| Bucegi |
Iesirea mult dorita |
2-3/03/2002 |
Tot ce anul trecut parea un vis desert a devenit pret de doua zile cea mai tulburatoare realitate...
Sambata dimineata, soare mare si mult pe cerul albastru, vaile crestau cu albul zapezii peretii golasi.
Intram in padure si mergem spre Poiana Costilei, apoi pana la Observator, de unde intram pe Valea Morarului.
Zapada uda si moale, destul de greu sa avansezi, totusi intram pe vale si zapada devine din ce in ce mai tare si mai buna de mers.
Dupa ce mergem noi vreo ora si ceva ne trezim cu un grup in spate care vroia sa mearga in Poiana Izvoarelor, asa ca mi-i ia, nene, Oana la certat si mi-i intoarce din drum, inapoi, pana la Pichetul Rosu.
In prima caldare o cascada de gheata, capre negre sus pe Creasta Balaurului, poze si putina odihna.
Eu cam obosisem ca aveam rucsacul greu si nici nu mai fusesem pe la munte de vreo 2 luni (cea mai mare pauza de munte din ultimul timp), da' o iau usor si imi propun sa sap un anumit numar de trepte dupa care sa ma opresc si dupa fiecare oprire sa mai adaug inca zece.
In caldare apar si 4 schiori, care ne spun ca avem inca vreo ora jumatate, iar Oana insista sa ajungem in urmatoarea caldare pe lumina.
Mai sapa si ea trepte, mai sap si eu, intram pe o pata de iarba si apoi ajungem pe o panta inclinata, cu zapada in care ma cam afundam, asa ca am cam inceput sa imi fac griji de "plecat la vale", mai ales ca dupa ce te ia o avalansa primele doua-trei iesiri mergi mai prudent.
O pun pe Oana sa astepte la loc ferit, asa facusem si pana atunci, dar din acel moment incepusem sa am ceva motive. La jumatatea pantei ma opresc langa o stanca si vad doua fisuri in zapada, imi fac putin loc batatorind zapada si putin curaj, o chem si pe ea. Apoi continui cu sapatul pana ajung la buza celei de-a doua caldari si o las si pe Oana sa urce.
Acolo, e o saritoare care iarna e acoperita, zapada lasase totusi o parte a ei expusa asa ca, dupa atata mers prin zapada am luat frumos stanca in brate si am inceput sa ma catzar. Tocmai pierdeam cu mana dreapta o priza cand aud din spate "Ce cauti pe acolo, nu vezi ca se ocoleste prin dreapta?", moment in care, pentru ca nu prea aveam resurse sa stau de vorba, scot un "Taci putin", prima oara cand i-am spus "taci", dupa care prind bine stanca si trec saritoarea.
In caldare zapada era inghetata si spulberata, pietrele si tufele erau prinse cu pojghita de gheata, era aproape intuneric, se vedea statia meteo.
Oana merge acum in fatza si incepe sa urce partea stanga a caldarii, ajungem la nivel cu Saua Bucsoiu si era deja intuneric; asa ca scoatem frontalele si, ea cu Tikka, eu cu Duo, continuam urcusul. Lumina alba-fosforescenta se reflecta foarte frumos pe zapada inghetata. Un vant destul de puternic batea "de ne stingea". Pentru mai multa siguranta scoatem coltzarii pentru "ultima suta de metri" unde panta era deja destul de mare si ajungem in statie.
In statie, Oana incepe sa vorbeasca cu George si sa povesteasca despre prieteni comuni, iar de mine se lipeste o pisica neagra a statiei.
George ne poveseste despre fata care a alunecat pe Valea Morarului cu vreo trei saptamani in urma si ne spune ca nu s-a dat pe fund asa cum s-a spus, ci avea schiuri in picioare, vroia sa coboare Valea Cerbului si s-a apropiat prea mult de Valea Morarului, suficient de mult ca sa alunece spre vale si sa se dezechilibreze, iar dupa aceea toti stim ce s-a intamplat.
Facusem 6 ore pe vale. Mancam si chiar cand ne pregateam sa mergem la culcare mai apare un grup de trei persoane care urcasera Valea Cerbului in vreo 10 ore.
Ii explic Oanei ca pe mine nu ma trezeste nimeni a doua zi de dimineata si adorm instantaneu.
Cred ca era ora 11 duminica dimineata cand incep eu sa prind viata si ma ridic din pat.
Afara senin asa ca trec la inaugurarea noului obiectiv tragand in ritm de mitraliera cred ca am terminat un film in cateva minute.
Adevarul e ca imi place mult de tot cum se vede in 300mm si chiar incepuse sa imi lipseasca o noua perspectiva.
Ma dor ochii de la zapada si soarele e puternic, oricum pentru noi era destul de tarziu, asa ca mancam si facem rucsacii. Cat despre plecat, plecam pe dupa-amiaza, impreuna cu cei trei baieti care se hotarasera sa mearga cu noi.
Eu incerc sa ii explic Oanei ca "eu - peste Ocolit, pe poteca de vara" Oana spune "nu", apoi vine peste Ocolit cu mine si imi spune ca pe poteca de vara, fara nici o problema, dar data viitoare.
Oricum era un vant de te muta din loc pe Ocolit stau putin sa urlu si sa ma cert cu el apoi plecam mai departe.
Oana ii mai scolise pe doi din grupul celor trei ca aveau un piolet de la Petrisor (cel cu experienta din acel grup) si il primisera fara instructiuni de folosire, asa ca le-am explicat cum se tine si cam ce se poate face cu el.
Unul din baieti are o durere brusca de burta pe o portine a carei zapada inghetata nu prea permitea astfel de clipe de visare, asa ca eu am luat rucsacul lui si l-am lasat, impreuna cu prietenul lui, dupa o piatra sa ... :-)
Oana ii da o doza dubla de furazolidon si drumul continua pana in Babele fara vreun eveniment major ...
Ce e interesant este ca din urma ne prinde un tip in adidasi si raiati cu o haina de fas pe el si un tricou mai gros, cu maneci lungi, care venea din Poiana Izvoarelor, peste Bucsoiu.
Tip care mi-a adus aminte de mine cand acum vreo 2 ani cam tot asa mergeam prin aprilie pe la Omu, singura diferenta era ca eu aveam niste bocanci BIC si un rucsac militar cu un pulover in spate.
Ajungem la Babele si facem ceva poze dupa care hotaram sa nu ne oprim in Babele, ci in Piatra Arsa.
Pe la jumatatea drumului spre Piatra Arsa tipului i se face din nou rau si se opreste, regulamentar, in piolet, la jumatatea unei pante de zapada spunand ca nu mai poate de durere.
Eu eram in polar subtire (deh!) si vantul era cam rece pentru mine asa ca nu prea puteam sa raman si asa ca merg mai departe, pentru un moment ramane si Oana, apoi vine dupa mine si mergem spre Piatra Arsa.
Ce e ciudat e ca eu sunt poate mai crud si mai dur, pentru mine "nu este in grupul meu, nu mai am cu ce sa il ajut, nu raman sa inghet din cauza lui", "daca raman pe loc o sa stea si el pe loc, daca incep sa merg, o mearga si el" iar Oana e putin altfel, asa ca m-a certat putin "daca intalnesti un tip cu piciorul rupt ce faci?" ... iar eu "daca e singur, il ajut; daca mai e cu cinci langa el, ii salut si merg mai departe" (poate ca i-as face si o poza).
Ne ajung din urma pana in Piatra Arsa unde stam sa mancam si chiar cand ne pregateam de plecare tipul mai cere o data voie la toaleta. Ne dam seama si ce are .. mancasera soia numai ca nu o fiersesera sau o preparasera in vreun fel, ci mancasera "cuburile din punga".
In acel moment trebuia sa alegem intre a ramane iarasi in urma, dupa ei, sau a merge inainte si a prinde trenul, mai ales ca era destul de tarziu.
Decizia apartinea in mare masura Oanei, asa ca am lasat-o pe ea. Plecam din Piatra Arsa dupa ce facem schimb de numere de telefon cu Petrisor, urmand ca el sa ne sune daca intampina probleme la coborare.
Vroiam sa intru in Piciorul Pietrei Arse inainte sa se intunece sa il vada si Oana pentru ca ea nu mai fusese niciodata pe acolo (noi facuseram schimb de experienta, in prima zi nu fusesem eu pe Morar, in a doua zi nu fusese ea pe Piciorul Pietrei Arse, si soarta a facut ca ambele trasee sa se termine la lumina stelelor).
Afara era senin si orasele se vedeau sub noi, in mii de lumini. Era prima oara in ultimii doi ani in care coboram pe vreme frumoasa Piciorul asa ca nu puteam decat sa ma bucur.
Pana la intrarea in padure am mers fara frontale, iar in padure, cu frontalele pornite am avut cea mai mare surpriza: pe poteca era o crusta de gheata formata din zapada ce se topea tocmai buna de coltari.
Asa ca am ajuns destul de greu pana in Poiana Stanii care era plina de ghiocei si pe alocuri branduse. Cat despre tren, a plecat chiar de sub ochii nostri in gara din Sinaia si a trebuit sa asteptam intr-un bivuac mic urmatorul tren de noapte.
| |