| Bucegi |
Meine Wut will nicht sterben |
29/12 - 01/01/2002 |
era 30 dec 2001, o zi cu ceata dupa o noapte de viscol.
adormisem cu greu in Refugiul Malaiesti cu ochii la o luna mare si plina ce lumina toate vaile Bucsoiului si facea sa straluceasca zapada de pe fetele inghetate de stanca, zapada nu era prea multa si destul de stabila.
cu o zi inainte urcasem pe Tache cu Dragos, Lucian si Claudia Mica, aveam la mine cam tot ce imi trebuia pentru vreo 4 zile de iarna in Bucegi.
ei coboara in Diham si apoi o apuca spre Bucuresti, eu vroiam un Vf. Ocolit de revelion, asa ca apuc in sus prin caldari spre hornuri.
cu mine mai vine un tip pe care nu il cunosteam, Cristi, care vroia sa mearga la Meteo.
cu Cristi ma inteleg din priviri asupra fiecarei dicizii luate pe traseu, imi placea de el ca stie sa mearga pe urma mea si ca urma lui ma ajuta sa ma odihnesc atunci cand oboseam.
eram undeva in aproprierea hornurilor, rafale de vant si zapada ne culcau la pamant, ceata era foarte densa, nu se vedea mai deloc, aveam tot timpul senzatia cand ma uitam in jur ca sunt inconjurat de pereti, ca sunt prins la mijloc.
semnele ne confirmau ca suntem pe drumul cel bun, incepem sa urcam, zapada era destul de mare, spuneam din cand in cand "nu" atunci cand simteam ca ma afund in ea si luptam apoi sa ies iarasi la suprafata.
mergeam primul, urmat de Cristi, el avea bunul obicei sa ma lase pe mine sa traversez fetele de zapada si apoi sa ma urmeze..
fredonam o melodie noua de la Sarmalele Reci .. "Pai viata mea / i-un sprit de vara / pe timp de iarna / fara sifon / Ce l-as mai bea / ultima oara / inc-o seara / sa nu mai mor"
urmeaza o noua felie de zapada, fac primii doi pasi si ma afund, urmeaza al treilea, incep sa ma ridic.. asa fusese tot drumul, primii doi pasi ma cufundam apoi zapada inghetata ma ajuta sa merg pe ea fara vreo problema.
urmeaza al treilea si al patrulea ... Cristi imi spune .. "s-a rupt", aud atunci si eu un parait ca de pepene copt in lunile de vara, din ala rosu, in care dai cep sa sugi zeama aia dulce si hranitoare de pe piramida rosie si carnoasa ce sta infipta in varful lamei cutitului.
nu au trecut mai mult de doua secunde si zapada a inceput sa vina peste mine, era inghetata, placi de zapada incepusera sa ma impinga la vale, nu am facut decat sa ma las pe spate si dus la vale, Cristi era inca in picioare, eram sigur ca el nu o sa pateasca nimic, cat despre mine eram sigur ca am sa mor, asteptam clipa in care totul sa ma acopere, sa se opreasca si sa se faca intuneric.
coboram destul de repede panta, in stanga se vedeau bucati de zapada, o pulbere alba era peste tot in jurul meu, mi-am tras cagula pe fatza ca sa pot respira.
vocea Gabrielei mi-a venit atunci in minte, imi aminteam cum imi povestea de scolile de iarna si de cum ii invatase pe ei sa inoate atunci cand sunt luati de avalansa, asa ca am dat drumul betelor ca sa nu imi rup mainile si am inceput sa dau la brass, mai ales ca aveam o senzatie ciudata ca urmam sa fiu acoperit, era senzatia pe care o aveam si la mare de "val care vine peste tine" cand innoti cu fatza la mal, era foarte interesant.
picioarele nu le simteam, reusesc pentru o secunda sa ies la suprafata cu totul, nu imi dau seama cum, si tot atunci totul se opreste in urma mea, ma ridic, il vad pe Cristi, era cu vreo 15m mai sus de mine, coborase si el cu avalansa.
imi aduc aminte ce imi spunea Claudiu, "nu te duci nene, nu ai ce sa cauti, cei mai buni prieteni ai mei au murit in perioada asta pe munte, mergi la ski in perioada asta pana se aseaza"
linistea momentului e rupta de mine cu "imi pare bine ca am impartit cu tine prima avalansa".
Cristi avea un carcel la picior, ii trece repede, eu aveam o maneca de la costum rupta de vreo piatra de pe vale.
Coborasem vreo suta de metri, Cristi imi spune "e prima oara cand renunt la un traseu cu un motiv adevarat". ne intoarcem spre Malaiesti, ne oprim in stana pentru ca asta era planul meu de rezerva, daca nu ajung la Omu sa raman acolo, la un bivuac mic, la un test de echipament si o gura mare de liniste si singuratate.
fac de mancare si ne culcam, dupa vreo patru ore de somn incepem sa vorbim despre, Cristi imi spune ca de fiecare data cand inchidea ochii sa adoarma ii aparea in fatza felia care se rupe, imi spune ca s-a rupt de doua ori, o data in dreptul meu mai sus de mine la vreo doi metri apoi inca odata mult mai mult astfel incat a fost si el cuprins.
pe 31 Cristi pleaca spre casa, eu raman in stana pana pe 1 cand plec si eu.
ziua de 31 a fost oricum una foarte prielnica am facut o cura de vreo 36 ore de somn, dormeam 3-4 ore apoi ma trezeam, ieseam putin afara, intram inapoi, imi faceam un ceai sau lapte, ieseam iarasi afara si ma culcam, am avut si un Cristea de citit, lasat de Cristi asa ca m-am delectat cu cateva descrieri de trasee, nimic de iarna totusi ..
cam asta ar fi, un revelion petrecut singur, in stana..
| |