| Bucegi |
Incalzirea |
31/06 - 1/07/2001 |
Eram cu o saptamana inainte de a pleca in Apuseni, lucrurile erau stabilite, trasee, persoanele care urmau sa vina, aparatul meu care suferise o contuzie minora era reparat, totul era pregatit.
Ies cu Gutu la o tura de pregatire, incercand sa imi verific incarcatura rucsacului, sa vad la ce pot sa renunt si ce imi lipseste.
Trebuia sa vina si Vali dar ea nu reuseste sa ajunga la timp la statia de metrou Titan unde ma intalnesc cu Gutu. Dragos era la mare la o bauta cu prietenii lui.
Ne suim in tren si, surpriza: compartimentul in care aveam noi bilete era inchis. Nu trece mult pana ii dau lui Lucian solutia deschiderii compartimentului.. sa desfaca surubul de jos de tine "clanta" si toate problemele se vor rezolva.
Zis si facut si in scurt timp toti cei opt platitori de locuri care stateau pe hol la injurat CFR-ul se aseaza cuminti in compartiment.
La un moment dat, cum eu mai ieseam pe hol din cand in cand, o tipa ma intreaba daca nu cumva sunt "Alex Mateescu, prieten cu Dragos" si eu ii zic "Da, Diana, sunt". Practic, tipa cu care ma intalnisem era o "lost love" de-a lui Dragos, o tipa cu care mergea el prin Piatra Mare si pe trasee usoare in Bucegi, ea cautand mai mult sa faca fitness decat sa mearga mai sus de 1500m; iar acum era cu inca o prietena si nu prea stiau pe unde sa urce...
O suna si Dragos la un moment dat si tipa ii spune ca s-a intalnit cu mine, apoi imi da telefonul mie si vorbesc cu Nicu, un prieten de-al lui Dragos pe care eu nu il cunosteam, dar asta nu conteaza pentru ca la cat de beat era nici el nu o sa isi aduca aminte ca a vorbit cu mine.
Mai tarziu suna si telefonul meu si Dragos exclama "Nenorocitule, te-ai intalnit cu m*istele alea, vai de tine!"...
Vine si nasul sa controleze biletele. Se uita la toate si cum totul era Ok pleaca mai departe; se intoarce apoi disperat, dandu-si seama ca era ultimul vagon si ca acela era compartimentul inchis de el. Ne intreaba ce locuri avem si eu ii raspund "Pai tocmai v-am dat biletele la control, nu le-ati vazut ?"
Pune mana pe lantul cu care era inchisa usa, pe lacatul care era neatins, si incepe sa traga cu gesturi necontrolate - demne de un om care nu se mai afla in deplinatatea faculatilor mintale - de ele, spunand ca noi am fortat intrarea si ca nu avem voie sa stam aici, ca daca el a inchis acel compartiment a avut motive si ca locurile noastre erau in primul compartiment din cealalta parte a vagonului.
A fost interesant ca nimeni nu a spus cine a umblat la usa, nici macar cand s-a pus intrebarea. Iar apoi a venit Busteniu' si s-a coborat.
Mergem spre Poiana Costilei prin Caminul Alpin. Pe drum, incep sa trag tare, stiam ca Lucian nu o sa se supere si, mai mult, ca o sa il ambitionez si pe el sa "lupte".
Ne intalnim cu alti doi muntzomani, cand mie incepe sa imi sune telefonul, incep sa injur cu voce tare cat timp imi caut telefonul in capacul de la rucsac. Gutu intra in vorba cu unul din ei, era Dan cel cu care ne intalnisem pe Valea Bucsoiului. El ma recunoaste cu un "cel ce injura acolo e Alex, nu?", adresat lui Lucian. Ii strang si eu mana si mergem mai departe. La 11:40 suntem in stana din poiana si mancam.
Vremea era urata. Plecam mai departe, Gutu recunoaste anumite clisee ce i se intiparisera in minte de asta iarna. Intram pe carare; erau destule grupuri ce urcau spre Omu. Incep depasirile, e foarte interesant ca eu in ultima vreme fusesem privat de aceasta placere, deoarece fusesem prin zone in care nu intalnesti lume, e si periculos pentru un neavizat sa incerce un Siriu sau un Penteleu sau Grohotis atata timp cat in acei munti nu gasesti marcaje, hartile sunt vechi de jumatate de secol;
Acum, aici insa, puteam sa depasesc si sa ma intrec cu toti cei de pe traseu, lucru de care am si abuzat, pentru ca, cel putin mie, imi place la nebunie sa fac asta. Este o senzatie, o traire, cand depasesti pe un tip sau tipa care urca pe traseu, cand il vezi ca este obosit, ca merge mai incet, ca tu treci pe langa el, ca tu poti mai mult, ca esti intr-un fel mai bun, mai rezistent. Senzatia asta probabil ca este traita de soferii care au masini puternice si care, plecand de la stop lasa toata coloana departe in spate, de nu se mai vad nici in retrovizoare. Numai ca pe munte e altfel, aici e vorba de coaiele tale, de cat poti tu, nu neaparat de cat de bun a fost neamtul, englezul, japonezul sau americanul care a facut masina pe care o conduci.
Ajungem pe Valea Cerbului, pe o ceata si o bruma de nu iti mai trebuia nimic, la stana, de unde incepe urcusul in serpentine. Lui Gutu ii este foame asa ca il las sa manance si il rog sa ma scuze, dar eu am "treaba".
Si imi propun .. "fara opriri pana sus"; incep serpentinele, la fiecare curba simt mai mult acru in gura, mai greu ruscacul si mai lung drumul.
Ajung aproape de final, un ultim grup este depasit cu succes, ii auzisem de mult si chiar ma intrebam daca o sa "ii iau" si pe ei.
O persoana din grup incearca sa isi recapete pozitia de lider, dar era mult prea tarziu ... eram primul si mai aveam prea putin pana la cabana ca sa se mai poata face ceva.
Intru la Omu, unde un grup se pregatea de plecare; ma asez la o masa sa mananc. Apare Lucian si apar rand pe rand si toti cei pe care ii lasasem in urma pe drum.
Cei din ultimul grup lucrau la radio (sau o tipa oricum), pentru ca incep sa puna diversilor de pe acolo intrebari, ajung si pe la noi la masa tocmai cand eu cantam ceva si incep sa ma intrebe pe tema asta, eu nu prea le raspund cine stie ce, intreaba apoi ce as avea sa le spun celor ce merg pe munte intaia data si eu am zis-o pe aia a mea "ca sa nu isi ia bate de baseball si sa nu faca murdar" dupa care il mai las si pe Gutu sa dea si el cu parerea.
Iesim afara, gasim un loc de cort si dupa ce il montez ma culc, spre disperarea lui Gutu care mai avea kef de ceva. Pleaca singur, se intoarce, doarme si el; ma trezesc, mancam, dorm din nou, ploua peste noapte.
A doua zi incepe cu ceva senin prin ceata, se fac poze, se inainteaza spre Coltii Morarului. Facem iarasi de mancare si apoi plecam spre Babele, apoi spre Piatra Arsa. Acolo mancam si dupa aceea incepem sa mergem spre Valea Stanii.
Chiar la intrarea in traseu, pe platou, un grup de vreo 6-7 flacai tineri, meseriasi, cu ghiozdane in spate ne intreaba de Vf. cu Dor. Le-o retez scurt si le spun ca noi mergem in Sinaia si ca daca vor sa vina e Ok.
Zic in cor ca "Da" si incepem sa mergem. Stiam traseul, il mai facusem in conditii de ceata. Mergem la rupere, eu si Lucian am fortat ca sa vedem ce putem iar ei au fortat de frica ca o sa ramana singuri prin ceata deasa.
Trecem de prima parte, ajungem in padure si acolo incepem sa intalnim diverse grupuri, mai mici, mai mari care urcau spre Piatra Arsa.
Ajungem in Poiana Stanii si de acolo coboram spre Peles. Chiar la intrarea pe asfalt ma intalnesc cu alti cunoscuti pe care ii salut dupa care continuam. Gutu ma invata cateva scurtaturi prin Sinaia care ma scot fix la un porumb copt si apoi la gara.
Satisfactie maxima cand ii vedem pe cei ce coborasera cu noi cum se aseaza obositi pe o banca si cum mult timp nu reusesc sa faca altceva decat sa isi "linga ranile".
| |