa ne asiguram cand facem traversarile.
Au dreptate, ajungem la o portiune la care nu aveai de ce sa te tii, si pentru ca eu am incercat sa fortez am fost pedepsit cu o cazatura in apa. Eram fara boncanci dar asta nu facea apa mai calda nici macar cu un grad, asa ca picioarele mele ingheata instantaneu si pentru ca practic nu mai aveam nimic de pierdut continui prin apa o mica portiune dupa care simtind ca inghet ma sui pe o stanca, ma mai incalzesc dupa care ma intorc la Corina care se prapadea de ras cum cazusem eu in apa..
Incepe ploaia si intram intr-o grota, stam putin apoi ne intoarcem spre cabana. Ii vedem iarasi pe cei doi care tocmai coborau de pe traseul ce mergea pe deasupra cheilor.
Rata pleca din fata manastirii la ora 15 asa ca ne grabim putin. Ne intalnim iarasi cu persoana pe care o recunoscusem eu mai devreme si ne spune ca putem sa trecem pe la el oricand, ca el locuieste la capatul cheilor, unde nu sunt decat doua-trei case, si sa intrebam de "Ardeleanu".
Ma despart de Corina in Teius, de unde eu sunt primul ce are legatura spre casa...
| |