| Bucegi |
Visul Zilei de Maine |
4 - 5/08/2001 |
Cobor in gara pe la 18:00, cald si senin, se vedea pana la cariera Lespezi, planul de bataie, era sa ajung la Bolboci pe lumina, restul nu mai conta, pentru a realiza asta aveam nevoie in primul rand de niste biscuiti si de niste cola care sa ma duca mai departe pe intuneric.
Cola este calda, biscuitii sunt tari... incep un mare galop prin Pietrosita si Moroieni, o iau spre Dobresti si ma simt putin mai linistit prin padure, drumul merge lin pe langa Ialomita. Pe drum ma impresioneaza si mira de opotriva un lucru .. si anume ca pe vreo cinci stalpii de la instalatia de transport a carierei sunt desenate cruci intoarse cu capul in jos, scrise cuvinte ca "SATAN", asta nu erau acum un an pe aici si pe cuvant ca mi-ar fi placut sa fie scris pe toti stalpii "jos iliescu" decat pe cinci "satan lives"...
Ajung in Dobresti, habar nu am cat este ceasul, nu stau sa ma uit la el, plec mai departe spre Scropoasa, si la intrarea in traseu, dupa ce parcurg primii pasi ai cararii simt o durere puternica in piept, atat de tare incat recalculez totul si imi propun doar Scropoasa pentru inceput.
Pe la jumatatea traseului durerea devenise o intepatura puternica ce se repeta la fiecare pas facut, nu imi dadeam inca seama ce era, in definitiv nu facusem nimic (neobisnuit).
Pe poteca ma intalnesc cu un grup de persoane, vad ca nu au lanterna, asta inseamana ca mai e mult pana cand se intuneca, ii salut si trec mai departe, ajung sa vad lacul, asta e deja primul lucru bun, ma uit la ceas ... era ... 20.27, ma bucur nespus .. facusem 18 km de drum si un scurt traseu in acest interval, parca mai imi trece si durerea.
Cobor spre lac, vad intai albastru, apoi verde, apoi vad cum pe lac pluteste un fum fin. Din pacate sunt si cateva sticle ce plutesc. Trec intr-o mare viteza prin Scropoasa, intru in Cheile Zanoagei. Durerea apare rar, ca un impuns de taur, trec printr-e corturi, ajung pe traseu, trec repede peste podetele ce traverseaza apa, apar iarasi corturi, sunt deja in Zanoaga .. imi intorc capul, privesc cum ultimele raze in lumina zilei dispar dezvaluind din ce in ce mai putine detalii din peretii stancosi. Peretii, cheile, totul devine doar o umbra odata cu lasarea intunericului.
Este 21.14, incep sa am si semnal, imbracat tot ca de "zi" cu un tricou si cu pantaloni scurti continui drumul, ajung la Bolboci, aici iarasi multe corturi, galagie, focuri pe malul lacului, luna ...
Mananc prima banana din trei, beau si 3 guri de cola, la fiecare gura de cola doua de apa sa o dilueze .. pun in functie si CD-Playerul, pregatesc frontala.
Rammstein - "Verbrannte Erde" (pamant parjolit) este CDul pe care incep sa il ascult, un concert mai vechi de-al lor.
Luna, se vede, este undeva deasupra cotei 2000, o simt, o vad in apa; Cu pasi repezi parcurg o parte a drumului ce leaga Bolboci de Padina. Ajung intr-un loc in care luna se vede mai clar ca nicaieri, atat pe cer cat si reflectata in apa, imi pare rau ca nu mi-am luat aparatul, ma urasc pentru asta; Totul se vedea foarte frumos, luna era plina, in apa lacului de acumulare se reflecta deopotriva apa cat si multele, lumina era atat de puternica incat nici nu aveam nevoie de lanterna desi era "noapte".
Incep sa merg mai departe .. ma gandesc la luna, ma gandesc de fapt ca o luna atat de frumoasa nu am mai avut decat anul trecut in oct cand am ajuns intr-o seara in Malaiesti; si apoi mai imi dau seama ca mai era un lucru care se intampla si atunci si se intampla si acum ... eram indragostit.
Pe drum trec masini ce merg spre Padina, la un moment dat una opresete sa ma ia, o refuz, probabil ca nu i s-a intamplat niciodata asta, pleca in tromba dupa ce ma intreaba cati kilometrii mai sunt. Luna apare ca umbra a copacilor pe drum, ca albul stancilor, ca mici valuri pe lac. Imaginea ei se deformeza, nu mai este un cerc perfect ci in apa ea devine o sfera. Se termina CD-ul, chiar in momentul in care ajung in Cheile Tatarului .. trecusera 73 minute.
In partea asta a lacului nu se mai vede luna, incepe sa fie putin frig, un vant rece incepe sa bata, merg mai departe fara sa ma opresc. Trec de Pastravarie, sunt aproape de padina, aici era multa lumina, multe corturi, mult zgomot la noua cabana numita "Diana" din cate am putut sa citesc eu;
Un mic nor de ceata statea deasupra poienii, fumul focurilor o facea mai densa si mai grea; Nu ma opresc nici in Padina, merg pana la Manastirea Ialomicioara. Aici dau jos rucsacul si ma uit iarasi la ceas ... 23.05.
E un timp bun, e chiar devreme, mananc niste biscuiti si o banana, beau cola, imi umplu sticla cu apa si plec mai departe..
Ajung langa Hotelul Pestera si vine momentul sa ma decid .. fie o iau direct spre Omu prin Obarsia Ialomicioarei, fie ma indrept spre Babele si apoi pe platou merg pana la Omu. Trebuia practic sa decid conditiile in care vreau sa ajung la Omu, fie scuipand sange fie cu acru in gura.
Aleg varianta "cu acru in gura", adica sa urc pana la babele ce se vedeau foarte clar si apoi sa merg spre Omu. Nici pe la Cascada nu era greu, dar mai urcasem pe acolo si uram ultimul urcus spre Omu.
Incep urcusul, usor la inceput, apoi panta devine mai inclinata; ma operesc si privesc valea. Era un spectacol de nedescris. Nu cred ca cineva putea sa captureze asa ceva decat cu retina, in nici un caz pe un film.
Valea devenise prada fumului, focurile mocneau, lumini din Padina si Pestera se vedeau foarte clar, departe varfurile ieseau din nori albi de ceata, luna veghea acest peisaj de vis.
Continui sa urc, cu cat urcam mai mult cu atat totul devenea mai frumos.. La un moment dat merg pe una din cele 10 potecute secundare si incurc drumul, drept pentru care folosind becul cu halogen reperez un stalp cu marcaj si urc pana la el... acum aveam acel "acru in gura".
Pe cer nu era nici un nor, nici cea mai mica urma de nor nu se putea zarii; stelele incep sa apara si ele. Lumina lunii si felul in care se reflecta imi putea oricand spune cat de adanc este santul sapat de apa repede a ploii;
Nu credeam ca cutiile de bere sa fie folositoare la ceva si totusi .. in lumina lunii straluceau frumos pe traseu ...
La fiecare oprire privirea cobora in vale pentru a urca pe alt drum spre platou, era atat de frumos tot ce se vedea, imi dadea atata energie si atatea putere;
Ajung sa vad Cabana Babele, de acolo primesc cateva semnale luminoase si le raspund cu unul singur, nici nu stiu care e codul de "salut", il stiu doar pe cel de ajutor :-) mai jos de babele pe un mic platou sunt asezate cateva corturi, trec pe langa ele si ajung in fata cabanei.
Imi las rucsacul jos si ma uit la ceas ... 0.22. Imi iau niste apa din cabana si prind un tip la WC pe care il pun sa ma maseze pe spate, a fost super socat cand a auzit asta si a trebuit sa ii spun "Hai, fa-mi putin aici ca ma doare destul de tare si trebuie sa merg mai departe" moment in care mi-a masat putin spatele intr-un loc pe care eu nu aveam cum sa il ajung.
Plec deci spre Omu, imi era clar ca daca ajung la Omu nu o sa mai am nici o problema, o sa pot sa imi fac si placerea de a ajunge in Rasnov fara sa periclitez ziua de luni.
Aveam acum luna in spate, umbra mea se plimba in fata mea, ba in stanga ba in dreapta dupa cum mergea drumul. Ajung la bifurcatie, de aici aleg poteca de vara, nu inainte sa observ un cort plasat in apropriere. Fac primii pasi si ma opresc. Totul era alb de lumina lunii, se vedea clar cabana desi luminile erau stinse, coltii morarului se vedeau si ei perfect, totul stralucea de frumos...
Cerdacul tinea lumina lunii departe de carare asa ca pornesc iarasi lanterna si incep sa urmaresc cararea, avand un Petzel Duo am folosit combinat cele doua becuri, halogenul sa imi dea o idee cum merge poteca si becul mic ma ajuta sa vad stancile si pietrele de pe poteca.
Ies din poteca de vara, aici ma opresc, las rucsacul jos din spate si ma uit la Azuga .. se vedea atat de clar, toate luminitele, toate detaliile erau acolo, clare. Ma asez si eu pe stanca, ma asez pe spate si privesc cerdacul, cerul, luna, erau toate atat de aproape, pentru a se completa.
Mai stau putin dupa care ma ridic, ma ridic tremurand tot, se pare ca tricul ud de transpiratie a absorbit tot frigul din stanca si acum imi era un frig nebun, cum nu imi mai fusese de mult. Cunosteam si cheia ... sa merg mai departe si ma voi dezmortii. Asa ca imi iau rucsacul in spate si clantanind din dinti incep sa merg mai departe, in scurt timp imi revin. Sunt totusi obosit asa ca aleg sa merg pe drum spre Omu ocolind "Vf. Ocolit".
Totusi sunt nevoit sa ma mai opresc de cateva ori pana la Omu, in pauze scurte pentru a-mi mai aduna fortele. Era un truc pe care il folosec eu des si pe care il foloseam si acum, imi aleg o piatra de pe drum si imi zic ca ala e punctul de oprire, de multe ori o aleg suficient de departe ca sa ma solicite si sa ma ajute sa ma auto depasesc.
Ajung in fata la Omu la ora 1.53, doua persoane se plimbau prin fata cabanei, se uita destul de ciudat la mine cand vad ca vin de pe un traseu. Intru in cabana .. simt o molesala data de caldura din sala de mese. In sala de mese erau foarte multe persoane care dormeau pe unde puteau .. pe mese, pe scaune, pe jos.
Imi dau seama ca deranjez prin faptul ca Rammstein canta cu frenezie in castile mele asa ca ma asez repede intr-un loc, opresc muzica. Scot izoprenul si imi propun sa ma odihnesc putin. Eram oarecum constient ca fara o pauza si fara sa ma odihnesc plecatul spre Malaiesti ar fi fost sinucidere curata. Intind sub mine izopreunul si probabil ca atipesc cateva momente cu privirea pe geam, la lumina alba;
Nu cred ca un stranut m-a trezit ci mai mult o stare de disconfort data de faptul ca stateam undeva la vreo jumatate de metru de sacul de dormit al unei fete ce chicotea, dar nici chicotitul ei nu ma deranja, era un miros de sosete murdare in zona pe care, acum, il constientizam si incepuse sa ma enerveze.
Imi iau usor lucrurile ca sa deranjez cat mai putina lume si ies afara, frig dar frumos afara, imi scot repede sacul de dormit si imi intind izoprenul in fata cabanei pe bordura, apoi ma bag in sacul de dormit si scot si mancarea din rucsac numai ca nu apuc sa mananc, adorm iarasi cu mancarea si bocancii la cap (de unde si zicala "bocancii mei miros mai putin decat ai altora").
Ma trezesc dupa o vreme si privesc cerul, privesc luna. Adorm iarasi. Ceasul trebuia sa sune la ora 4.55 ca sa ma trezes si sa plec mai departe numai ca handy-ul meu Nokia nu mai este de mult ceea-ce imi doresc si bineinteles ca nu suna. Ma trezec insa singur in jurul orei 5:20 si privesc iarasi in jurul meu, acum ma uitam spre orizont, deasupra mea cerul era tot albastru, la orizont insa cerul devedea alb, si undeva pe linia orizontului devenea un maroniu stranuiu si ciudat ce unea muntii cu cerul, formand o linie perfecta.
Soarele rasare si el, era deja 6.06 cand ies din sacul de dormit si incep sa ma misc. Interesant este ca toti cei ce ieseau din cabana sa mirau cum de dormisem eu afara. Mananc, ma trezesc si dezmortesc, dupa care ma despart de sacul de dormit, spre mirarea unui om mai in varsta care ma vede ca ies in tricou si pantaloni scurti din sac. Imi fac repede bagajul.
Aveam tot felul in rucsac .. gorele, polare, cortul, sandale. Ma hotarasc sa ma imbrac cu polarele pentru ca valea Malaiestiului este destul de rece dimineata. Plec la 6.36 din Omu si incep sa cobor spre Malaiesti, intru pe poteca de vara si incerc sa stabilesc un echilibru intre siguranta si viteza astfel incat sa fiu in siguranta pe poteca plina de pietre si bolovani.
In prima fereastra glaciara ma intalnesc cu doua persoane pe care le salut si apoi la bifurcatia cu Brana Caprelor mai vad in departare inca o persoana. Cobor si ajung in Malaiesti la 7.46. Imi las rucsacul afara si intru in Refugiu Malaiesti, il intalnesc primul pe Kily, ii spun ca am trecut doar o secunda sa vad ce mai fac si dupa aceea plec mai departe. Kily nici nu vrea sa auda, imi spune sa mai stau. Asa ca imi iau rucsacul si il adapostesc undeva in refugiu. Ma fac si eu folositor. Marius ma intreaba cum poate sa isi puna o placa de sunet si un CD-Rom la calculator si ii explic, dupa care ii spun si ceva preturi de prin Bucuresti.
Beau un ceai. Gabi era si el in refugiu insa dormea fara nici o grija. Incercari repetate de trezire a lui au fost facute de mine, Kily si Marius;
La masa coboara si o doamna, care cere cafea, de altfel Marius servea orice venit cu ceai si cafea.
Kily si cu doamna respectiva incep sa vorbeasca in nemteste, inteleg tot ce spun si ma astampar cu greu sa zambesc sau sa rad la glume. Dupa ce ei termina de vorbit ea incepe sa imi spuna partile mai interesante ale discutiei cu Kily si eu ii spun ca am inteles. Kily ii povesteste ca stiu nemteste si radem toti trei.
La un moment dat apare o camera de luat vederi cu care sunt prins pe 16mm. Sunt intrebat cati ani am si incrementez cu o luna pentru a ajunge la rotunda cifra de 22 ani, sunt intrebat inca odata, raspund si in nemteste pentru a mi se raspunde cu "Atata de tanar?"
Apare si Gabi trezit cu greu de Kily pe principiul .. hai sa ne jucam de-a pompierii. Binenteles ca, cana de apa cu care urma sa se faca trezirea era de plastic pentru a nu exista pagube materiale.
Nu coboara Gabi bine ca apar si doua fete pe care ei le cunosc; Gabii cu ochi mici de somn se dovedeste a fi totusi un tip agil pentru ca nimereste destul de usor cu mainile pulpele si coapsele uneia dintre ele.
Incep sa povestesc si cu el despre una si alta, ii dau cordelina ce ma rugase sa i-o aduc din Bucuresti. Marius mai imi face un ceai, si de data asta pune si rom; cred ca totusi proportia a fost de 2 degete de ceai pe fund si pana sus rom.
Se face ora 10.30 si incep sa cobor cu Kily si cu inca o persoana spre Glajerie. Mergem destul de incet deoarece persoana cu care eram era mai in varsta, si la ora 11.46 suntem jos. De acolo incepe drumul.Era foarte cald afara si nu prea puteai sa negociezi prea multe cu soarele ce ardea orice lucru ce se indeparta de umbra padurii.
Ajung in Rasnov la ora 15 si de acolo in Brasov dupa care cu o masina ma intorc in Bucuresti.
A fost un test, o incercare a mea si a propriilor forte. A fost o reusita, o redescoperire, ceva foarte frumos.
| |